ISTORIILE UNUI MATROZ
ÎNTORS DE PE PLANETA ROZ (4)
Cam asta ar fi treapta
dintâi, — departe, încă, de stadiul mai activ,
dar imatur şi vitreg, adică negativ,
în care, toată viaţa, rămân nu puţini fii
de pe Planeta Roză, numiţi radiografii,
ca şi destul de multe fiice, care-avură
neşansa de-a nu trece în heliogravură,
adică în imago, — dar nu le fac reproşuri
părinţilor, de teamă să nu le iasă coşuri
sau zeci de puncte negre şi alte mici bavuri
pe faţă, nu pe verso, ca-n similigravuri, —
într-astfel că preferă statutul nu prea bun
de preşcolari cu părul cărunt şi tenul brun
(dacă-l ai alb, iar părul cum e ţiţeiu,-n sonde;
şi viceversa,-n cazul unei negrese blonde!),
care le dă acestor fotofiinţe,-n aria
Planetei Roze, dreptul de a nu fi chiar paria, —
categorie-n care se-nscriu doar cei pozaţi
de la prea mari distanţe (şi,-adesea, răposaţi).
Se,-ntâmplă, din păcate, ca,-n aparat, să intre
stafii sau alte duhuri rătăcitoare, dintre
cele mai rele, — fie şi dacă nu te scuipă
în ochi, nici nu te-njură, dar care se încuibă
într-însul (ca,-n computer, aşa-numitul virus),
făcând s-arate poza precum nişte nori cirus,
căci ele fac ca filmul să se voaleze, — făr’
ca tu să ai vre-o parte de vină,-ntr-adevăr;
iar dacă-ţi strigă profii
de foto: „Nu eşti profi!”,
răspunde-le (în cazul că n-o cred o fantasmă)
că tu fotografiaseşi, de fapt, o ectoplasmă:
substanţă spirituală pe care o emană
un mediu-n transă… Pare mai greu ca la germană
sau la algebră; însă-i cert că fotofiinţa
aduce cu substanţa din pseudoştiinţa
în care, vesel-trişti,
cred bravii spiritişti, —
care mai pot să creadă şi în reîncarnare,
căci o fotografie (care-i o descărnare)
e, pe Planeta Roză,
o metemsomatoză.
(Acestea nu-s de nasul copiilor sub opt
sau nouă ani, — ba nìci chiar de-al omului mai copt,
dar eu mă simt dator ca, indiferent de lexic,
să vă citez din cartea găsită-n Noul Mexic.)
(1968-2004)
Facebook
WhatsApp
TikTok
