Victor Hugo: Rugăciunea pentru toţi (VII)
Ora pro nobis!
Smirnă şi tămâie!
Cast parfum de nard!
Mirt sau alămâie,
Olmuri ce mângâie
Când, alene, ard!
Pajişti şi coline-n
Fumeg de altar!
Roze apriline,
Guri în care-albine
Dibuie nectar!
Asfodelă albă!
Crâng de blând iasmin, –
Din care se-nvoalbă
Pasăre codalbă
Cu penaj carmin!
Crin cu-aurărie
De potir sfinţit!
Ambră aurie!
Briză azurie
Până-n asfinţit!
Crud miros de mlajă
Pe un mal de râu!
Duh pe care-o plajă
Umedă-l degajă
Într-un vânt călâu!
Flori, celui Preaveşnic
Date-n dar, – la fel
Ca şi scumpul sfeşnic,
Cel ce arde veşnic
Pentru, numai, El!
Lujeri frânţi în două
De tăişul crud!
Spirite de rouă,-n
Aurora nouă,
Prin văzduhul ud!
Miresmate hramuri!
Bronz sonor în turn!
Trâmbiţe şi flamuri!
Înflorite ramuri
La un ceas nocturn!
Tainică aromă
Adiată-n jur,
Când pogoară-n domă,
Tocmai din Pleromă,
Un arhanghel pur!
Pom al maicii Eve
Şi al lui Adam,
Cu strălimpezi seve
Şi cu neaieve
De suav balsam!
Dulce abur, încă
Drag lui Dumnezeu, –
Ce eşti, tu, pe lângă
Cel ce stă să plângă
În genunchi şi, greu
Încercat, îşi frânge
Mâinile, acum?
Lacrima-i de sânge
Biruie şi-nfrânge
Bietul tău parfum!
Poţi să i te-alături
Unui prunc din cer? –
Când, pe nor de-omături,
Cu heruvii-alături,
Buzele lui cer
Dragoste şi pace
Pentru cei nătângi, –
Rugă ce te face,-n
Şoapta ei stângace,
Să surâzi şi plângi!
15 iunie 1830
Facebook
WhatsApp
TikTok
