1.O amintire din 8 mai 2015
70 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial… În această dimineața, în impresionanta clădire a Parlamentului german – fost Reichstag, actual Bundestag – parlamentarii reuniți din Bundestag și Bundesrat au avut o sesiune specială, prilejuită de aniversarea a 70 de ani de la finalul WW II. În sală erau invitați din toată lumea, diplomați din Berlin, guvernul Germaniei (inclusiv doamna Cancelar Merckel și ministrul de Externe Steinmeier). De reținut: deviza sub care au fost organizate manifestările din acest an este „Înfrângere. Eliberare. Un nou început”. Așa văd germanii de azi anul 1945. Mi se pare precis, corect și onest. Programul a fost organizat nemțește: sesiunea a început cu două minute după ora anunțată, au vorbit trei oameni și s-au cântat două bucăți muzicale – imnul Germaniei la început și imnul Europei unite la final. Totul a durat puțin mai mult de o oră. Discursurile, admirabile – mai multe idei decât fente retorice…
La câteva zeci de metri distanță de marea sală, restaurarea Bundestagului a păstrat, pe câțiva pereți, înscrisurile pe care unii soldați sovietici le-au lăsat pe zidurile interioare ale clădirii, în acea primăvara de acum 70 de ani. Mai mulți prieteni mă întreabă de ce noi sărbătorim „Ziua Victoriei” pe 9 mai, iar lumea occidentală, o sărbătorește pe 8 mai. Răspunsul este ca noi am adoptat, de la finele anilor ’40, modelul de interpretare sovietic. Cred că ar fi cazul să scăpam de el. În timpul comunismului, regimul sărbătorea pe 8 mai crearea Partidului Comunist din România (1921), așa că-i convenea interpretarea cu 9 mai. Cred că ar fi cazul ca și noi să considerăm ziua de 8 mai ca Zi a Victoriei, chiar dacă în Estul Europei această „victorie” de după WWII a fost dulce-amarã.
2.Altă amintire, tot din 2015…
Kosovo la UNESCO… câteva cuvinte despre unul dintre cele mai discutate dosare ale celei de-a 38-a sesiuni a Conferinței generale UNESCO, în desfășurare în aceste zile. Pe 9 noiembrie, în prima parte a zilei, în ședință plenară, s-a discutat poate cel mai delicat subiect al acestor zile, aici: cererea Kosovo de a deveni membru al UNESCO. Fac mențiunea că, deși recunoscut de peste 100 de state la nivel mondial, Kosovo nu are recunoscut statutul de membru al ONU. Cum se știe, România (și alte câteva țări din UE) nu a recunoscut independența pe care această provincie și-a declarat-o în anul 2008. Cei atenți la subiectele de politică externă au putut vedea în ultimii ani, la noi, o dezbatere pe acest subiect. Este foarte bine că ea există, pentru că doar așa funcționează democrațiile. Este foarte adevărat că mulți dintre partenerii noștri (inclusiv strategici) au recunoscut această independență a Kosovo – dar România respectă pe mai departe o poziție de principiu pe care a adoptat-o de la început, din 2008. Întâmplător, când declarația de independență s-a produs, eram ministru de Externe – așa că vor fi multe de povestit, când va fi să fie ceasul memoriilor…
Permiteți-mi să mulțumesc tuturor celor din MAE român și de la Administrația Prezidențială care – chiar și în aceste momente atât de agitate de la București, ca urmare a unei drame cu impact social – au păstrat o legătură directă și eficientă cu noi, cei care în diferite capitale ale lumii trebuie să transmitem poziția României pe orice subiecte, oricât ar fi de delicate. În conformitate cu indicațiile primite de la București, delegația română la UNESCO a susținut la primul vot poziția Serbiei, care a cerut inițial amânarea pentru doi ani a cererii depuse de la Priștina (ca provincia Kosovo să devină membru al UNESCO). În urma votului (cu majoritate simplă), această propunere a căzut, drept care ulterior s-a trecut la vot pe problema directă a admiterii. În această parte a doua a votului – care avea nevoie de 2/3 din voturi pentru un răspuns pozitiv, urmând aceleași instrucțiuni, votul nostru a fost de abținere. În continuare, noi am crezut că Belgradul și Priștina mai au nevoie de timp și de dialog, în condițiile în care, din punctul nostru de vedere, deocamdată, Kosovo este un teritoriu aflat sub monitorizarea ONU. În urma acestui al doilea vot, cererea Kosovo de a deveni membru UNESCO a obținut doar 92 de voturi din cele 142 exprimate. Pentru un răspuns pozitiv, avea nevoie de 95. După dezbatere, delegația noastră a distribuit un mesaj pentru toate delegațiile și pentru secretariatul Organizației potrivit căruia România își menține pe mai departe poziția nerecunoașterii Kosovo ca stat independent.
ADRIAN CIOROIANU este profesor universitar, reputat istoric, jurnalist, eseist și un important om politic; a fost ambasador al României la UNESCO și este manager al Bibliotecii Naționale a României…
Facebook
WhatsApp
TikTok
