F r a n c i s J a m m e s
*
* *
Ăstora chiar li-s mari, mari într-aievea, faptele :
ăl care,-n pajişti, vitele, cam până pe la şapte, le
păzeşte, ăl de toarnă-n doniţe albe laptele,
ăl de culege,-n mirişti, spicul ţepos al grâului,
ăl de-mpleteşte coşuri pe, reavăn, malul râului,
ăl de retează,-n crânguri, cu barda lui, mestecenii,
ăl de bocancii,-n care, de sparţi ce-s, rece ni-i
picioru,-i drege lângă râiosu-i mâţ şi lângă
mierloiu-n somn şi ţâncii ce-au contenit să plângă ;
ăl care ţese pânză, în larma, până mâine,-a
tarafului de greieri ; ăl care face pâinea,
ăl care face vinul, ăl care,-n ţărna verzii
gradini, răsadu-l pune al cepelor şi-al verzii,
ăl care, calde încă, în palmele-amândouă, le
adună din cuibare şi duce-n cuhnie ouăle…
Sufrageria
E un dulap cu lemnul uşilor
nemailucios, – care taifasul strămătuşilor
îl va fi auzit, şi-aşijderi glasul
bunicului, ca şi pe-al tatei. El
atâtor amintiri le e fidel.
Să nu se creadă că e mut, căci eu
pot, la tot pasul,
să vorbesc cu el.
Mai e şi ceasul
cel cu cuc, de lemn, –
dar mut, şi nu pot să-l îndemn
să-mi spună
cum de nu mai sună.
A amuţit odată cu propriul său resort
şi tace, astăzi, ca un mort.
E şi un vechi bufet cu iz de ceară,
de prăjitură, pâine, carne,
de pere coapte, coarne
de pădure…
E-o slugă bună care,-n nicio seară
sau noapte,
n-are să te fure.
Doamne şi domni, mai totdeauna am
în vizită; prin care, văd ca prin geam:
nu cred în sufletele astea mici… Io-mi văd de treabă,
zâmbind, când ei, crezând că-s singur, mă întreabă:
„Cum vă mai merge, domnu’ Jammes?”
[Traducerea i se închină lui Octavian Soviany.]
Facebook
WhatsApp
TikTok
