Salutări, de data aceasta direct din inima Provence, aproape de Marsilia, unde soarele blând al primăverii târzii deja aprinde promisiunile verii! Astăzi vă invit la o mică incursiune nu în lumea cifrelor sau a inteligenței artificiale, ci printre măslinii argintii și în universul unor locuri speciale – morile de ulei de măsline din Provence. Pentru localnici, uleiul acesta nu e doar un aliment, ci o cultură vie, o tradiție lichidă care izvorăște din sufletul regiunii.
Gândiți-vă la dealurile domoale ale Provence-ului, presărate cu măslini seculari, trunchiuri contorsionate de vreme, siluete care povestesc tăcute istoria locului. În fiecare toamnă târzie, când măslinele devin dense și lucioase după un sezon generos de soare mediteraneean, începe un ritual vechi: culesul. Aici, munca își cheamă laolaltă familia, prietenii și vecinii, într-o atmosferă care îmbină efortul cu bucuria anticipării. Se folosesc atât coșuri împletite, cât și instrumente tradiționale sau moderne, în funcție de gospodărie. Fiecare măslină adună în miezul ei o poveste de lumină, vânt și răbdare.
Dar adevărata alchimie are loc la moulin à huile – moara de ulei. Să pășești într-o astfel de moară veche, cu piatră și lemn îmbătrânit, sau într-una modernizată, e o experiență ce-ți trezește simțurile. Aerul, încărcat cu mirosul proaspăt și ușor iute al măslinelor, zumzetul roților de piatră sau forfota preselor moderne te însoțesc în fiecare colț. E fascinant să vezi cum recolta, adusă în saci sau lădițe de localnici, pornește procesul de sfărâmare și presare: roți masive din granit, uneori vechi de generații, striveau altădată fructele, în timp ce azi presa mecanică scoate în mod eficient lichidul aurit.
Un aspect care mă impresionează de fiecare dată este relația aproape sentimentală pe care o au oamenii locului cu uleiul rezultat din măslinele lor. Fie că au câteva zeci de măslini, o mică livadă moștenită sau doar doi-trei copaci în grădină, fiecare își aduce recolta și așteaptă la moară. Se leagă povești cu ceilalți în timp ce roțile se învârt, se compară recolte și se împart rețete vechi. Uleiul obținut nu e doar o marfă, e rodul muncii proprii, al pământului cunoscut, o amintire vie. Satisfacția de pe chipul lor când pleacă acasă cu recipientele pline nu poate fi imitată de nicio etichetă din supermarket.
Acest ulei nu e destinat doar salatelor sau preparatelor rapide. Pentru cei din Provence, e un simbol al identității și continuității. Am avut bucuria să gust ulei proaspăt, abia stors, turnat simplu pe o felie de pâine rustică: o explozie de arome, un amestec de soare, pământ și meșteșug, imposibil de reprodus dincolo de aceste locuri. Este mai mult decât hrană, e dovada profundă a respectului față de natură și față de comunitate.
Într-o lume grăbită, unde multe produse și ritualuri devin impersonale, tradiția acestui „ulei personalizat” rămâne o oază de autenticitate și apartenență. Ne reamintește valoarea lucrurilor făcute cu răbdare, de mâini cunoscute, precum și bucuria simplă a gustului care spune o poveste.
Până data viitoare, vă trimit salutări însorite din Provence, unde fiecare picătură de ulei de măsline e o mărturie a tradiției și a legăturii dintre om, pământ și vreme!
PS: Și, așa cum v-am obișnuit, nu lipsesc cu un zâmbet la sfârșit. Iată gluma „scrisă” de ChatGPT 4.1: „De ce nu joacă măslinele la loto când ajung la moară? Pentru că oricum știu că vor fi stoarse de ultimele economii!”
Adrian CHIFU este conferențiar universitar în informatică laUniversitatea Aix-Marseille și, desigur, absolvent de Carabella târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
