Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, în data de 7 aprilie 2017, va avea loc etapa finală a concursului naţional (secţiunea cu participare directă) „Să cresc mare și voinic!”, organizat de Grădinițele Alexandrina Simionescu Ghica și Rază de Soare, ambele din Târgoviște și Grădinița nr. 48 din Brăila, derulat cu sprijinul Inspectoratelor Școlare Județene.
Evenimentul se va desfășura la Colegiul Naţional Constantin Cantacuzino din Târgovişte, începând cu ora 9. 30, și va cuprinde mai multe activități, care îi vor avea în centru pe copiii participanți, dar și pe cadrele didactice și părinții implicați în acest proiect educativ.
Educaţia pentru sănătate trebuie să înceapă de la o vârstă timpurie pentru că în această etapă de viață se însușesc obiceiuri care marchează dezvoltarea armonioasă a viitorilor adulţi. Acest proiect îi va ajuta pe copii să dobândească obiceiuri sănătoase de îngrijire personală (igiena dentară, igiena corporală), igiena alimentației, să adopte un comportament sănătos privind consumul de apă, fructe și legume, cât și importanța activității fizice zilnice.
- SECŢIUNILE CONCURSULUI:
- Secţiunea I – preșcolari (participare directă/ indirectă)- creaţii artistico-plastice realizate în orice tehnică: desene, pictură, colaje, postere, afişe etc. având ca temă educația pentru sănătate.
- Secţiunea a II-a – cadre didactice – creaţii literare (povestiri, poezii, ghicitori, scenete etc.), mijloace de realizare, exemple de bune practici, opționale, proiecte didactice despre educația pentru sănătate în vederea realizării unui ghid de bune practici privind educația pentru sănătate cu ISSN, în format
Așadar, vineri, 7 aprilie, participanții vor fi întâmpinați la Colegiul Naţional Constantin Cantacuzino Târgovişte, la ora 9. 30, iar de la ora 10.00 va începe concursul, fiecare cadru didactic fiind însoțit de un echipaj format din câte 3 copii. După cele 30 de minute alocate probei practice a concursului, cât timp comisia de evaluare va juriza, copiii vor participa la un spectacol susținut de animatorii de la Paradisul copiilor.
Juriul va avea o misiune grea, deoarece, alături de lucrările copiilor dâmbovițeni, participanți direcți, pe adresa Grădiniței nr. 48 Brăila au fost înscrise câteva sute de lucrări ale celorlalți copii, din toată ţara.
Expoziția cu lucrările copiilor va putea fi vizitată, gratuit, în perioada 7 – 14 aprilie, la parterul Colegiului Naţional Constantin Cantacuzino Târgovişte.
Festivitatea de premiere a preșcolarilor se va desfășura în intervalul orar 11.30 – 12.00.
Vă mulțumim și vă învităm să vă alăturați acțiunii noastre!