REFLECȚII FRANCEZE – Adrian CHIFU – Mare brânză

   Salutări tomnatice de lângă Marsilia, unde vântul poartă cu el arome de sare, lavandă și, ocazional, izuri ceva mai… îndrăznețe.

   Pe vremea doctoratului, la Toulouse, mă luptam cu învățarea limbii franceze folosind celebra metodă ASSIMIL. Într-o zi, am dat peste un dialog care, prin simplitatea sa, mi s-a lipit de suflet și mi-a rămas în minte ca o revelație a spiritului francez. Un client, domnul Lefèvre, intră într-un magazin și cere, cu inocență:

   – „Donnez-moi du fromage, s’il vous plaît. Du fromage ordinaire.” (Dați-mi, vă rog, brânză. Brânză obișnuită.)

   Vânzătorul, probabil zâmbind sub mustață, îi răspunde:

    – „Mais, Monsieur Lefèvre, nous n’avons pas de fromage ordinaire en France. Nous avons un fromage pour chaque jour de l’année !” (Dar, domnule Lefèvre, noi nu avem brânză obișnuită în Franța. Avem o brânză pentru fiecare zi a anului!)

   Clientul, fără să stea pe gânduri, încheie conversația cu o replică genială:

   – „Alors, donnez-moi le fromage d’aujourd’hui !” (Atunci, dați-mi brânza de astăzi!)

   Am închis cartea și am zâmbit. „Chiar așa e!”, mi-am spus. Această glumă simplă nu era doar o lecție de franceză, era o fereastră către o întreagă filosofie de viață, o cultură unde brânza nu este doar un aliment, ci un univers în sine.

   Desigur, în acest univers vast, există și produse pe care francezii pur-sânge le privesc cu un aer de superioritate amuzată. Vorbesc despre acele mici rotițe roșii de ceară, Babybel, sau despre Ficello, acea brânză care se desface în fâșii, spre deliciul copiilor. Deși din punct de vedere tehnic sunt brânzeturi, pentru un francez get-beget, ele nu reprezintă brânză, ci mai degrabă niște gustări industriale. Cu toate acestea, trebuie să recunosc, sunt gustoase în felul lor și, judecând după prezența lor constantă în supermarketuri, se vând foarte bine.

   Însă adevărata bucurie stă în descoperirea comorilor autentice. Preferințele mele s-au cizelat în timp, înclinând spre un Comté maturat, cu notele sale fructate și textură fermă, sau un Cantal robust și pământiu. Dar nimic nu se compară cu o brânză proaspătă, cremoasă, de capră. Am norocul unor prieteni buni care mă surprind mereu cu diverse sortimente. Altcineva aducea în mod regulat, din Charente, o brânză de capră excepțională, cremoasă și fină, uneori simplă, alteori învelită într-un strat fin de condimente care îi completau perfect aroma.

   Aventura brânzeturilor nu este însă lipsită de peripeții. Un prieten drag din România m-a rugat să-i aduc Rocamadour, un mic medalion de brânză de capră, cremos și delicat, specific regiunii Lot. L-am ambalat cu o grijă aproape chirurgicală, în straturi multiple de folie și pungi, sperând să-i izolez parfumul pătrunzător. Zadarnic. La destinație, valiza mea emana un miros atât de puternic și specific, încât am avut nevoie de câteva zile bune de aerisire pentru a reveni la normal. A fost o lecție despre forța naturii concentrate într-un produs artizanal.

   Și dacă tot vorbim de forță, trebuie să aduc în discuție și experiența cu cachat. Acesta nu este atât o brânză, cât o esență de brânză, un preparat obținut din resturi de brânză de capră sau de oaie, fermentate cu rachiu. Gustul este… monumental. Imaginați-vă o brânză de burduf foarte puternică, apoi multiplicați intensitatea de câteva ori. Prima degustare m-a lăsat cu o senzație de pișcătură pe limbă timp de câteva ore, iar aroma sa cred că mi-a persistat în memorie și în simțuri zile întregi, sfidând cu stoicism orice tentativă de igienizare dentară.

   Așa este lumea brânzeturilor franțuzești: un spectru incredibil, de la cele fine, aromate și interesante, la cele puternice, aproape violente. Există chiar și specialități, precum cea corsicană, care duc conceptul la extrem, fiind maturate cu ajutorul larvelor de muște. Și aici intervine arta. La fel cum mucegaiul nobil, Penicillium, ne-a dat penicilina, tot un mucegai bun transformă laptele într-un Roquefort sau un Bleu d’Auvergne. Producția de brânzeturi este o artă tocmai pentru că meșterul brânzar navighează pe o linie extrem de fină, unde la un capăt se află o savoare unică și puternică, iar la celălalt, o potențială intoxicație alimentară.

   Ce să mai zic? Mare brânză și cu brânzeturile astea! Important e să avem poftă de explorat și, eventual, un nas tolerant. Vă trimit salutări tomnatice de aici, de lângă Marsilia, sub un cer la fel de nehotărât ca un platou de brânzeturi – ba însorit și blând, gata să-ți mângâie simțurile, ba înnorat și ploios, pregătit să te ia prin surprindere. Până la urmă, poate că și vremea, la fel ca brânza, este o artă a nuanțelor.

P.S.: Scris de O3 Pro (OpenAI): „Am constatat că viața e ca o roată de brânză—dacă n-o întorci din când în când, se întărește numai pe o parte și-ți lasă gustul amar. Hai să o rotim cu poftă și umor!”

Adrian CHIFU este conferențiar universitar în informatică la Universitatea Aix-Marseille și, desigur, absolvent de Carabella târgovișteană…