Banc polonez, de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial: un rus, un german și un polonez stau la o masă și beau ceai. Deodată, din ceainic se ridică un duh, care le spune: „O să vă îndeplinesc fiecăruia câte o dorință!”. Germanul spune: „Eu vreau ca URSS să dispară complet!” Rusul spune: „Eu vreau ca Germania să fie rasă de pe fața pământului!” Polonezul, când îi vine rândul, spune și el: „In cazul ăsta, tot ce-mi doresc este încă o cană de ceai!” (după Ben Lewis, „Istoria comunismului prin bancurile epocii”, Meteor Publishing, 2015)
1.Acele cărți care merg înaintea noastră
Îmi plac mai mulți prozatori români, firește. Dar scriitorul meu preferat, român și din secolul XX, este Constantin ȚOIU. L-am cunoscut târziu, în anul 1999 sau 2000 (stătea foarte aproape de clădirea Facultății de Istorie…!) și am fost onorat. După cum am fost privilegiat să-i citesc efectiv toate cărțile publicate. Iar acest roman, „Căderea în lume”, a cărui acțiune, nocturnă, debutează în Bucureștiul iernii anului 1984 (!), este o bijuterie literară, apărută în chiar ultimii ani ai regimului comunist (roman terminat de autor in iunie 1987, prima ediție, cea din poza mea, apărută în noiembrie acel an, editura Cartea Românească, 285 pag., preț 13,50). Însemnările mele îmi spun că am citit acest roman prin martie 1988. Un roman de idei, un roman politic și… un roman istoric, pentru că e vorba acolo, printre altele, de un legionar și de un comunist – altfel spus, despre cele două ideologii totalitare siameze ale României și lumii secolului XX, extrema dreaptă și extrema stângă. Și asta, repet, în plină cenzură, în anul 1987! Un roman de mare profunzime, un scriitor român din elita genului…
2. Smochini fără adulter și pescăruși
Nu știu dacă ați remarcat – mai ales cei din partea subcarpatică a țării, iar Dobrogea cu atât mai mult -, dar în ultimii 15-20 de ani ați fost martori la o inedită proliferare a smochinilor prin curțile oamenilor! Ne spun părinții că acum 40-50 de ani mai vedeai câte un smochin prin curți, dar trebuia învelit, protejat iarna etc. Astăzi, smochinii cuceresc Sudul mediteranean (și din ce in ce mai încins) al României, apar nu numai vechile dulcețuri, dar și alcooluri, vinuri de smochine, apar festivaluri anuale ale smochinului (prin Mehedinți, pe Dunăre) etc.
În imagine, ramuri dintr-un smochin din curtea părinților, Craiova… Da, chiar se încălzește planeta!
3. Pax Americana
După 1945, Statele Unite devin purtătorul de steag al lumii occidentale democratice, vârf de lance în confruntarea politică, propagandistică, economică și militară cu Imperiul Sovietic (1917-1991). După implozia Uniunii Sovietice, Statele Unite rămân în poziția de unică superputere. Cele mai multe comparații se fac cu Imperiul Roman din primele două secole ale erei creștine. Contestatarii nu lipsesc: de la ecologiști radicali ce acuză SUA pentru nesemnarea Acordului antipoluare de la Kyoto, până la mișcarea antiglobalizare în continuă creștere în toată lumea occidentală, Statele Unite ale Americii sunt văzute ca fiind garantul unei lumi a discursului ipocrit despre libertate, democrație și egalitate de șanse.
Dar toți adversarii săi occidentali admit că această Pax Americana nu este cea mai rea dintre formele de status quo pe care imperiile la apogeu le-au propus de-a lungul timpului. America pare a se afla în fața unui nou fel de „cuceritori“: inamicii Americii preferă să se infiltreze tacit. Noul mileniu a început sub semnul terorismului, în speță terorismul radicalismului islamic. Doborârea complexului World Trade Center din New York, pe 11 septembrie 2001, este evenimentul cel mai spectaculos al începutului de mileniu. Turnurile gemene erau un fel de zigurate ale „noii ordini mondiale“, un Turn Babel iradiind globalizarea. De ce a devenit această Americă dușmanul de moarte al lumii islamice? Din cauza sprijinului pentru statul Israel (creat în coasta lumii arabe în 1949) – se răspunde, facil. Dar, de aproape 300 de ani, lumea musulmană este într-o lungă redefinire a identității. Islamul, la apogeul puterii sale, era caracterizat de toleranță. Acum, rezolvarea unui vădit complex de inferioritate în raport cu lumea occidentală îl conduce spre lozinca războiului sfânt (jihad). Este puțin probabil ca această amenințare să se concretizeze, în viitor, în alt fel. Religia islamică, deși într-o relativă relansare în unele zone ale globului, este în pierdere de viteză de câteva secole; își va reveni în condițiile laicizării globale a lumii contemporane? această amenințare să se concretizeze, în viitor, în alt fel. Nemaiavând armatele Imperiului Otoman sau ale califilor de altădată, ea nu-și poate păstra puritatea decât printr-o izolare totală. În lumea de azi, costurile pentru a rămâne izolat sunt mai mari decât cele pe care le presupune conectarea la fluxul mondial al schimbării.
ADRIAN CIOROIANU este profesor universitar, reputat istoric, jurnalist, eseist și un important om politic; a fost ambasador al României la UNESCO…