Fiecare generație își trăiește timpul ei, își construiește proiecte de viitor, își definește idealurile și valorile specifice. Însă toate aceste proiecte de viitor, ale generațiilor în succesiunea lor, depind de oportunitățile oferite de trecutul istoric, de moștenirea primită de la înaintași. Din această perspectivă, 1 Decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei românilor, momentul făuririi statului național unitar. Primul pas fusese făcut la 27 martie 1918, când Sfatul Țării de la Chișinău aprobase unirea Basarabiei cu România, în hotarele ei dintre Prut, Nistru și Marea Neagră. Cel de-al doilea pas a fost marcat de hotărârea Congresului General al Bucovinei, care la 28 noiembrie 1918 vota la Cernăuți ”unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare, până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”.
Dar visul de unire devenea realitate la 1 Decembrie 1918, când Marea Adunare Națională de la Alba Iulia adopta Rezoluția Unirii, într-un entuziasm general. Măreția acestui eveniment stă în faptul că desăvârșirea unității naționale nu este opera niciunui om politic, a niciunui guvern, a niciunui partid; este opera istorică a întregii națiuni române, realizată cu dragoste de neam și credință în Dumnezeu. Este pagina cea mai frumoasă a istoriei românești, izvorâtă din străfundurile conștiinței unității neamului, este efortul colectiv călăuzit cu inteligență politică remarcabilă spre țelul dorit.
Câțiva ani mai târziu, la 15 octombrie 1922, regele Ferdinand avea să fie încoronat în Catedrala Reîntregirii de la Alba Iulia. Pe coroana de oțel ce aparținuse regelui Carol I (ce amintea de Plevna și de independență), aveau să fie adăugate însemnele Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei, fapt ce a simbolizat actul unirii tuturor provinciilor istorice sub sceptrul aceluiași monarh. În acest moment sublim, Ferdinand afirma: ”Mă închin cu evlavie în fața tuturor celor care, în toate vremurile și de pretutindeni, prin credința lor, prin munca și jertfa lor, au asigurat unitatea națională și salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas și simțire de la Tisa până la Nistru și până la Mare”.
În ceea ce privește istoricul sărbătoririi Zilei Naționale a României, în perioada 1866-1947 ea a fost celebrată pe 10 mai, zi socotită a Monarhiei, fiindcă pe 10 mai 1866 primul nostru rege – Carol I depusese jurământul de credință la București. În perioada comunistă, ziua națională s-a aniversat pe 23 august, moment de răscruce în participarea României la cel de-al doilea război mondial. În fine, după căderea comunismului, prin Legea nr. 10/1990, promulgată de președintele Ion Iliescu, 1 Decembrie este declarată zi națională și sărbătoare publică în România, fapt garantat ulterior de Constituția din 1991.
Prof. dr. Gabriela Istrate
Facebook
WhatsApp
TikTok
