R U T E B E U F [cca 1245 – 1285]
Trubadur francez, a exprimat în versuri mișcătoare mizeria propriei sale existențe boeme și a sărăcimii pariziene, anticipându-l pe Villon, a excelat în poeme satirice îndrăznețe și colorate în care denunță parazitismul călugărilor și indolența marilor seniori feudali; este, alături de J. de Meung, cel mai însemnat poet al timpului său…
CELE .IX. BUCURII ALE MAICII DOMNULUI
I.
Marie milostivă foarte,
În care harul sfânt se-îmbină
Cu carnea care-nseamnă moarte;
Fiului tău îi eşti virgină
Fiică, ce avu să-l poarte
În matca ei fără de vină
Pre Tatăl, – eşti precum o carte
A tainelor, supradivină.
II.
Eşti sora, doamna de onoare
Şi soaţa Regelui etern;
Vergura stearpă şi în floare,
Leac dulce-amarei morţi; strai tern
Porţi, ca Esther, în ajunare,
Sau scump, ca Iudith, când se-aştern
Şi vi se culcă la picioare,
Ca hârci, Aman şi Holophern.
III.
Eşti cer, eşti şi pământ şi undă,
Sub felurite chipuri; eşti
Lumina care ne inundă,
Câmpul cu roade pământeşti,
Apa ce spală sau desfundă,
Portu-alor noastre mari nădejdi;
Tu ne faci mintea mai fecundă,
Cu noima lumii ne-nădeşti.
IV.
Din tine, făr’ de pată, tu
Poartă-încuiată şi chivot,
(Nici prima, nici a doua, nu),
Să se-ntrupeze cel Atot-
Puternic, ca om simplu vru,
Dar rămânând şi Savaoth.
Tu, praştia, el, piatra fu,
Făcând din Goliath un netot.
V.
Doamnă-nţeleaptă peste poate,
Trădatu-l-ai pe cel hiclean,
Strivind sub talpă-ţi pe, din toate
Făpturile, cel mai viclean.
Eşti àrmia carelor cu roate
De fier ce luptă, nu în van,
Cu fiara-n travesti, ce poate
Să-afunde lumea-n ocean.
VI.
Tu eşti Rahila mult dorită,
Eşti Sara,-n cenuşiu-i strai,
Eşti lâna-n rouă daurită,
Eşti rugu-arzând de pe Sinai;
De către Sfântul Duh umbrită,
Pe care în lăuntru-ţi l-ai
Purtat, încât, pe drept, numită
Eşti leagănul lui Adonai.
VII.
Din tine, fără de păcat
Al cărnii, se născu Isus, –
Ca şarpele neîmpăcat
Să fie,-n veci de veci, supus,
Ispititorul, sub lăcàt
Cu şapte chei, să fie pus,
Iar păcătosul judecat,
Pe calea dreaptă, readus.
VIII.
Se cade-ntr-ajutor chemată
Să fii în hulă şi-uragan,
Eşti steaua mării, nestemată,
Eşti navă, ancoră, liman;
Cuvine-se a fi urmată:
Eşti floarea rodului uman
Şi eşti columba fără pată
Ce-i duce veşti celui sărman.
Fecioară sfântă, ţi se-nchină
Mai-marii lumii-acestei ţie,
Tu, bunătăţii – rădăcină
Şi amintire vecinic vie
Salvatu-ne-ai de la ruină
Căci eram morţi, pentru vecie,
Sub raza soarelui şi, lină,
A lunii care blând îmbie.
Dacă nu tu, cea făr’ de vină,
Regelui slăvii, cin’ să-i fie
Crin, tron de aur scump cu fină,
În fildeş, albă broderie,
Măslin, răsură, albăspină,
Şi laur al izbânzii, – ţie
Dat fi’ndu-ţi să le fii afìnă,
De-a pururi vergură Marie.
Tu, zveltul stâlp de fum eşti, iată,
Al smirnei mistuite-n soare,
De prin deşert suind, odată,
În cer, mai sus de tot ce moare,
Viţă de vie neudată
De om sau ploaie roditoare,
O, tu, violetă neviolată,
Grădină-nchisă şi în floare.
XII.
Îi fu lui Sânt Ioan arătată
Priveliştea-ţi încântătoare:
Faţă cu şapte stele-ornată,
Veşmânt din lamură de soare,
Luna sub tălpi, – fapt care cată
A spune ce anume, oare,
De nu că treapta-ţi aburcată
E peste firea muritoare?
XIII.
Castelul eşti şi ’nalta stâncă
De-mpresurări netemătoare,
Tu eşti fântâna cea adâncă
Fără de care omul moare,
Din cer, sămânţa verde încă,
Pe câmp, o-mprăştii ca o boare,
Tu eşti columba ce-ţi mănâncă
Din palmă şi-un soţ unic are.
A doua parte, sâmbătă viitoare…
Facebook
WhatsApp
TikTok
