Sărbători cu lumină în suflet și multă sănătate tuturor! Salutări… ei bine, de data aceasta nu chiar direct din Marsilia cea dragă, ci dintr-o mică haltă prin Occitanie, pe undeva pe lângă Montauban. Dar nu vă faceți griji, gândurile mele tot spre sud zboară, spre soarele și contrastele din Provence. Și dacă tot vorbim de contraste, ce loc mai bun să ne gândim la ele decât Le Castellet?
Poate ați auzit de el. Sau poate nu. E un nume care evocă, cel puțin pentru mine, două imagini complet diferite, care par să vină din lumi paralele. Pe de o parte, ai satul acela medieval, agățat parcă deasupra lumii, unde timpul pare să fi uitat să mai apese pedala de accelerație. Pe de altă parte… ei bine, ai locul unde alții apasă pedala până la podea, la propriu.
Imaginați-vă puțin: urci pe străduțele pietruite, abrupte, printre case vechi de secole, cu obloane colorate și flori la ferestre. Aerul miroase a piatră încinsă de soare și, dacă ești atent, poate a lavandă sau a… săpun artizanal? Te strecori prin arcade vechi, descoperi piațete minuscule și dai peste tot felul de buticuri absolut fermecătoare. Aici un atelier de ceramică pictată manual, dincolo o expoziție de artă naivă, mai încolo niște produse locale de te lingi pe degete (și poate chiar o faci, cine te vede?). E genul de loc unde ai senzația că, dacă scoți telefonul să faci o poză, strici vraja și s-ar putea să apară un cavaler să te întrebe ce e „chestia aia luminoasă”. Tradiție, meșteșug, o liniște care aproape ți se pare suspectă în lumea noastră agitată…
Și tocmai când te obișnuiești cu ritmul ăsta domol, când începi să te gândești serios să te lepezi de tehnologie și să te apuci de olărit… auzi (sau poate doar îți imaginezi, dar e la fel de puternic) un altfel de sunet. Un vuiet modern, ascuțit, care vine de la doar câțiva kilometri depărtare, anunțând parcă faptul că aici avem altfel de cai, cai putere. Acolo, jos, în vale, se întinde o altă lume: Circuitul Paul Ricard, templul vitezei, al ingineriei de vârf, al cauciucului ars și al decibelilor, locul unde mașini care arată de parcă ar fi venit din viitor se aleargă cu sute de kilometri la oră, pilotate de oameni și monitorizate de zeci de computere ce analizează fiecare milisecundă, fiecare grad Celsius, fiecare gram de combustibil. Aici nu mai e vorba de mâna artizanului, ci de precizia nanometrică a inginerului și de reflexele supraomenești ale pilotului. E high-tech, e spectacol global, e adrenalină pură.
Cum pot exista amândouă, atât de aproape una de alta? Satul unde cel mai rapid lucru e poate o pisică ce aleargă după o șopârlă și circuitul unde se sparg recorduri de viteză? E o contradicție specific provensală? Sau e doar o metaforă pentru viața noastră, în care jonglăm constant între nevoia de liniște, de autentic, de „încet”, și atracția față de nou, de rapid, de performanță tehnologică? Sincer, nu am un răspuns definitiv. Poate tocmai în această tensiune stă farmecul. Poți savura o crêpe tradițională în sat, ascultând greierii, iar o oră mai târziu să simți vibrația tribunelor la un viraj luat la limită. Franța, ce să-i faci…
Până data viitoare, când sper să vă scriu din nou de pe malurile Mediteranei (sau poate nu, cine știe pe unde mă mai poartă drumurile și conferințele?), vă transmit salutări din Occitanie! Încercați să navigați cu grație între aleile pietruite și autostrăzile vieții!
PS: Și, ca să păstrăm tradiția, o glumă scrisă de Gemini 2.5 Pro: „- Ce i-a spus un artizan din Le Castellet unui pilot de Formula 1? / – Vezi tu, și eu lucrez cu precizie la milimetru… doar că la mine, dacă greșesc, nu ies în decor, ci doar sparg o cană!”
PPS: Un bonus de sărbători, o glumă scrisă de Grok 3: „- De ce e circuitul Paul Ricard sufletul petrecerii în Le Castellet? / – Pentru că până și fantomele cavalerilor vin să aplaude la fiecare cursă!”
Adrian CHIFU este conferențiar universitar în informatică la Universitatea Aix-Marseille și, desigur, absolvent de Carabella târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
