CARAGIALETA: Art. 214 (I)
Un suprimat, e
greu să mai stea
cu o pramatie,
o catifea
(ca mă-sa); o aia
de-o ţine creanga
la Otopeanca,
la Hurdubiloaia
şi alte tanti:
Popeasca, Ioneasca
şi, iarăşi, Popeasca
(că şi ăilantii
îi trece pragu),
Popeasca lu Mache
(alu Zamfirache)
zis Ampotrofagu,
că-l ştie cu toţii
cum se trambala
prin maala,
pân’ se-aleseră hoţii
ăştia de-acuma,
de liberali;
auzi, liberali,
bată-i-ar ciuma
şi buba rea,
că nu ştiu ei cum e
s-omoare o lume
de se hrănea;
că ne-au suplimatără
pe-ntâi aprilie
(şi-avem o familie)
cu legea de-au datără;
nişte zevzeci,
sta-le-ar în gât
că n-aveam decât
o sută cinzeci
pe lună, leafa,
de ne-a supt măduva
şi ne-a dat gata, —
ţi-o spune văduva
lui priotu Sava
de la Caimata…
– Şi ce pofteşti: zi-mi-o,
că,-n van, te sforţezi!
– Să mi-l devorţezi.
– Pe cine?
– Pe fi-mi-o.
– De cine?
– De aia
de-o ţine creanga
la Otopeanca,
la Hurdubiloaia
şi alte tanti:
Popeasca, Ioneasca…
Ş. c. l.
CARAGIALETA: Art. 214 (II)
Doar opşpe ani (la două dechemvrie trecute);
pe cap, o pălărie de pâslă în tricorn
gris-fer şi cu, pe umeri, o manteluţă-n cute…
În timp ce taica popa se roagă să-i mai torn
din vinişorul straşnic (ca să-i dispară gustul
şi sărătura unor afurisiţi de ţâri, –
alţii decât acela bătut, acum, cu bustul
lui Ciceron!), şi-ncepe să depene la pâri:
că gineri-su-o-njură,-n particuler, pe fi-sa,
de mamă şi de tată (ai cărui ochi îs tot
mai roşii, că-l afumă feştilele, şi i s-a
dus dracului şi glasul sonor, de sacerdot,
la Paşte, mai deunăzi); aşa că o desparte,
pentru că-i e părinte, iar ăla-i un pârlit
de-mi umblă prin Dobrogea, haihui, – să n-aibă parte
de ea… Răstimp în care se lasă năpârlit
alt ţâr şi, dat de duşcă, alt şip din vinişorul
ăl straşnic (ca să-i treacă amarul de pelin);
pe când, cu voia popii, o iau cu binişorul
pe juna ce mă-mbie cu farmecu-i felin
şi ochii (ce-i înoată, ca-ntr-o subită rouă,
prin stufărişul negru al genelor, acum,
în seva celor opşpe ani, încherbaţi la două
dechemvrie trecute, de Sfântul Avacum),
verzui şi mari… E-o damă de pică, fosta noră
a priotului Sava, – al cărei umblet e
uşure ca plutirea de nor în auroră:
la grâce plus belle encore que la beauté!
CARAGIALETA:
Atmosferă încărcată, sonet (poezie)
„Ce citeşti, dom’le, porcăria aia?”
zice ăl tânăr şi-mi şi face ghem
gazeta,-n timp ce dau pe ţal să-l chem,
nu prea ahotnic să ajung ca foaia
în mâna celor doi: ăl mic, din droaia
de zurbagii, iar taică-su, mă tem
că, după chip şi glas, în netandem
cu apa de cişmea… Şi, pe când ploaia
porneşte, îl întreb cu cine am
onoarea? „Cu studenţi” răspunde (cam
răstit) ăl june. „Dumneata,-nţeleg,
dar tatăl dumitale?!” „I-s coleg”
răspunde tatăl şi se face pară
că-njur junimea universitară.
CARAGIALETA: Justiţie (Leanca văduva)
Îs văduvă, fomeie sârmană, comersantă
de băuturi spirtoase, plătim licenţa, domn’
judecător, când vine de-mi intră în locantă
’mnealui ce-mi face ţăndări clondirul, care tomn’
atunci veneam din piaţă, încă chiar domn’ Tomiţă
zicea să-l iau în birje, ca să nu-l sparg, cu trei
chile mastică prima, care se face criţă
’mnealui şi mă înjură, pardon, de tot ce vrei,
şi când să chem vardistul, tot dumnealui îmi zice
că mă sulemeneşte cu chinoroz, că mai
venise cu-o căciulă cu chinoroz, să-mi strice
obrazul, şi, tulind-o,-mi sparge clondirul, vai
de noi, că-i greu al dracu’ să ai o bucăţică
de pâine, când, ca mie, ţi-e sufletul curat;
aşa că să-mi plătească trei chile de mastică
şi-onoarea mea, care m-a înjurat.
Facebook
WhatsApp
TikTok
