„Am avut dreptate când ți-am spus că n-ai instincte bune, altfel nu te-ai fi întors. N-ai să mai pleci niciodată de aici! Gata, băiatule! Ușa s-a închis definitiv în spatele tău. Clanț! Ai auzit zăvorul.” ( Bujor Nedelcovici – Al doilea mesager )
Istoriile și personajele acestei cărți sunt numai rezultatul imaginației autorului, orice asemănare cu realitatea nu poate fi decât întâmplătoare. Chiar și autorul este o ficțiune…
EPILOG
De câteva zile, Radu Cristea își dorește să înceapă un roman nou. Are în față o coală albă, niciun cuvânt n-a apărut încă, pe ea. Se simte puternic, știe că poate să iasă, din mintea sa, orice lume, în care să se întâmple orice, să-și așeze personajele în vârful muntelui, să le facă sute de mâini, să le planteze un ochi la spate, să-i înalțe, cu picioarele sprijinite pe dealurile din apropierea casei lui.
Știe cum să înceapă… În America, într-o organizație secretă a Casei Albe, s-a născut într-un laborator de genetică umană o teorie uluitoare. Se observase, de mai mulți ani, o conexiune între mutațiile genetice, amprentele digitale și dermatoglife, un cuvânt mai rar, necunoscut multor oameni de știință. Analiza statistică a acelor observații și experimente a dus la o premisă năucitoare: există, în lume, aproximativ o sută de mii de bărbați și femei care, din ipotezele savanților, ar putea avea un tip de comportament anticipativ și calități proiective incredibile. Așa le numeau savanții Centrului Național de Genetică Umană, din Washington D C. Supuși unui bombardament informatic, într-un domeniu oarecare, acei subiecți ar putea să spună, probabil sub hipnoză, cum se vor petrece lucrurile. Când? A doua zi, a doua săptămână, mai târziu…
Radu Cristea se gândește să-și ducă eroul, personajul cărții sale, în povestea americană. Ce-ar fi, se întreabă el, în fața hârtiei încă neîncepută, să facă din eroul lui unul dintre cei o sută de mii de oameni? Adică, indivizi însemnați cu forța unui destin nebănuit…
Norocica, șoricara pitică, cu urechi de o sută de metri, se învârte pe lângă picioarele stăpânului, își cere drepturile și latră scurt și apăsat. Radu Cristea atacă primele cuvinte. Îi plăcea, după o zi trecută, să observe luminile aprinse în casele din jurul lui… Numai că a sunat telefonul.
–Alo, domnul profesor Cristea? se aude o voce cu accente străine, în receptor.
–Da, domnișoară, eu sunt…
–Vă deranjăm de la ambasada SUA…
Tot sângele îi năvălește în obraji, își pune ochelarii pe birou, iar mâinile îi tremură, ca și când un animal necunoscut îl apucă de vârful degetelor.
–Știți ce, domnișoară? reușește Radu Cristea să zică. Vă rog să uitați acest număr de telefon și, de asemenea, numele meu. Înțelegeți? Eu nu mai exist, am fost odată, am dispărut… Bună ziua…
SFÂRȘIT
Citeşte şi
Facebook
WhatsApp
TikTok
