PEŞTELE ROŞU / MANIERA
Ca să pre-ntâmpin, vechi, reproşu’
că n-aş putea un peşte roşu
să prind, la ceasul după-amiezii,
l-am pescuit pe-al lui Arghezi, –
ce-şi are, de la şarpe, solzii
şi-i stau de strajă,-n jur, cobolzii,
pentru ca gâsca şi-alte raţe
cu plisc oranj, să nu-l înhaţe,
când se prefac că-i fac cadou
câte ceva: aşi de carou,
ca să-l însolzoşească, sau
mai ştiu eu ce… Căci tot ce au
mai scump îi dăruie, cu toţii,
celui ce încă nu-i decât
un gând ce şi l-au pus cu toţii:
să-l fabrice numaidecât
sau mai târziu, – dar mai frumos
ca toţi… Din àcele lor, os
cu os, i-au făurit aricii
scheletul; după care,-amicii
lui se făcură iarăşi ghem.
Lepidopterii, un harem
trimiseră, apoi, de nimfe
şi fluturoaice, în zaimfe,
în lastre-albastre,-n catifele,
pentru ca el ce, încă, mutră
n-avea, nici trup, să ia din ele
câte puţin polen sau pudră, –
ceea ce şi de la lalele
avea, ca şi de la leandru,
să ia; în timp ce, cu ochi tandru,
veniră ciutele şi cerbii
cu cer în coarne, ca să-i facă,
mai moale decât firul ierbii,
un scutec pruncului… Când, iacă!
şi broasca a cu carapace
ca două ditamai capace, –
doar că această arătare
fu izgonită ca atare
de Vraci… Căci pană sau peniţă
din coadă grea de păuniţă,
cu ochi de-un verde-azuriu,
îi trebuieşte cui pictează,
după cum gândul îi dicteză,
un peşte roşu-auriu…
Iar după ce un vraf de funde
şi panglici de învoalte rochii,
trestia şi papura i-au fost
adus, – când se-ntrebau de unde
să ia şi să-i monteze ochii,
veni sticletele, mai prost
de bun, jertfindu-şi-i pe-ai lui…
Noroc că, milostiv, Piticul
îi făcu alţii (ca să vază
sticletele), de sticlă… Şui
nu cred că e decât pisicul,
care-şi tot vâră laba-n vază,
în vaza cea cu peşti de vază
(să-i pipăie, nu doar să-i vază),
ca şi cum peştii-ar fi ai lui!
*
* * *
Glob-trotterii în otteri
nu se-auzeau călcând,
căci se temeau de poteri
din lunga noapte când
făcuseră viroză
cu paparazzi,-n ger,
până să-l tragă-n poză
pe papa Ratzinger,
ne-, încă, Benedictus,
al şaişpelea cu-acest
vechi nume (benedictus
qui Jesu heres est!);
ultimu,-n dioceza
septicollei cetăţi
fi’nd Iacob Della Chiesa
(cu,-n două jumătăţi,
viaţa-mpărţită: patru
ani de cumplit război
mondialicesc; şi patru
de quasipace,-apoi), –
de unde-antonomaza
prorocului Malafie
(ce bântuie la baza
credinţei ca o stàfie
în alb, în verde grigio
sau, după anotimp,
alt colorit) „religio
depopulata”,-n timp
ce-a cestuilalt „de gloria
olivae”, – când, în stroh
isusiac, din gloria
tăriilor, Enoch
veni-va cu Elie,
vechii patrarhi, din nou,
cu mare vijelie
sau doar un slab ecou,
pen’ ca lui Benedictus
(penultimul pontif?)
să nu-i strice vreun rictus
surâsul apocrif.
Facebook
WhatsApp
TikTok
