RIMELĂRI DE SÂMBĂTĂ – Șerban FOARȚĂ – Tălmăciri de februarie

Trei cântece de Maurice Maeterlinck

(nobelizat acum un secol și ceva: 1923)

I.

Şapte fete,-n Orlamonde
(Zâna lor e moartă),
Şapte fete,-n Orlamonde,
Cată lung spre poartă.

Şapte lămpi aprind în turle
Sumbre cum e mina,
Săli descuie, patru sute, –
Nu găsesc lumina.

Peste peşteri preasonore
Dau, într-un coclaur;
Cheia porţii încuiate
E turnată-n aur.

Văd, prin crăpături, oceanul,
Spaima,-n ele, suie,
Bat la poarta-nchisă, dar li-e
Teamă s-o descuie…

II.

Şi ce să-i spun eu, dacă
Va fi,-ntr-o zi, să vie?
– Că fost-am mai mult moartă,
În lipsa-i, decât vie…

Şi dacă nu mai ştie
Cine-s eu, ce-i spun oare?
– Vorbeşte-i ca o soră,
Că altfel, poate,-l doare…

Şi ce-i spun, de mă-ntreabă
Când ai plecat, şi unde?
– Inelu-mi cel de aur
I-l dai, făr’ de-a-i răspunde…

Şi dacă vrea să ştie
De ce-i pustie-odaia?
– Arată-i lampa stinsă
Şi, vraişte, poarta aia…

Şi ce, de ceasu-ţi ultim
Să-i spun, căci ţi-am stat lângă?
– Să-i spui că am surâs,
De teamă să nu plângă…

III.

Dragi surori, ani mulţi, treizeci, –
Unde s-a ascuns
Căutat-am; ci treizeci,
N-au fost de ajuns…

După treizeci, talpa-mi este
Tot mai grea, de ieri ;
Unde-i el, căci pare peste
Tot şi nicăieri…

Am bătut prea multe ţări,
Dragilor surate:
Tălpile, de încălţări,
Fie-mi uşurate !

Fetelor, toiagu,-n dar,
Vouă,-n seară, lasu-l :
Măsura-v-ar, nu-n zadar,
Drumul lung şi pasul !