A & B (scena unu)
(Bar, scaune înalte. A şi B stau la bar, pe scaunele înalte, la o oarecare distanţă. Nu se cunosc. A este elegantă, B este aşa şi-aşa)
B: Aveţi un foc?
A: (tace)
B: (scurtă pauză, o studiază pe A) V-am întrebat dacă aveţi un foc.
A: (tace)
B: Asta e surdă. (pauză) Aveţi, cumva, un foc?
A: Nu sunt surdă.
B: Scuze. (pauză) Dar, totuşi, foc aveţi?
A: Da. (nu face nici o mişcare)
B: Păi…
A: O clipă. (rămâne nemişcată)
B: (face un semn cu degetele la tâmplă)
A: (aprinde bricheta pe care o avea în mână)
B: Îu, Doamne, ce m-ai speriat. Era să cad. (A nu o priveşte, bricheta arde, B e încurcată, focul e prea departe. A stinge bricheta şi o lasă să cadă. B se sperie din nou) Îu!
A: Cu plăcere. Fumaţi mult?
B: Acuma, nu.
A: Fumatul e bun. Te linişteşte, îţi dă senzaţia că poţi să iei ceva de la capăt.
B: Doriţi o ţigară?
A: Da.
B: (întinde pachetul) Poftim, sunt uşoare.
A: (întinde mâna, distanţa e mare, dar ea mimează că ia ţigara. Scoate – nu se ştie de unde – o
brichetă cu care îşi „aprinde” ţigara imaginară, tuşeşte la primul „fum”)E tare.
B: (uimită) Cum doriţi.
A: (pe neaşteptate) Când v-aţi culcat ultima dată cu un bărbat? (nu aşteaptă răspunsul) Dar cu doi, dar cu trei?
B: Mă scuzaţi?!
A: Nu contează, făceam conversaţie. E foarte bună ţigara asta. Vreau să spun că la început mi s-a părut tare, dar acum e bună, e foarte bună, e ca ţigara aia, de după. Înţelegeţi?
B: (blocată) Nu.
A: Atunci, hai s-o lăsăm aşa.
B: (tot blocată) Bine. (ar vrea să plece)
A: Mai staţi, mai am brichete.
B: Şi… ce faceţi cu ele?
A: Ajut oamenii.
B: Aha…
A: Nu credeţi?
B: A, ba da.
A: Bunăoară, adineauri v-am oferit un foc.
B: Să zicem, dar…
A: (calm) Nu mă întrerupe. Ştiu, bricheta… (face un gest) Dar te-am ajutat, nu-i aşa? Focul-ţi l-am oferit.
B: (o priveşte cu atenţie) Aveţi, ai dreptate.
A: Nu, n-am dreptate şi o ştii prea bine. N-ai înţeles nimic. Hai s-o luăm de la capăt.
B: Ce să luăm de la capăt?
A: Aveţi un foc?
B: (blocată) Hî?
A: V-am întrebat dacă aveţi un foc.
B: Păi.. (gesturi că nu înţelege)
(va urma)