REPLICI – Puiu JIPA – Teatru. Scurt pe doi. Maximum trei…

A & B  (scena patru)

 

A: Pentru că merit.

B: Tu?

A: Îhî. Stau de vorbă cu tine şi mă gândesc că, dacă o să mă găsească o să mă fută.

B: (mâna la gură) Cum poţi să… dacă te aude cineva?

A: Şi?

B: Păi, oamenii, bărbaţii adică, doar atât aşteaptă, să spună o tipă „fut㔺i gata, sar la ea.

A: (retoric) Aşa o fi? FUTĂ!!! Unde sunt bărbaţii ăia? Nu-i văd.

B: Nici bărbaţii nu mai sunt ce-au fost.

A: Au fost.

B: Vorbeşti într-un fel… Sigur nu ne-am cunoscut vreodată?

A: Sigur…

B: Da.

A: …nu ştiu…

B: Spune-mi,bărbatul cu care te gândeai, ăla pe care îl urai, e rău?

A: E pe aici, pe undeva.

B: Unde e, arată-mi-l că-l omor.

A: Nu merită.

B: De ce?

A: E prea bun.

B: La pat?

A: Ei, şi tu acuma…

B: Deci, dacă înţeleg eu bine, tu îl urăşti, dar el e prea bun.

A: Corect. El mi-a dăruit cei mai frumoşi ani din viaţa lui. Şi a mea. El mi-a dăruit copilul. De care ne-am bucurat amândoi. El mi-a dăruit tot. Nu m-a lăsat să-i dăruiesc nimic. Tot ce am vrut să-i dau a aruncat, a ascuns, a uitat. Într-o zi m-a uitat şi pe mine.

B: Cum, te-a uitat?

A: Pur şi simplu. A venit acasă, s-a uitat la mine şi m-a întrebat: „Tu cine eşti?”

B: Şi mie la fel.

A: (continuă) Şi a plecat.

B: Şi la mine la fel.

A: …Fără să spună o vorbă în plus… Şi-a luat o valiză, cred că era goală şi a ieşit fără să închidă uşa. Stăteam în dreptul uşii şi nu înţelegeam.

B: N-aveai cum să înţelegi. Cînd ăştia au chef de plecat, pleacă. Pleacă şi nu-i mai vezi, cât îi

hău’. La mine a fost că, totuşi, a închis uşa. A căzut şi varul de pe pereţi. E puternic.

A: (absentă) Cât de puternic?

B: Stai, că am o poză cu el.

A: Lasă, oricum e timpul să plec.

B: Ştiu, te muţi la loc. Şi după aia o să-ţi cer un foc, şi tu o să n-auzi, pardon, n-o să vezi, şi aşa mai departe. Nu mai plecăm noi de-aici.

A: Ai observat ceva?

B: Ce?

A: Aici nu mai e nici un barman.

B: Dă-i dracului de barmani, nişte nesimţiţi. Le ceri o chestie şi ei au impresia că trebuie să stea de vorbă cu tine, că pot să-ţi aline alea, suferinţele. Am păţit-o cu unul din ăştia. N-am mai scăpat de el până… ieri.

A: Când l-ai cunoscut?

B: Naiba ştie. Eram supărată rău. Mă dăduseră afară de pe centură. Îţi dai seama, în trei luni nu avusesem decât trei clienţi. Doi nu puteau nimic şi al treilea m-a pus să-i povestesc cum a fost primul „gândit” din viaţa mea. Nici măcar nu erau turci. Eram proastă rău. N-aveam nici peşte, vai de capu’ meu… Te plictisesc?

A: (absentă) Ce spuneai?

 

(va urma)