RIMELĂRI DE SÂMBĂTĂ – Șerban FOARȚĂ – Tălmăciri

Christine de Pisan (1364-1439)…

   Descendentă dintr-o bună familie veneţiană, ajunsă-n preajma curţii regale, la Paris, prin tatăl ei, chemat de către rege (Charles le Sage?) să-i fie cititor în stele şi în gânduri (astrolog şi psiholog, adică); mireasă la 15 ani şi mamă a trei copii, văduvă, apoi, o viaţă-ntreagă, Christine a început să practice (ca, pe atunci, mai nimeni, – iar femeile, în niciun caz) scrisul ca meserie lucrativă. Mulţi domni nu-i iartă asta. Unuia-i displace chiar balada pe care, în aceste pagini, o traduc, pentru retorismul intrinsec anaforei, figura-i tutelară: „J’ai peu de sympathie pour la célèbre ballade : Seulete suy ; elle me semble traiter trop mécaniquement un sujet qui s’y prête mal.” (Cf. Marcel Arland, autor al unei lungi Anthologie de la Poésie française, ivită,-n vreme de război, în ’941, la Éditions Stock, Paris, p. 71.) Un amic mă implora, deunăzi, să nu mai fac „… dintr-o plicticoşenie (în original) o bijuterie (în traducere); […] din care cauză „o să ajung[ă, el] curând şi feminist!”. I-am răspuns că: „Prietene, ai un precursor ilustru, anume pe Gustave Lanson: « Bonne fille, bonne épouse, bonne mère, au reste un des plus authentiques bas-bleus qu’il y ait eu dans notre littérature, la première de cette insupportable lignée de femmes auteurs. »” (Aşa o fi ?!)

[DOLIU]

Despărţire, – cui nu-i foarte
Greu povara să ţi-o poarte?…
Când nu-i, să te-alin[t]e, nimeni
Între-atâţia ipochimeni,
De-ţi doreşti mai bine moarte!

Căci iubitul meu, de mână
Cu speranţa (şi cu lancia,
În cealaltă) pleacă, până
În, cel mult, o săptămână,
Peste ţări şi mări, din Francia.

Să rămâie, nu mai speră
Inima-mi care disperă;
Şi constrânsă-i să dispere,
Dacă bucuria-mi piere
Şi-i pe jumătate moartă
De cât greu,-ntr-însa, poartă.

Ci leac nu e pentru răul
Care inima,-ntru hăul
Deznădejdii despărţirii
De cel drag, – ce poarta morţii
Mi-o deschide şi mă lasă,
În secunda despărţirii,
Părăsită-n voia sorţii,
De izbelişte rămasă
Şi în doliu,-n pragul porţii
A ce-a fost cândva o casă.

 

        Traducere de Șerban FOARȚĂ