ISTORIILE UNUI MATROZ
ÎNTORS DE PE PLANETA ROZ (8)
Fierbeam de indignare, ca apa într-un boiler!
Căci ne-aşteptam, cu toţii, ca,-n lipsă de teren,
să fim mutaţi de-a valma-ntr-un hal de zgârie-tren…
Nu-i clar ce e acesta, căci tâlcu-i se trifurcă:
fie că-l zgârie unii, de răi ce sunt, când urcă
în el, sau când coboară; fie că-i doar un tren
zgâriat, ca un graffito, pe-un zid urât la ten
(sau, cu grafit cam aspru,-n caietul de desen);
fie că se compune, ca şi un zgârie-nori,
din şiruri de vagoane murdare, uneori
(zic uneori, de teamă să nu m-audă şeful
de gară şi să ţipe că nu vreau să-i fac cheful
de-a locui în trenul uitat pe-o linie moartă);
vagoane suprapuse cu o meschină artă
ce schimbă zgârie-norii-ntr-un soi de zgârie-brânză!
De-acolo, nu se vede catarg, nici albă pânză, —
iar asta-i o pedeapsă pentru orice matroz…
*
Când, spre norocul nostru, război, culorii Roz,
i-au declarat Albaştrii;
altminterea, ştiu aştrii
ce ne-ar fi păţit pielea!
— Cât despre voi, nu cred
că ştiţi ce-i cu Albaştrii…
Facebook
WhatsApp
TikTok
