Salutări franțuzești, de data aceasta din plimbare. Periplul de acum îmi trezește amintiri recente, dintr-un loc unde granițele se estompează, iar aerul poartă parfum de citrice și sare! Vă scriu astfel cu gândul la Menton, ultimul oraș francez de pe Coasta de Azur înainte de a trece granița în Italia. Această apropiere de „Cizmă” nu este doar geografică; se simte în arhitectura caldă, în culorile pastelate ale clădirilor și în acea dolce vita care plutește inconfundabil pe străduțe.
Mentonul este un loc plin de istorie și tradiții, dar felul în care se transformă pe perioada Festivalului Lămâilor (Fête du Citron) este de-a dreptul magic. Am avut bucuria să ajung acolo recent, însoțit de niște prieteni dragi, și am intrat direct într-un univers paralel, un tărâm al fanteziei construit exclusiv din fructe. Am văzut structuri gigantice, tapetate milimetric cu lămâi și portocale: o girafă uriașă privind blând de la înălțime, un tigru gata să sară, cocostârci, o balenă spectaculoasă și, dominând peisajul, pe Gaia, zeița pământului. Voi atașa, de altfel, două fotografii din arhiva personală, cea cu tigrul și cea cu maiestuoasa Gaia, ca să înțelegeți exact proporțiile acestui efort artistic și munca titanică din spatele lor.
Am avut parte de o vreme absolut superbă, un final de februarie cu un soare atât de generos încât te făcea să uiți de calendar. Totuși, am simțit cum mă zgribulesc ușor pe dinăuntru când am văzut oameni care, profitând de razele blânde, chiar se scăldau în apa mării!
Pe lângă vremea bună și efervescența festivalului în sine, am dat o tură prin orașul vechi. Este un loc captivant, cu străduțe înguste, abrupte și întortocheate, care te provoacă să te pierzi printre ele. Am ajuns la faimoasa biserică așezată pe colină, am făcut zeci de poze pe faleză, prin piețe, peste tot. La un moment dat, pașii ne-au purtat și într-o mică incursiune spre cimitirul vechi al orașului (Cimetière du Vieux Château).
Este un loc de-a dreptul fascinant. Cu o vedere panoramică superbă spre întinderea Mediteranei, cimitirul te obligă parcă să te oprești puțin din forfota turistică. Te face să reflectezi asupra trecutului, a fragilității vieții și să îți imaginezi cum trăiau oamenii pe aceste meleaguri acum câteva sute de ani. Plimbându-mă printre morminte, am remarcat un adevărat mozaic european: pe lângă numele franțuzești și italiene, am văzut o mulțime de nume britanice, poloneze sau germane. Din curiozitate, m-am întrebat naiv: „oare români or fi pe aici?”. Și, spre surprinderea mea emoționantă, chiar am descoperit mormântul unui român din Pitești. Fusese înmormântat acolo la sfârșitul secolului al XIX-lea, decedat, din păcate, la vârsta de numai 18 ani. Gândul la destinul acelui tânăr plecat atât de departe de casă m-a însoțit multă vreme.
A fost, așadar, o zi a contrastelor: multe emoții amestecate, ceva efort fizic pe străduțele în pantă, o admirație sinceră în fața sculpturilor, și, bineînțeles, hidratare pe măsură. Am gustat multă limonadă locală, unele pahare mai acre, altele mai dulci, dar cu siguranță toate extrem de aromate. A fost o experiență plină, rotundă, dar cel mai important a fost, de departe, faptul că a fost împărtășită cu prietenii mei. Până la urmă, vorba aceea: dacă viața îți dă lămâi, tu să vii cu tequila și sare. A, nu, nu era așa. Dacă viața îți dă lămâi, fă niște limonadă!
Până data viitoare, vă transmit aceleași salutări franțuzești, din plimbare, cu aromă de citrice și dor de soare!
*
PS: Am rugat un model de inteligență artificială să facă o glumă despre acest festival. Rezultatul a fost: „Două lămâi lipite pe fața zeiței Gaia din Menton discută între ele:
– Tu de ce ești așa galbenă și încruntată azi?
– Cum să nu fiu, când toți turiștii de jos beau limonadă cu gheață?! Să stăm aici e ca și cum ne-am uita la un film de groază!”
Adrian CHIFU este conferențiar universitar în informatică la Universitatea Aix-Marseille și, desigur, absolvent de Carabella târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
