A & B (scena cinci)
B: Lasă fată, nu fi tristă. Scapi tu de toate astea.
A: Da? Zi-i mai departe.
B: Aşa, şi-am venit la bar „O vodcă”, „Încă una”, înţelegi tu, ăla, barmanul, mă ia la mişto, îţi dai seama cum eram îmbrăcată.
A: Ca o curvă.
B: (Râzând) Da. Şi că să-i povestesc eu lui ce e cu mine, chestii din astea de doi lei… În clipa aia eram în stare să mă culc cu un batalion, pe gratis, numai să mă potolesc. Eram negândită rău de tot. Arăta şi bine, porcu’. Avea un tatuaj mişto pe mâna dreaptă. M-am dus cu el, eram cam beată. Casă mişto, muzici, mă rog, d’alea, d’alea. N-am mai plecat vreo juma’ de an. Îmi găsise şi-o slujbă la o alimentara, aranjam marfa. Aşa, dar la un moment dat…
A: Mai îmi dai o ţigară?
B: Şi-un foc, dacă vrei…
A: Cum?
B: (şugubeaţă) „E surdă!”
A: „Totuşi, n-aveţi un foc?”
A&B: (Râd, râd şi se imită).
A: „Fată…” (iar râd)
B: (exagerând) „FUTĂ”… (râd)
A: Doamne, n-am mai râs atâta de nu ştiu câtă vreme.
B: Şi eu… adică… nici eu.
A: Aş bea o bere.
B: Îţi aduc eu.
A: Dar nu e nimeni pe aici.
B: Fii atentă! (se duce în spatele barului ia două pahare, le umple cu bere de la dozator, plus
vodcă din sticlă) Poftim.
A: E tare.
A&B:Ca ţigara de după… (râd)
A: Ai voie să…? (gest cu berea şi vodca)
B: Aici lucrează…
A: Aha. (făcând-o să continue)… „dar la un moment dat”…
B: A, da, am simţit că nu mai e cu mine.
A: Ca la mine.
B: Stai să termin, îmi spui tu mai târziu. Sigur era cu alta, mirosea altfel, lucra numai noaptea. Cu mine nu se mai…(face cu ochiul) „gândea” deloc. E clar, mi-am zis, ăsta se „gândeşte” cu alta şi nu se fute cu mine.
A: Barman, zici?
B: Îhî, îl cunoşti?
A: Nu ştiu, nu cred. Mai departe…
B: Zi-i şi tu.
A: Ţi-am zis, copilul, valiza, uşa.
B: L-ai mai văzut?
A: Ieri.
B: Ca mine.
A: Venise de parcă nu se întâmplase nimic. Fără valiză. Nu puteam să scot o vorbă, dar el se purta atât de normal, atât de „ca atunci” încât n-aveam ce să-i zic. Şi m-am reîndrăgostit de el ieri, dar era o dragoste urâtă, îmi venea să… nu ştiu… nu înţeleg…
B: Eu te înţeleg.
A: Ce?
B: Te înţeleg.
A: Ce înţelegi, n-ai ce să înţelegi, nu mă puteai vedea cum eram eu ieri, cum se învârtea totul în jurul meu.
(va urma)