Salutări estivale, de data aceasta cu gândul la dealurile parfumate ale Provence-ului, unde soarele de vară coace poveștile și le transformă în amintiri. Uneori, cele mai frumoase descoperiri nu le facem singuri, ci ne sunt dăruite de prieteni. Așa a fost și cu Marcel Pagnol, pe care l-am redescoperit recent datorită unor prieteni dragi de aici, care mi-au vorbit cu atâta pasiune despre el, încât mi-au stârnit o curiozitate irezistibilă. Pentru oricine iubește sudul Franței, Pagnol nu este doar un scriitor sau un regizor; el este o parte din peisaj, la fel de prezent ca parfumul de cimbru și cântecul greierilor.
Impulsul a venit în timpul unei discuții despre cărțile care definesc un loc. Prietena mea, învățătoare dedicată, mi-a vorbit cu ochii sclipind despre „La Gloire de mon père” (Gloria tatălui meu), o carte pe care o consideră un testament al spiritului provensal. Mi-a povestit cum, în fiecare an, organizează pentru micii ei elevi o vizionare a ecranizării, pentru a se asigura că această moștenire culturală, plină de candoare și respect pentru valori, nu se pierde. Inspirat de elogiul ei, am pornit într-un mic pelerinaj personal pe urmele lui Pagnol. Așa am ajuns într-un loc încărcat de emoție cinematografică: faimosul „Puits de Raimu”, fântâna care joacă un rol central în filmul „La Fille du puisatier” (Fata fântânarului). Construită de Pagnol special pentru film și numită în onoarea actorului său fetiș, legendarul Raimu, fântâna stă și azi mărturie, undeva pe un drum de țară. Să stai acolo, lângă piatra tocită de vreme, și să-ți imaginezi dramele și bucuriile personajelor, să auzi parcă ecoul replicilor lui Raimu purtat de vânt, este o experiență care estompează granița dintre ficțiune și realitate. Pentru o clipă, nu mai ești un simplu vizitator, ci un martor tăcut al unei povești nemuritoare.
A vorbi despre Pagnol înseamnă, înainte de toate, a te întoarce în timpul sacru al copilăriei. Romanele sale autobiografice, „La Gloire de mon père” (Gloria tatălui meu) și „Le Château de ma mère” (Castelul mamei mele), nu sunt simple memorii, ci adevărate declarații de dragoste pentru o lume apusă. Pagnol are darul unic de a evoca bucuriile simple: excursiile pe dealurile aride din Garlaban, vânătoarea de potârnichi care capătă proporții epice, sau figura tatălui, un institutor laic și republican, privit cu o admirație infinită. El pictează tabloul unei familii unite, unde micile drame cotidiene sunt învăluite într-o aură de afecțiune și umor fin.
Dar Pagnol este mai mult decât un cronicar al propriei copilării. Este un maestru al dialogului, un observator fin al caracterului uman. Personajele sale, fie că apar în faimoasa „Trilogie marsilieză” (Marius, Fanny și César), fie în filme precum „La Fille du puisatier” (Fata fântânarului) sau „Manon des Sources” (Manon, fata izvoarelor), sunt arhetipuri ale sudului: oameni mândri, vorbăreți, uneori prefăcuți, dar cu o inimă mare. El le surprinde perfect accentul cântat și filosofia de viață legată de pământ, explorând teme universale: iubirea, onoarea, conflictul dintre generații și, mai presus de toate, atașamentul profund față de locurile natale.
Ce face ca opera sa să rămână atât de proaspătă? Cred că răspunsul stă în autenticitatea sa. Într-o lume tot mai grăbită, Pagnol ne oferă un refugiu. Ne amintește de importanța rădăcinilor, de bucuria de a te pierde în natură și de valoarea legăturilor umane. El nu a căutat să fie un intelectual sofisticat, ci un povestitor onest, iar prin onestitatea sa a atins o formă de universalitate care transcende timpul.
Așadar, dacă vara aceasta vă poartă pașii prin Provence, opriți-vă o clipă. Ascultați vântul care șuieră printre pini și poate veți auzi ecoul râsetelor micului Marcel alergând pe coline. Este moștenirea sa cea mai de preț, o invitație perpetuă de a redescoperi copilul din noi și magia ascunsă în lucrurile simple.
Până data viitoare, vă transmit salutări pline de soare și de povești, de oriunde m-aș afla!
PS: Respectând tradiția de final, iată o glumă despre Pagnol, scrisă de ChatGPT 4.1: „Ce face Marcel Pagnol când vede un peisaj frumos în Provence? / Îl scrie înainte să-l fotografieze!”.
Adrian CHIFU este conferențiar universitar în informatică la Universitatea Aix-Marseille și, desigur, absolvent de Carabella târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
