ISTORIILE UNUI MATROZ
ÎNTORS DE PE PLANETA ROZ (11)
Credeam că am orbit;
atât de luminoasă era, că-mi luase ochii:
mireasa, diafană-n străalbul unei rochii
de nuntă, se pozase şi fără anturaj,
şi fără mire, — ceea ce mi-a mai dat curaj,
căci n-aş fi putut, altfel, să-i spun că o iubesc.
Azi, cele două poze, a ei şi-a mea, albesc,
pesemne, în acelaşi album, sub mată ţiplă…
Numai că eu (a cărui imagine multiplă
se repeta întruna)
am părăsit, printr-una
dintr-însele, albumul în care nimerisem.
*
Habar n-aveam, de altfel, căci nu mă dumirisem,
cum pot să se iubească două fotografii,
exsangue şi flue ca bietele stafii.
Mi-e clar, acum, că una din ele o umbreşte
pe cealaltă, când mâna (care le reuneşte
într-un acelaşi cadru, precum o zână bună)
le face să se-atingă şi să se suprapună, —
iar asta ţine-o clipă cât o vecie-ntreagă,
cum pozele de nuntă ar da să se-nţeleagă…
Mulţi nu le dau crezare, dar am să mă conving
în apropierea Rozei, — pe care-am s-o conving
că, dacă n-o cerusem, pe vremuri, de soţie,
e fi’ndcă mă crezusem nu eu, ci o sosie
de-a mea, fie şi dacă va crede că o „scald”,
în timp ce,-mbujorată, o va lua cu cald…
*
Aici se întrerupe,-n marţialul tărăboi,
istoria celui care vrea nuntă, nu război.
Facebook
WhatsApp
TikTok
