Paul Fort
Capul Sfântului Denys
Primăvara, o, mesdames,
s-a născut la Notre-Dame,
sus pe turle; după care,
s-a lăsat în Roza mare.
Razele-i, cum cad mănunche,
la icoane îngenunche!
Se născu pe-altar, la un
zvon anume de lăstun,
dându-i o cu totul altă
faţă, prin cea Roză-nvoaltă.
Primăvara, o, mesdames,
s-a născut pe Notre-Dame,
ca şi, cu mai mare drag,
la biserică pe prag
unde Sfântul care-şi ţine
capu-n mâini, aude bine
cum idei uşoare-i zburdă
în cel cap de piatră surdă.
Fraţilor, e un miracol!
Ian priviţi acest spectacol:
rândunica, pentru pui,
cuib îşi face-n capu’ lui.
Domnul fie,-n veci, slăvit!
Primăvara s-a ivit;
s-a născut, netam-nesam,
sus, în vârf, la Notre-Dame,
cărui vârf i s-a adaos
Roza mare,-nchisă-n naos;
se născu pe-altar şi în
capul Sfântului bătrân
ce, cu mâinile-amândouă,
leagănă un cuib cu ouă.
Oameni buni, e o minune
care nu se poate spune!
Sân’ Denys, cu capu’ lui,
leagănă un cuib cu pui.
[Trad. Ş. F., într-un (ano)timp când catedrala părea, încă, un
miracol sempitern. – ludică şi plină de antren, poezia pare,
acum, o antifrază sacrilegă… Nu şi pentru, bunăoară, un Jaques-René Hébert, care propusese, spre finea funestei Revoluţii, demolarea marii catedrale. A scăpat ca prin urechea acului, graţie unui aşa-zis Portal al Alchimiştilor (de fapt, al Sfintei Verguri) agreeat de câţiva iniţiaţi, fie atei, fie masoni.]
[O altă paranteză: mult mai potrivită, în context, ar fi o poezie de Gérard de Nerval, anume Notre-Dame de Paris (pe care am tradus-o, odinioară, dar nu o am, acum, la îndemână):
Notre-Dame est bien vieille ; on la verra peut-être
Enterrer cependant Paris qu’elle a vu naître.
Mais, dans quelque mille ans, le temps fera broncher
Comme un loup fait un bœuf, cette carcasse lourde,
Tordre ses nerfs de fer, et puis d’une dent lourde
Rongera tristement ses vieux os de rocher.
Bien des hommes de tous les pays de la terre
Viendront pour contempler cette ruine austère;
Rêveurs; en relisant le livre de Victor…
– Alors ils croiront voir la vieille basilique,
Toute ainsi qu’elle était puissante et magnifique,
Se lever devant eux comme l’ombre d’un mort ! ]
12.
Paul Valéry
Colocviu – pentru două flaute
A:
Un trandafir pe moarte
Adie fad spre noi;
Nu-i eşti altminteri foarte,
Cât linişti dulci desfoi,
Acestei flori pe moarte;
Ea moare pentru noi…
Îmi pari a fi perechea
Celei ce, cu urechea,
Sta pe genunchii-mi goi,
Nedeschizând urechea
La câte-i voi fi spus;
Îmi pari a fi perechea
Amorului apus, –
Dar gura celeilalte
A fost a mea, încalte.
B:
Mă-asemui fostei flori,
Când ştii că, numai nouă
Şi doldora de rouă,
Iubirea-ţi dă fiori…
Privirea-mi, propria-i stea
Şi-o caută-n a ta,
Care mă şi despoaie!
Ci ochii-mi şti-vor să-i
Usuce pe ai tăi
De-o reîntoarsă ploaie…
Văpaia-ţi, câtă e,
În cuibu-mi se va stinge,
Ca şi pe gura-mi ce
Pe-a ta o va învinge…
Facebook
WhatsApp
TikTok
