SCRUM DE SECOL – Adrian CIOROIANU – De azi, de ieri…

1. Dispariția unui profesor adevărat – Stelian Brezeanu (1941- ian. 2022)

 

Am aflat miercuri seară, efectiv siderat, despre moartea, luni 31 ianuarie a.c., în condiții   de-a dreptul… bizantine (!), a fostului nostru profesor Stelian BREZEANU – unul dintre stâlpii profesionali ai Facultății de Istorie, UB, din anii ’70-’80’-90.

Profesor în stilul clasic al termenului, bizantinist de excepție (unul dintre cei puțini realmente respectați din istoriografia românească), șef al catedrei de Istorie Universală din facultate, începând cu anii ’90, era genul de profesor pentru care chiar trebuia să înveți la examen (o voi spune mereu, pentru că examenul grupei mele de studenți cu domnia sa s-a întâmplat să fie pe 19 decembrie 1989…). De Ceaușescu ne era și nu ne era teamă, dar un examen la Brezeanu nu era deloc ușor! A rămas de pomină un anume student al facultății care, la un examen, s-a gândit să fie șmecher și să dea un citat din Winston Churchill despre Imperiul Bizantin,  doar că amărâtul a pronunțat „Curchil”, mai neaoș. Brezeanu l-a picat fără discuție. Și asta în anii regimului comunist!

Cine și-a imaginat vreo clipă că nu se făcea carte în „epoca de aur”, atunci are o mare problemă! Aurul din epocă era fake, dar educația era adevărată! Inclusiv grație unor profesori universitari precum Stelian Brezeanu și alții, despre care am vorbit sau voi mai vorbi.

Ultimii ani ai profesorului Brezeanu, deja pensionar (prin 2014-’15) au fost umbriți de o poveste din care domnia sa a ieșit mâhnit și pătat – deși, am aflat ulterior, acționase nu din proprie inițiativă, ci la rugămintea unor membri din familia sa. Dar, indiferent de toate acestea (cine nu greșește să arunce piatră, cum se spune), a fost un profesor respectat, un om sobru, un reper pentru toți studenții care i-au trecut prin față – și, mai ales, un bizantinist de calibru, în buna tradiție a școlii românești de studii bizantine și post-bizantine.

La Facultatea de Istorie din București, dacă spuneai Istoria Bizantină, până nu demult, spuneai Stelian Brezeanu. Nu pot decât să-i doresc profesorului meu ca, poate, într-o altă dimensiune, dacă așa ceva există, să îi întâlnească pe Constantin și pe Elena, pe Justinian sau Teodora, pe unul sau pe toți dintre acele personaje despre care ne vorbea cu atâta știință, convingere și patos!

   Dumnezeu să îl odihnească în pace pe profesorul Stelian Brezeanu!

 

 

2.O expoziție de neratat

 

Biblioteca Națională a României este bucuroasă să participe la acest eveniment. În weekend-ul trecut am avut plăcerea reîntâlnirii cu doi oameni pe care îi prețuiesc, marele om de teatru George Banu și domnul Călin Stegerean, directorul Muzeului de Artă al României. Ocazia: realmente excelenta expoziție „Pallady – Jurnal intim” – de la  Muzeul de Artă al României, care pune în paralel creația pictorului cu unele note din jurnalele sale. Musai să mergeți să o vedeți! Pallady e un mare pictor român – și un mare pictor european! Unele din jurnalele lui Pallady și o parte din corespondența sa sunt în păstrare la Biblioteca Națională a României  și a fost o plăcere să împrumutăm câteva piese pentru această expoziție.

 

3.De acum câțiva ani

   Dialog și libertate… Pentru toți cei eventual interesați… Prezența mea pe o listă a persoanelor considerate a fi indezirabile la Moscova îmi întărește convingerea că singura soluție pentru depășirea tuturor crizelor rămâne dialogul și libertățile responsabile – inclusiv libertatea de a spune oricărei instanțe și oricărei puteri că uneori poate greși. Chiar și de la distanță, nimeni nu mă poate împiedica să apreciez pe mai departe un popor care a luptat eroic chiar și atunci când a fost modest condus și să admir în continuare marea cultură ce a dat lumii pe Ceaikovski sau Cehov, Pușkin, Lermontov, Dostoievski sau marii lor scriitori de azi. În rest, încă din copilărie am știut să fac diferența între Leonid Brejnev și Alla Pugaciova. Cu atât mai mult astăzi, ca profesor de Istorie, știu că regimurile trec și țările rămân.

 

 

4.Tot de acum câțiva ani…

 

O întrebare… Nu cumva viermele e deja în măr? Mi-aduc aminte că, în ianuarie, unii comentatori europeni – inclusiv intelectuali români respectabili – au pus o notă de subsol crimelor de atunci, fără a le cauționa, desigur, dar introducând în discuție o nuanță de dubiu: „Poate că și cei de la Charlie Hebdo au greșit” – se spunea -, „nu trebuiau să treacă linia tabu-urilor religioase” etc.  Aceasta, deși noi cu toții știm că ceea ce numim cultură europeană s-a născut din contestație. Dreptul de a spune NU și de a vedea lucrurile altfel este piatra de bază a civilizației noastre. Spui NU, dar nu îl omori pe cel din fața ta și, evident, te aștepți ca nici el să nu te omoare. Socrate a fost în vremea lui un contestatar, la fel și Luther, la fel Giordano Bruno, la fel Mihai Eminescu sau Vaclav Havel, sau Iuliu Maniu, Soljeniţîn sau Lech Walesa; Oscar Wilde, Rodin, Brâncuşi, băieţii pop-rock din trupele Beatles sau Phoenix, mai aproape de noi, tot contestatari au fost. Desigur, nu e obligatoriu ca astfel de contestatari să aibă întotdeauna dreptate – dar, chiar dacă nu au, nu sari să-i omori. Numai minţile totalitare, de la Inchiziţie la Hitler sau Stalin, s-au gândit să-i lichideze pe contestatari. Din această mereu repetată contestaţie s-au distilat libertatea şi democraţia de tip occidental, cele care – oricât ar fi de imperfecte – tot reprezintă cel mai bun produs de până azi al societăţii umane. Fără contestaţie, fără întrebare, fără critică, civilizaţia noastră îşi pierde sensul. Ce mai zic, oare, azi cei care sugerau că desenatorii de la Charlie Hebdo „poate au greşit şi ei”? Cu ce au greşit oamenii obişnuiţi din Paris care s-au dus la Stade de France să vadă un meci, sau cei care au intrat într-o sală de spectacole, sau cei care s-au oprit să bea un pahar pe terasa unor restaurante, fie ele cu specific asiatic, italian sau franţuzesc? Acum probabil se vor găsi dintre cei care să spună că aceste atentate din 13 noiembrie nu ar fi existat dacă avioanele franceze nu i-ar fi bombardat pe cei care taie capete şi vând femei drept sclave. New York şi Washington în 2001, Madrid în 2004, Londra în 2005, Paris în 2015, Beirut sau Bagdad la ordinea zilei… Câte circumstanţe atenuante mai găsim pentru viermele care roade din măr sub ochii noştri?

ADRIAN CIOROIANU este profesor universitar, reputat istoric, jurnalist, eseist și un important om politic; a fost ambasador al României la UNESCO și este manager al Bibliotecii Naționale a României…