Prin evanescenta ceață a dimineții trec două siluete. Încă nu îți dai seama dacă se apropie sau se îndepărtează. Înconjurată de ape, insula celor două personaje începe să prindă contur. Un cerc de aur împrejmuiește cele două siluete și le luminează. Par doi oameni singuri. Aceiași oameni mereu. Indiferent din ce punct al lumii i-ai urmări. Nu sunt însă nici singuri, nici aceiași. Se schimbă odată cu trecerea mare a timpului. Alți oameni le iau locul.
Timpul. Mereu aproape, mereu departe. Mereu la început, mereu la sfârșit. Oamenii par să își trăiască mereu ultimii ani. Încă de la naștere. Sunt mereu la sfârșit. Sunt mereu la început. Cea care dă însă parfum și culoare timpului și face să dispară ceața ce acoperă auriul evanescent al vieții trăite de fiecare om în parte, este dragostea. Această carte este despre cei aleși de ea. Adevărații călători în timp. Cei pentru care dragostea nu trece și nu se transformă în ceva diferit. Cei pentru care ea nu începe și nu se sfârșește. Pentru că dragostea este întotdeauna cu ei. Au fost creați pentru a fi împreună. Uneori se întâlnesc în timpul vieții lor. Alteori trec unul pe lângă celălalt, presimțindu-se doar. Dacă se întâlnesc însă cu adevărat, nimeni și nimic nu îi mai poate despărți. Nici timpul. Nici viața. Nici moartea. Se regăsesc mereu. Chiar dacă se repetă la nesfârșit sub forma altor oameni. Ei sunt cei eterni. Pentru că dragostea i-a ales.
Balonul de săpun
Într-o după-amiază din prima jumătate a secolului XX, pe la ora 6 a înserării, un pește zburător uriaș trecea pe cerul Parisului tăind în fâșii prelungi lumina roz-pală a soarelui. Peștele era purpuriu. Aluneca lent, fără grabă, pe deasupra oamenilor ieșiți la ferestre și la balcoane sau opriți în mijlocul străzii. Era zeppelinul Nordstern, numit mai târziu Méditerranée. Un zeppelin oferit francezilor de către germani prin 1920, drept despăgubire pentru daunele de război.
Copiii au început să aplaude când vânzătorii de baloane roșii din Place de Clichy au suflat baloane de săpun uriașe care și-au luat zborul, duse de vânt. Dacă te uitai cu atenție, în unul dintre baloane se puteau vedea personajele acestei cărți, trăindu-și viețile încă tinere, zece ani mai târziu.
Majoritatea parizienilor plecaseră ca de obicei din oraș, peste vară. Lișca se pregătea și ea să plece împreună cu Iliaș spre Constantinopolul devenit din primăvară Istanbul. Acolo, Iliaș se ocupa de o mică afacere cu covoare. Averea Căpitanului Cyril cel pierdut pe mare trebuia sporită. Viitorul Lișcăi, pe care Căpitanul i-o lăsase în grijă, trebuia asigurat. Cum Iliaș nu o lăsa niciodată singură, fata – care se afla oricum în vacanță – a mers cu el.
Lișca aștepta cu nerăbdare călătoria cu Orient-Express-ul și mai ales reîntâlnirea cu Bosforul. Mai fusese cu Iliaș de câteva ori în ultimii ani, și de fiecare dată Bosforul i s-a părut primitor și colorat.
Fata deschide larg fereastra. Vipia verii intră șerpuind, în casă. Nici urmă de răcoare. Un balon de săpun translucid plutește prin aerul auriu. Lișca bate din palme. E fericită.
Haralambie – după ce îl pierde pe M în aprilie la Moscova – află de la Igor, bancherul său, că o mare parte din banii părinților erau băgați într-o afacere cu covoare, din Istanbul. Afacere în care mai intraseră un căpitan grec și un armator turc pe care voia să îi cunoască. Drept pentru care Olenka se apucă fără să mai stea pe gânduri să pregătească pentru drum cufărul cel mare.
Băiatul nu avea nici cel mai mic spirit de afaceri dar se gândea că va reuși să picteze niște peisaje frumoase pe Bosfor și era sigur că se va descurca până la urmă în vreun fel. Oricum, era în vacanță!
Singur. Fără vreun sprijin. Doar el și Olenka, bătrâna și credincioasa servitoare a familiei sale. Noroc cu banii pe care ai lui reușiseră să îi ascundă la timp de bolșevici, înainte să dispară cu toții în vâltoarea sângeroasă a revoluției. Taică-su – nici baron, nici prinț ci conte, cum se intitula el râzând – a avut întotdeauna nas pentru afaceri. Spre deosebire de el, care fără Olenka nu ar ști să dea nici restul corect la tutun.
Din scrisoarea Veronicăi Polonskaia, ultima amantă a lui M, Haralambie înțelege că moartea prietenului său e cu totul ascunsă într-o ceață densă, uriașă. Glonțul nu se potrivea cu pistolul lui M. Vecinii îl auziseră strigând ”Nu trageți, tovarăși!” ba chiar auziseră și 2 focuri de armă. Nu unul. Ofițerul care investiga moartea lui M a fost ucis la zece zile după întâmplare.
Neguroase timpuri, își spuse Haralambie privind de la fereastră strada pustie și toropită de căldura verii. Un balon de săpun plutea la întâmplare prin fața micii pensiuni condusă de Madame Gaelle. O fi de la Gerard, puștiul din vecini. Își spuse Haralambie privind irizările de curcubeu ale balonului. Surâde. E fericit. Se bucură că pleacă la Istanbul. Orient-Express-ul mereu l-a încântat. În copilărie l-a întâlnit pe Tolstoi în vagonul restaurant și au băut împreună suc.
E ciudat cât de modești și lipsiți de aroganță și răutate sunt marii artiști, își spune Haralambie. Numai cei mediocrii sunt acri și bosumflați, aroganți, cu nasul pe sus mai mereu.
Când va deveni un pictor celebru îi va angaja Olenkăi o servitoare a ei, personală, și va saluta politicos mereu pe toată lumea. Și, mai ales, va face o mulțime de baloane de săpun precum cel care tocmai trece pe stradă prin dreptul ferestrei lui.
Vara lui 1930 părea să alunece prin cartierele Parisului precum o continuă sărbătoare de 14 iulie. Cu oameni ușor amețiți de apero-urile zilnice, dansând noaptea pe malurile Senei și prin tot orașul. Luând lecții de înot și unii spălându-și hainele în apele Senei. O mulțime de bărcuțe acoperite, ancorate la mal. Și un balon de săpun plutind pe deasupra străzilor pe care locuiau Lișca și Haralambie.
În interiorul balonului, Autoarea păstra imaginile viitoare din viața personajelor ei.
Visul lui Haralambie. Butonii Prințului Dmitri. Ismail Ferit Pașa.
Haralambie a ațipit în vagonul restaurant al Orient-Express-ului. Visează. Prin visul său apar balerine transparente, rochii de bal vesele și înspumate, fete flapper tunse bob, glamour, cu bentițe colorate pe frunte, candelabre cu 1000 de brațe strălucitoare. Toate se dau însă la o parte și îi fac loc lui Volodia.
În vis, îl vede pe Poetul Volodia copil, la conacul părinților lui din Boulogne-sur-Seine, undeva în apropierea Parisului. Contele von Hohenfelsen, Vladimir Pavlovici Paley. Fiul ducelui Paul Alexandrovici al Rusiei. Mama sa, Olga, fusese un timp amanta marelui duce. Apoi ducele s-a căsătorit cu ea și s-a lăsat exilat în Franța de unde s-au întors pentru a fi uciși cu toții de bolșevici. Conacul de lângă Paris a rămas rudelor îndepărtate. Printre care și Haralambie. Primește lunar de acolo niște bani de la cei care îl locuiesc. De fapt pe Haralambie îl cheamă Vania dar după revoluția bolșevică Igor – bancherul care avusese grijă de averea părinților săi – ca să îi piardă urma, i-a schimbat numele. I-a făcut rost de niște acte false. Igor avusese un bunic grec pe care îl chema Haralambie. I-a pus numele de Haralambie lui Vania în amintirea acelui bunic al său. Și mai ales pentru că nimeni nu s-ar fi gândit că un asemenea nume poate aparține aristocraților ruși albi căutați, arestați și uciși, prin toată Rusia.
Bătrâna Olenka, servitoarea care îl crescuse după ce sângeroasa revoluție îl despărțise de ai lui, s-a obișnuit cu greu să nu îi spună Vania, așa cum îi chema de fapt. A reușit însă în cele din urmă. Igor a încercat să îi găsească pe părinții micului Vania. Dispăruseră fără urmă. Nici măcar un zvon nu rămăsese în urma lor. Nici morți nici vii. Dispăruți cu toții.
Poeziile despre război ale Prințului Volodia – pe care tocmai îl visa copil – i-au încântat lui Vania cel devenit Haralambie, anii adolescenței. Nici nu știe cum de îi apăruse în vis. Poate pentru că zilele trecute, la vederea zeppelinului care plana pe cerul Parisului, o gheară de fier îi intrase adânc în gânduri și în trup. O presimțire terifiantă. Văzuse în peștele acela zburător, semnul unor conflagrații viitoare cel puțin la fel de sângeroase precum revoluția barbarilor bolșevici care îl lăsaseră fără familie, și precum războiul care trecuse.
Poate lumina de gaz care acoperea înserarea de vară din tren sau poate perdelele din mătase cu inserții aurii care îmblânzeau atmosfera din vagon, poate covoarele groase care făceau să nu se audă pașii călătorilor, cine știe ce anume l-o fi dus și ascuns adânc în visul său, pe Haralambie. El nu adormea niciodată ziua. Era mult prea tânăr și în putere pentru sieste întâmplătoare.
Între timp, un bătrân care se întorcea din Paris la Istanbul, acasă la el, le povestea unor tineri despre cum, cu un an înainte, în iarna lui 1929, era în Orient-Express când au rămas pe loc în mijlocul unor zăpezi uriașe. Au stat aproape cinci zile în așteptarea salvatorilor. Fără mâncare, la – 25 de grade și cu rezervele de cărbuni aproape terminate.
Tinerii făcuseră ochii mari. Bătrânul turc era încântat să le povestească. Reușise să le capteze atenția tuturor. Arunca însă uneori priviri fixe, ușor curioase și puțin încruntate în direcția lui Haralambie care dormea și visa balerine, candelabre de bal aprinse, fete flapper și pe îndepărtata sa rudă, Prințul Volodia.
Bătrânul povestea despre cum toți călătorii s-au unit într-un grup compact în acele zile din iarna anului trecut. El i-a organizat. Au vânat animale pentru hrană. Au ieșit prin împrejurimi să caute lemne de foc. Pe măsură ce omul povestea, devenea din ce în ce mai erou și tinerii mai uimiți de peripețiile lui. La final, enervat la culme, bătrânul lovi cu putere în masă, cu mâna sa groasă și plină de inele, dintre care unul cu un smarald uriaș care se făcea de departe văzut. Haralambie se trezi și privi în jurul său cu un aer de om care trăiește încă în vis iar realitatea îi este deocamdată străină.
Turcul și-a răsucit mulțumit mustața vopsită negru abanos. Călătorii din tren au început să râdă zgomotos. Apoi, deodată, fără vreo introducere, bătrânul i se adresă direct lui Haralambie:
– Ești rudă cu Prințul Dmitri, nu-i așa? Semeni leit cu el. Ai și butonii lui. Eu i-am făcut cadou acum vreo doi ani, prin Manhattan, unde e broker. Am făcut bani buni împreună. Va ajunge la Biaritz în curând. Va conduce magazinul Chanel de acolo. Eu l-am ajutat! Am pus o vorbă. Ești Vania, nu-i așa?
– Numele meu e Haralambie, îi răspunse tânărul sec.
– Desigur, desigur. Auzi la el, Haralambie! Nume de grec, pufni nervos turcul. Alt nume mai bun nu ți-ai găsit?! Ți-l dădeam eu pe al meu. Mă cheamă Ismail Ferit Pașa. Auzi la el, Haralambie! Pfffff!
Lui Haralambie începură să îi sclipească jucăuș ochii în cap. Să-l fi chemat Ismail și să fi umblat prin lume cu o mustață vopsită. Ha! O ratare uriașă a vieții sale. Izbucni în râs.
Bătrânul îl croi peste genunchi cu bastonul greu, din aur placat cu argint. Parcă îi citise gândurile.
– Ești tânăr. Îți va trece. Și încă foarte repede. Sunt cu ochii pe tine! Auzi la el, Haralambie!
Allah e mare. El e tânăr și prost. Tinerețea îi va trece precis foarte repede, mormăi de unul singur, înciudat, bătrânul. Orient-Express-ul tăia noaptea în felii răcoroase și parfumate. Haralambie se ridică și se îndreptă spre cușeta lui.
– Leit Prințul Dimitri, ce mai! Se vede că sunt veri, se auzi în urmă vocea turcului cel bătrân cu mustață vopsită.
Haralambie se uită la butoni. Aveau inițialele Pașei Ismail în interior. Și semnul pe care îl văzuse pe bastonul bătrânului. Primise butonii cadou de ziua lui, prin Igor, de la Dmitri, vărul său din America. Bătrânul Pașă nu fabula. Nu știa însă cine e și dacă putea avea încredere în el.
Dana BANU s-a născut la 16 martie 1970, a debutat cu poezie în anul 1984, în revista Astra, este poet, prozator, călător literar și scenarist; de-a lungul timpului a publicat sub acest nume în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, tot cu acest nume de autor a semnat volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023; precum și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024…
Facebook
WhatsApp
TikTok
