TOCCATA
(Alte şoriciade)
Domnişorii cei
fără niciun trac,
domnii şoricei
rod picturi de Braque.
Domnişorii cei
ce-şi urmează voia,
domnii şoricei
rod gravuri de Goya.
Domnişorii cei
de un fin deboş,
domnii şoricei
se nutresc cu Bosch.
Domnişorii cari
vin de prin provincii,
domnii şoricari
nu-l ştiu pe Da Vinci.
*
Domnişorii cari
hăpăie ce-o fi,
domnii şoricari
n-au chef de Dufy.
Domnişorii cari
au vedere-ngustă,
domnii şoricari
plastica n-o gustă.
Domnişorii cei
lacomi de gravuri,
domnii şoricei
fac, zic eu, bravuri.
Domnişorii cari
nu consumă artă,
domnii şoricari,
p-ăştilalţi nu-i iartă.
*
Domnişorii cei
amatori de Klimt,
domnii şoricei
temeri vagi resimt.
Domnişorii cari
toacă, însă, rame,
domnişorii cari
n-au aceleaşi drame.
Domnişorii cari
rod lemn dat cu bronz,
domnişorii cari
duc un trai abscons.
*
Domnişorii cari
dezrămează Iseri,
domnişorii cari
nu-s atât de mìzeri.
Domnii şoricei
sunt mai trişti decât
domnişorii cei
ce rod lemn oricât.
Domnişorii cari
pot să nu se teamă:
domnii şoricari
nici nu-i iau în seamă.
*
Domnişorii cei
ce trec de doi ani,
domnii şoricei
se fac şobolani.
Domnişorii cei
mai mari de doi ani,
domnii şoricei
se cam fac golani.
Domnişorii cei
ce se fac golani,
domnii şoricei
au şi gologani.
Domnii şoricei,
chit c-au gologalbeni,
domnii şoricei
se tem de-ochii galbeni
(ai ştiţi bine cui!)
*
Domnişorii cei,
la rever, cu-o roză,
domnii şoricei
se trag, iată,-n poză.
Domnişorii cei
nemaijuni deloc,
domnii şoricei
poartă scump breloc.
Domnişorii cei
de neam bun (bien nés),
domnii şoricei
poartă şi pince-nez.
Domnişorii cei
cu izmene scurte,
domnii şoricei
merg la bal, la curte
(curtea ştiţi voi cui!)
*
Domnişorii cei
solitari, la curte,
domnii şoricei
vulpii-i fac, azi, curte:
domnişorii ce-i
ştiu năravul, n-ò pot,
domnii şoricei,
ocoli, în tropot…
– Domnii şoricei
pe care-i disculpi,
domnişorii, ce-i
zic cumetrei vulpi?
– Domnişorii, ce-i
zic nu pot să-i zică,
domnii şoricei,
dragii de pisică
(dragă ştiţi voi cui!)
*
Domnii şoricei…
[Da capo al fine, finché si
imprima nella memoria.]