A & B (scena doi)
A: Asta e surdă. Aveţi cumva un foc?
B: (ofuscată)Nu sunt surdă.
A: Scuze. Dar, totuşi, foc aveţi?
B: Eu… (vrea să plece, vede bricheta de pe jos, o ia) Da. (triumfătoare, o aprinde către A)
A: (arată că n-are ţigară) Păi…
B: O clipă. (intră în joc, îi oferă o ţigară) Poftim.
A: Ai văzut ce simplu e? (îşi aprinde ţigara)
B: Acuma, da. (râde, parcă de împrietenire, dar încă nedumerită) Ce simplu era totul. Cred că eu sunt puţin cam… Cred că din cauza întrebării ăleia.
A: Întrebarea a fost mult mai târziu.
B: E, nu chiar aşa de mult.
A: Aşadar, când?
B: Ieri.
A: Cu unul?
B: Da.
A: Cu doi?
B: Da. (luându-şi seama) Nu, cu unul.
A: Minţi.
B: Nu vă permit.
A: Stai calmă. Ia o ţigară.
B: (care a rămas cu pachetul în mână, ia automat una, o aprinde) E tare.
A: Vezi?
B: Mă cunoşti de undeva?
A: Încă nu.
B: Râzi de mine.
A: M-ai văzut TU pe mine râzând?
B: Păi nu, dar după cum te porţi, am senzaţia că…
A: Aha, SENZAŢIA.
B: Adică… (încurcată) Eu v-am cerut un foc, TU mi-ai dat, adică bricheta, înţelegi şi după aia tu ai spus ce spuneam eu şi… şi…
A: TU ai spus ce spuneam eu. Corect?
B: Da.
A: Vezi?
B: (disperată) Ce?
A: N-are importanţă. Ar trebui să plec. Mi-a părut bine.
B: Şi mie. (repede) Unde vă duceţi?
A: (mutându-se pe alt scaun) Aici.
B: Păi, nu plecaţi.
A: Am plecat deja, nu vezi?
B: Nu mai înţeleg nimic. Cred că eu sunt defectă.
A: Nu spune asta, nu ştii ce înseamnă defect, nu ştii ce înseamnă stricat, nu ştii ce înseamnă
sfârşit, sfâşiat, distrus…
B: (mută)
A: Nu ştii nimic, nici brichetă n-ai. Atunci de ce crezi că eşti defectă? Pentru că nu înţelegi un
lucru atât de simplu: sunt aici fiindcă e singurul loc din lume în care nu m-ar găsi.
B: Cine?
A: N-are importanţă.
B: (după o scurtă reculegere) Ba da, are. M-aţi zăpăcit cu… cu… (gesturi cu ţigara, bricheta,
schimbul de locuri) şi-acuma, brusc, mă iei în balon, pardon, MĂ LUAŢI în balon cu „n-are
importanţă”. Nu-i frumos, ba chiar e nasol ce-mi faci. N-am făcut nimic să merit asta. Eu…
(va urma)
Facebook
WhatsApp
TikTok
