Charles Baudelaire
Idealul
Această-adunătură de frumuseți meschine,
Iscate alandala de-un secol pușlama
Mâini care bat tambura, picioare-n brodechine,
Cu inima mea cruntă nu poate consona.
Pe Gavarni, poetul insanelor cloroze,
Îl las cu-ale lui muze debile de spital,
Tot căutând zadarnic în sera sa de roze
O floare pe potrivă cu roșul meu ideal
Mai potrivită poate cu inima-mi iabrașă
Ești tu, o Lady Macbeth, femeie ucigașă,
Vis crunt al lui Eschile, întruchipat prin ani.
Sau tu, atât de calmă și-atot-triumfătoare,
Michelangescă Noapte, cu farmece bizare,
Cioplite parcă-n piatră de buze de titani.
Giganta
Pe vremea când natura în verva-i debordantă
Puia de-a valma monștri după-un bizar tipic,
Aș fi trăit alături de-o tânără gigantă
Cum viețuiește-n preajma reginei un pisic.
I- aș fi iubit tot corpul ce-n jocuri înflorește
Nicicând umbrit de pânza meschină-a unei rochi.
Ghicind ce flamă neagră în inimă îi crește,
Doar după ceața care îi flutură prin ochi.
Cutreierând cu pasul magnificele-i forme.
M-aș fi târât în voie pe pulpele-i enorme
Și câteodată, vara, când sorii funerari
Ar fi culcat-o-n iarbă, cu mâinile sub frunte,
Aș fi dormit în pace sub țâțele ei mari
Ca un cătun ferice la poala unui munte.
Citeşte şi
NERO, BRAC GERMAN, episodul unsprezece…
STRATEGII DE DISTANȚARE, cu domnul profesor Petre STOICA…
JUNIOR DE CARABELLA, cu Daria STEMATE…
JUNIOR DE WORCESTER, cu Bogdan VLĂDUCĂ…
Când s-o făcut… poama, LA BORTA RECE cu Radu PĂRPĂUȚĂ…
Doamna profesoară Mihaela MARIN și rubrica sa CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI și doamna Mariana OPREA STATE…
Pompiliu ALEXANDRU , doctor în filosofie și rubrica lui CULTURA URBANĂ…
Teodor Constantin BÂRSAN și CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI…
Domnul Puiu JIPA și rubrica sa AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ…
MELANCOLII, cu doamna Constanța POPESCU…
CULTURĂ ȘI ISTORIE, cu Radu STATE și nu prea…
PLIMBĂRI BUCUREȘTENE, cu fosta târgovișteancă din Drumul Taberei, Cătălina CRISTACHE…
CULTURA ONLINE, cu domnul profesor Daniel TACHE…
SUPLIMENT la CDS, o dedicație specială din Moldova…