Salutări din Marsilia, unde primăvara începe să-și facă simțită prezența, iar terasele se umplu treptat de oameni care discută și despre inteligența artificială, printre multe altele!
Astăzi, vreau să vă povestesc despre ELIZA – strămoșul îndepărtat al ChatGPT și al tuturor modelelor de limbaj pe care le folosim azi cu atâta naturalețe. Imaginați-vă un program creat în 1966 de către Joseph Weizenbaum la MIT, atât de simplu încât ar putea rula pe un calculator mai puțin performant decât ceasul vostru de mână actual. ELIZA era simplitatea întruchipată – un program bazat pe potrivirea unor șabloane și câteva reguli de substituție. Nimic sofisticat. Nicio rețea neuronală. Niciun model statistic complex. Era, practic, ca un set de oglinzi verbale aranjate inteligent.
Funcționarea sa era aproape comică prin simplitate:
Pacient: Mă doare capul.
ELIZA: De ce spui că te doare capul?
Pacient: Familia mea mă enervează.
ELIZA: Povestește-mi mai multe despre familia ta.
Programul căuta cuvinte cheie, aplica transformări simple și returna fraze preprogramate. Era ca un joc de „dacă spui X, eu răspund Y”. Când nu știa ce să răspundă, recurgea la formule generice precum „Te rog, continuă” sau „Înțeleg”.
Și totuși… Oamenii au început să atribuie acestui program rudimentar calități profund umane. Secretara lui Weizenbaum i-a cerut la un moment dat să părăsească încăperea pentru a putea discuta „în intimitate” cu ELIZA! Participanții la experimente își deschideau sufletul în fața unui program care nu înțelegea absolut nimic din problemele lor, care nu avea conștiință, empatie sau înțelegere reală. Este ca și cum ai vorbi cu un papagal (oare ce am cu papagalii?!) care a învățat câteva fraze, iar tu ai ajunge să crezi că pasărea chiar te înțelege și îți oferă sfaturi de viață profunde. Absurd, nu? Și totuși, perfect uman.
Fenomenul a fost numit „Efectul ELIZA” și persistă și astăzi. De câte ori nu v-ați surprins spunând „mulțumesc” asistentului virtual sau simțind o ușoară iritare când Siri sau Alexa nu vă înțelege? Eu recunosc că mi s-a întâmplat să am asemenea reacții, deși știu foarte bine ce se ascunde în spatele acestor tehnologii. Cu ChatGPT, lucrurile au devenit și mai intense – oamenii dezvoltă relații quasi-personale cu el, îi cer sfaturi pentru probleme intime, îl tratează ca pe un confident și uneori chiar dezvoltă un atașament emoțional. Acest fenomen ne arată ceva fundamental despre psihologia umană – suntem programați să căutăm tipare sociale. Creierul nostru a evoluat să detecteze inteligență și intenție oriunde există cel mai mic indiciu. Este același mecanism care ne face să vedem chipuri în nori sau personalitate la animalele de companie. E ca și cum am avea un „detector de minte” permanent activat, gata să atribuie conștiință și intenție oricărei entități care pare că interacționează cu noi într-un mod cât de cât structurat. Este o scurtătură evolutivă care, în context modern, ne joacă feste.
Ironia este că, pe măsură ce tehnologia avansează, devine tot mai greu să rezistăm acestei tentații. Când un robot conversațional îmi răspunde cu o glumă bună despre ceasuri (cum am discutat într-un articol anterior despre Comparia), chiar și eu, repet, știind cum funcționează aceste sisteme, mă surprind gândindu-mă uneori: „Hmm, asta a fost chiar spirituală!”
Deci, data viitoare când interacționați cu un asistent virtual și vă surprindeți atribuindu-i calități umane, nu vă simțiți stânjeniți. Este o reacție perfect naturală, programată în ADN-ul nostru cognitiv. Dar poate merită să ne amintim că dincolo de iluzia conversațională, există doar un program care manipulează simboluri fără să le înțeleagă cu adevărat sensul.
Până săptămâna viitoare, vă transmit iarăși salutări din Marsilia, unde Mistralul suflă printre conversații despre tehnologie și iluzie, iar marea ne amintește că realitatea este întotdeauna mai complexă și mai fascinantă decât pare la prima vedere!
PS: Termin cu o glumă despre ELIZA, scrisă de Claude 3.5 Sonnet:
Adrian CHIFU este conferențiar universitar în informatică la Universitatea Aix-Marseille și, desigur, absolvent de Carabella târgovișteană…