ISTORIILE UNUI MATROZ
ÎNTORS DE PE PLANETA ROZ (9)
Ei sunt un trib secret,
de care-am dat odată, trecând printr-o vedere, —
sătul de lumea multă şi lunga mea şedere
în capitala Roză… Şi iată-mă pe partea
umbratică a stelei (căci aştrii au, cum cartea
poştală, două feţe; iar dintre-acestea, una
rămâne-n întuneric. — Aşa e şi cu Luna).
Ei bine, de pe partea aceea nu se vede
Pământul nostru verde;
într-astfel că Albaştrii nu au cum să nu fie
lipsiţi de toate cele: istorie, geografie
şi altele… De care, pe dulcea lui elipsă,
nu duce nici o lipsă
vecinul (fără numai la vreme de eclipsă);
pe cestălalt, pe-Albastru, minţindu-l (cred şi eu!)
cu-o palidă răscopie, cu vreun răscopt clişeu,
ba chiar cu câte-o rablă de aparat cu boxă, —
mă rog, şi el, ca unul ce-şi zice mai cu doxă.
Aceasta, până-n ziua când sau că uită unii
să mintă, sau că ceilalţi se-mpotrivesc minciunii.
Aşa-ncepu Războiu-ntre cele Două Poze.
Ne-au luat pe toţi la oaste, căci nu stăteau pe roze.
*
Dacă, la noi, războiu-i cu sânge şi cu fiere,
la ei, soldaţii luptă prin fotografiere:
fotografia unui duşman cu faţa suptă
e ruptă-n bucăţele, iar el e scos din luptă, —
războiul fi’nd pe-acolo (noroade nu prea culte!)
un joc de-a cine-face-fotografii-mai-multe…
Facebook
WhatsApp
TikTok
