RIMELĂRI DE SÂMBĂTĂ – Șerban FOARȚĂ – De noiembrie…

ISTORIILE UNUI MATROZ
ÎNTORS DE PE PLANETA ROZ (6)

Aţi înţeles că nu ştiu nici eu de cine-i proza
aceasta, — mai degrabă, cred că o scrie poza,
căci, până una-alta, nici nu aveam figură.
Era-ntuneric beznă ca-ntr-o (închisă) gură,
şi mă temeam să nù-mi pierd volum, pigment şi galb.
Se stinse becul roşu, se-aprinse becul alb,
ca, iarăşi, să se-aprindă cel cu lumină roşie, —
şi se făcu deodată răcoare ca-ntr-o roşie,
ca într-o paradaisă, sau ca într-o tomată
(una automată!);
şi mă spălară-n baia
de-argint, că, vorba aia,
nu mă slăbiră până n-am fost piele şi os, —
când, străveziu la carne şi colorat pe dos,
eu, care ancorasem, cândva, în Pago-Pago,
cerui azil politic şi dreptul la imago;
îl obţinui pe baza hârtiei de matroz, —
şi o pornii aiurea prin cadrul Ţării Roz.
*

Nici nu ieşisem bine din aparat, că domnii
zâmbiţivărog, în juru-mi se şi-mbulzesc, ca somnii
la undiţă, — iar mutra mi-apare peste tot,
devine,-adică, omni-
prezentă… Mi-e o frică şi-acum, de nu mai pot:
eram fotografie şi n-aş fi vrut să fim
câţi intră într-un film!