ISTORIILE UNUI MATROZ
ÎNTORS DE PE PLANETA ROZ (2)
Se zice că, pe-acolo, nu poţi avea grosime
şi, prin urmare, nici o fărâmă de grăsime;
că un triedru,-acolo, e numai un triunghi,
că arborii n-au ramuri, nici rădăcini sau trunchi,
ci frunze doar, lipite ca timbrele-n clasoare,
ca florile presate-n ierbarul fără soare,
sau pozele ţinute într-un frumos album;
că n-are foi volumul, nici foile — volum;
că şahul n-are piese, ci numai eşichier;
că vezi prin podul casei cum vezi printr-un echer;
că oul de columbă, ca şi al lui Columb,
e un oval şi-atâta; că firului cu plumb
nu i se-acordă nici o atenţie; că nivela,
în schimb, e preţuită; că nu se umflă vela
de vânt; că firul lânei se toarce nu din caier;
că n-are glas ecoul, pentru că nu e aer;
că mările n-au apă nici cât o oală spartă,
ele fiind o pată albastră pe o hartă;
că indigenul, homo roseus, e o umbră,
iar umbra-i proiectată pe sol e o penumbră;
că n-are perini, plăpumi, ci doar, pe jos, mochete;
că cea mai mare crimă-i să răzui etichete;
că dacă ar bea apă (din, însă, care baltă?),
aceasta i s-ar scurge, pe loc, pe partea-ailaltă
ca printr-o pâlnie…
*
Astea, le ştim dintr-o broşură
găsită la o fermă,-n New-Mexico,-ntr-o şură,
în urmă cu decenii, din pură întâmplare
(ca multe şi mărunte descoperiri, neclare
din punctul de vedere al omului terestru), —
lucrare publicată, apoi, de un maestru
în scrieri sibiline, — ilustru om de şti’nţă),
cu titlul: Devenirea întru fotofiinţă.
(1968-2004)