„Scrieți, băieți, numai scrieți!” Majoritatea lucrărilor lui I.H. Rădulescu pot fi văzute la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Ion Heliade Rădulescu este considerat cea mai importantă personalitate culturală română a perioadei prepașoptiste și unul dintre ctitorii culturii române moderne. S-a născut la 6 ianuarie 1802, la Târgoviște, ca fiu al lui Ilie Rădulescu, căpitan de poteră, apoi polcovnic (colonel în armata rusească peste 5000 de dorobanți) și al Eufrosinei Rădulescu, născută Danielopol, fiica polcovnicului Alexandru Danielopol, dintr-o familie de negustori greci sau aromâni. Biblioteca Județeană Dâmbovița, care poartă numele ilustrului târgoviștean, deține majoritatea lucrărilor acestuia realizate în calitate de autor, editor sau tipograf.

Aportul lui I.H. Rădulescu la cultura română este unul impresionant prin complexitatea și diversitatea operei sale: a fost filolog și om politic român, întemeietor al presei din Țara Românească, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte.

A înfiinţat prima gazetă în limba română tipărită în ţară, intitulată Curierul românesc (1829). Publicaţia a apărut, cu unele întreruperi, până în 1859. De asemenea, intelectualul a iniţiat o serie de traduceri din literaturile străine („Biblioteca universală”). Este considerat, pentru tălmăcirea unor poezii compuse de Alphonse de Lamartine, Meditaţii poetice dintr-ale lui… (1830), iniţiatorul curentului romantic în spaţiul românesc. În 1828 a tipărit la Sibiu o Gramatică românească. În lingvistică, a promovat italienizarea vocabularului şi simplificarea alfabetului chirilic al limbii române, combinându-l cu unele caractere latine, rezultând astfel aşa-numitul „alfabet de tranziţie”. A redactat, în mare parte, Proclamaţia de la Islaz (documente esenţial al mişcării paşoptiste), citită pe 9 iunie 1848 de către Comitetul revoluţionar din Ţara Românească. După 1848, a fost plecat în exil în Franţa. S-a numărat printre membrii fondatori ai Societăţii Literare Române (1866), devenită un an mai târziu Societatea Academică Română, al cărei prim preşedinte a fost între 1867-1870. Scrieri: Culegere din scrierile lui I. Eliad de proze şi de poezie (1836), Paralelism între dialectele român şi italian sau Forma ori gramatica acestor două dialecte (1841), Souvenirs et impressions d’un proscrit (Paris, 1850), Echilibru între antitezi sau Spiritul şi material (1869).

Îndemnul său, „Scrieți, băieți, numai scrieți!” a fost unul emblematic pentru generația care a contribuit decisiv la dezvoltarea modernă a literaturii române și este mereu de actualitate, în special în vremurile noastre, acaparate de tehnologie, în detrimentul culturii.