„Am avut dreptate când ți-am spus că n-ai instincte bune, altfel nu te-ai fi întors. N-ai să mai pleci niciodată de aici! Gata, băiatule! Ușa s-a închis definitiv în spatele tău. Clanț! Ai auzit zăvorul.! ( Bujor Nedelcovici – Al doilea mesager )
Istoriile și personajele acestei cărți sunt numai rezultatul imaginației autorului, orice asemănare cu realitatea nu poate fi decât întâmplătoare. Chiar și autorul este o ficțiune…
19 –De ce-ar trebui să se termine bine povestea ta? l-a întrebat un om, cu o față ascunsă sub pălărie, în avionul care-l ducea spre casă pe Radu Cristea.
–Pentru că alții o vor sfârși, oricum, mai rău, a răspuns el, din somnul adânc în care căzuse, chiar de la decolarea din New York.
–Ești în formă, să înțeleg?
–Sincer vorbind, da, doar am plecat spre casă.
–Mai rămâne de văzut…
S-a dezmeticit greu, a deschis un ochi, a văzut ca printr-o pânză subțire oamenii agitați pe coridorul larg dintre scaunele Boeingului, în timp ce motoarele torceau la zeci de mii de metri înălțime, iar în jur mirosea a mâncare, a prăjeală și a sos de roșii, cu cine știe ce mirodenii necunoscute.
–Dar știu că ai dormit… s-a mirat nevasta lui, din fotoliul de la margine.
–De câtă vreme zburăm? a întrebat profesorul.
–Cred că am trecut de patru ore.
–Ce vorbești! E prima dată când mi se întâmplă, nici nu-mi amintesc să mă fi luat somnul vreodată în avion.
Bunicul lui zicea despre un vecin că și-ar fi dorit să îngroape pe toată lumea, apoi își holba ochii plini de neîncredere spre nepoți și își îndesa în gură țigara, bine scuturată. Scotea un sunet ca și când ar fi destupat o sticlă și se înveselea peste măsură. Asta, în ultimii ani de viață. Radu Cristea, în drum spre casă, și-a amintit de bunicul și de zâmbetele lui misterioase, iar mai departe credea că a împușca un profesor a devenit o tentație ciudată printre elevii țării din care a plecat. Cum o mai fi pe la noi?
Radu Cristea și-a pus degetele pe buze și i-a arătat doamnei, cu coada ochiului, spre vecinul din rândul alăturat. A făcut exact gesturile bunicului, care nu-și îngăduia sinceritatea în fața oricui. Învățase, în anul trăit în America, să privească drept în lumina soarelui, stafiile agasează, și-a mai zis, iar vecinul din avion va ajunge la destinație uscat ca un semn de carte, dintr-o ediție răscoaptă a unui roman cu un titlu greu de ținut minte. Ce era de spus despre întoarcere? Nimic, tot ce s-ar fi putut spune despre ea s-a petrecut mult mai înainte. Trecerea timpului și pedeapsa… Iluzia unor emoții ascunse și senzațiile unui dublu înțeles al cuvintelor se distingeau, întotdeauna, în mod natural. Mirat, în avionul care zdrăngănea pe la încheieturi, Radu Cristea s-a simțit, pentru prima dată după un secol, eliberat de orice, senin și împăcat cu înălțimea. Toate cele care i se păruseră misterioase și pline de pasiuni ascunse au dispărut printre norii pe care-i zărea prin geamul gros, ca un ochi de pisică. Chiar și ghemotoacele dense de spumă, prin care avionul intra cu viteză, vibrau într-un fel de arc întins, cu săgețile gata de plecare. Ce-ar fi putut să ceară mai mult? Era o nesăbuință să se aștepte ca lucrurile să fie simple și să se substituie faptelor, cu speculații promițătoare.
–Ai știut vreodată cum arăta grădina unui lord englez? l-a întrebat soția, când avionul se apropia de aterizarea la Amsterdam.
Închisese cartea pe care o citea de câteva ore.
–Ce ți-a venit?
–Am citit aici, i-a răspuns, scrie că arată fără ronduri aranjate, cu florile răspândite prin iarbă și cu câteva tufișuri în jurul lor. Pricepi?
–Are vreo legătură cu noi?
–Cu tine… Mă uit că semeni cu o grădină englezească…
–Zău? a făcut Radu Cristea, prelung.
Privea norii azurii, care continuau să se vadă pe geamul avionului, aglome-rându-se în dreptul aripilor uriașe.
–Vezi, a zis, taie valurile de parcă-ar fi un cuțit cu lamă mare, a mai spus profesorul, iar în difuzoare s-a anunțat pregătirea pentru aterizare.
Nu mai privea lumea cu indiferență, dar pe fața lui trăda o politețe rece, avea o încruntare căutată și părea să spună că nu a existat niciodată ceva care să-l atragă în grădina aceea, din care plecase în fugă și lăsase poarta grea dată de perete. Pământul, pe care l-a zărit apropiindu-se, semăna cu o flacără mică, deși nu era nici strălucitoare, nici tremurătoare și nici nu răspândea vreo dogoare ascunsă. Așa sunt, câteodată, bărbații, cu o energie uriașă și au vocația dominatoare a speciei. Mulți l-ar fi privit ca pe un om trist, deși el știa că este doar bun, prin natura sa.
Peste orice se putea trece, Radu Cristea era dovada vie și clară… Legat în centura strânsă a scaunului din avion, nu făcea nicio diferență între nevoia de a-și vopsi, în negru, porțile casei lui și săriturile ample ale prietenei Norocica, în așteptarea stăpânului. A rămas cu genunchii ghemuiți în fotoliul mișcător și s-a hotărât să nu se mai ridice de acolo niciodată. A mai trecut încă o zi din viață, restul avea să fie simplu și colorat la întâmplare. Șoaptele semănau cu urletele. Chiar și Napoleon dormea foarte puțin, se spunea, dar se scufunda în umbrele nevăzute de dușmani. Pentru profesorul Cristea umbra acoperise totul, iar întunericul îl înghețase definitiv.
Își mai amintise un gând, dinainte… Sunt oameni care vin spre casă numai pentru a-și găsi sfârșitul. El a dat din cap și a șoptit, în clipa în care roțile avionului s-au lipit de asfalt: mai bine mă duc să ud grădina…
Citeşte şi
Constantin VAENI și rubrica sa ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI…
Revoltat și filosofic indignat, Pompiliu ALEXANDRU în CULTURA URBANĂ…
MELANCOLII în versurile doamnei Constanța POPESCU…
EVENIMENTE ÎN AȘTEPTARE, un altfel de semnal pentru cititorii noștri…
LONDRA LA PAS, cu Cristian Gabriel GROMAN…
Teodor Constantin BÂRSAN și rubrica lui CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI…
Radu STATE, doctor în istorie și rubrica sa CULTURĂ ȘI ISTORIE…
Mariana OPREA-STATE cu ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI…
Cătălina CRISTACHE și ale ei PLIMBĂRI BUCUREȘTENE…
Alexandra VLADOVICI BĂRSAN și rubrica sa REFLECȚII PEDAGOGICE…
Profesorul Daniel TACHE, cu săptămânala CULTURĂ ONLINE…
Mihai Bogdan VLĂDUCĂ, cu rubrica lui JUNIORII…
Doamna profesoară Mihaela MARIN, cu rubrica de fiecare săptămână CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE…
AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ, rubrica propusă de Puiu JIPA…
Facebook
WhatsApp
TikTok
