kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

S-a pus piatra de temelie a Bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, la Dobra

Duminică,14 iulie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON,însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a altor oficialităţi judeţene şi locale,dar şi a numeroşi credincioşi din comună şi din satele din jur, a săvârşit slujba de aşezare a pietrei de temelie la nouă biserică parohială din Comuna Dobra, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

În cuvântul de învăţătură,rostit cu acest prilej, Înaltpresfinția Sa, a evidenţiat importanta pastoral-misionară a locaşului de cult pentru comunitatea. de credinţă locală, rolului său sacramental şi de concentrare a solidarităţii,comuniunii şi filantropiei comunitare.

De asemenea, Înaltul Ierarh a subliniat faptul că sfântul locaş, ce se ridică în această localitate, este un simbol al credinţei puternice a poporului lui Dumnezeu de aici, dar şi al generozităţii, vredniciei şi ataşamentului faţă de Biserică strămoşească.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Targovistei

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media