kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

RIMELĂRI DE SÂMBĂTĂ – Șerban FOARȚĂ – De septembrie…

  1. 185443

Acesta este numărul matricol

al deţinutului Desnos Robert;

începe

cu 1

şi se termină cu 3,

care,-n suită, reprezintă

cifra (cifrul),

la jocul de tarot,

a(l) Morţii.

Între acestea se înşiră:

8,5,4,4.

Se observă lesne

că 4 + 4 = 8.

A treia cifră, 5,

plus cea din urmă, 3,

egal tot 8.

Acelaşi 5

plus incipientul 1

egal 6.

Luna a VI-a, iunie,

ziua 8,

când anul intră-n

anotimpul cald.

Cât despre an,

acesta, citind mezii

pe dos,

e ’45.

Tot 45, etatea

poetului Robert Desnos

(mezin al celor „patru fără gât”!),

transferat la Terezin, din Buchenwald,

şi mort de tifos

tocmai când umanitatea

se bucura de pace, cât de cât.

 

 

  1. M. I.

Pe domnul care-şi face pete

pe mâini, când scrie, – pe „Mopete”

l-am cunoscut (când da să urce,

noi coborând) în prag de lift.

Ploua cu ace de molift

şi n-ar fi vrut să ne încurce

pe mine şi Dimov, – cu care

ar fi făcut o patrulare

prin ploaia de a cărei apă

se apăra prin ridicare

de guler şi prin două sticle

de amprentabile bezicle.

Era-nsoţit de-o groasă mapă

cu poesii, mai vechi, mai nouă,

în care, îndeobşte, plouă

şi-n care el, pe larg, descrie

cum e pe cale să le scrie

într-un poem care transcrie,

în şiruri paralele, ploaia;

sau cum „se aşeza să ningă”

şi fulgii ezitau în aer

mai înainte să ne-atingă,

iar dacă se porneau cu droaia,

învăluindu-ne-ntr-un şlaier,

doar ceaiul lumina odaia

obscură, cu lumina aia

care, datând din Biedermeier,

nu mai e cine să o stingă.

 

(Spectacol cu Dimov, Ed. Vinea, 2002, p. 39)

 

 

 

 

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media