Salutări din Provence, de unde îmi cântă în minte „vine, vine, primăvara!”. Se pare că traversez o perioadă în care inspirația pentru aceste reflecții îmi vine din articole peste care dau absolut întâmplător. Zilele trecute, de pildă, privirea mi-a fost atrasă de coperta unei reviste franțuzești de care, recunosc sincer, nici nu știam că există până în acel moment: Epsiloon. Și cum să nu îți sară în ochi, când întreaga copertă este roșie ca o porodică (îmi place mult acest regionalism pentru tomată), strigând parcă din toți rărunchii: „Atenție!”? Pe acest fundal alarmant, subiectul principal, scris cu litere de-o șchioapă, m-a intrigat instantaneu: „Le bug de l’an 2038” (Bug-ul anului 2038). Așa că am aprofundat lectura (găsiți articolul aici: https://www.epsiloon.com/tous-les-numeros/n57/le_bug_de_l_an_2038/).
Când aud vorbindu-se despre viitorul „bug al anului 2038”, ca informatician, nu pot să nu zâmbesc și să mă gândesc la celebrul „bug al anului 2000”. În anul 2000 eram doar un copil și, vă mărturisesc, nici măcar nu aveam propriul meu calculator pe atunci. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, îmi amintesc mult mai viu anul 1999. De ce? Pentru că a fost anul eclipsei totale de soare. Am privit-o din curtea bunicilor mei și am fost absolut fascinat de cum ziua s-a transformat în noapte pentru câteva clipe. Asta da magie care să fascineze un copil, nu panica adulților că se vor opri brusc toate calculatoarele din lume!
Și totuși, panica de la trecerea în noul mileniu avea un motiv cât se poate de tehnic: pentru a economisi memorie, programatorii codaseră anii folosind doar două cifre. Teama era că, trecând la „00”, sistemele vor crede că ne-am întors în 1900. Problema a fost anticipată la timp, dar a necesitat eforturi colosale și costuri de 150 de miliarde de euro doar în Europa pentru a rescrie codurile.
Credeam că am învățat lecția, nu-i așa? Ei bine, articolul din revista Epsiloon ne avertizează că amenințarea care ne pândește în 2038 face ca bug-ul anului 2000 să pară o simplă joacă de copii. Parcul informatic afectat astăzi este estimat a fi de 500 până la 600 de ori mai mare decât cel de acum două decenii!
Despre ce este vorba, mai exact, de data aceasta? În lumea informaticii, foarte multe sisteme folosesc o normă numită „timp Unix” (sau Posix) pentru a măsura scurgerea timpului. Acest sistem numără pur și simplu secundele care au trecut de la data de 1 ianuarie 1970. Problema esențială este că, în multe echipamente, acest număr de secunde a fost codat pe 32 de biți (un șir de 0 și 1). Din acești 32 de biți, 31 sunt folosiți pentru a număra efectiv secundele, iar al 32-lea bit este un simplu semn care arată dacă ne aflăm înainte sau după 1970.
Aici intervine matematica inexorabilă: capacitatea maximă a acestui contor (un șir lung plin doar cu cifra „1”) va fi atinsă exact pe data de 19 ianuarie 2038, la ora 03:14:07 (UTC). Ce se întâmplă în secunda imediat următoare? Contorul își atinge limita fizică, „dă pe dinafară” și modifică bitul de semn, iar sistemele vor interpreta brusc acest număr ca fiind unul extrem de negativ. Efectul? Echipamentele din întreaga lume vor „crede” instantaneu că au călătorit înapoi în timp și că suntem în data de 13 decembrie 1901, la ora 20:45:52.
Dacă vă gândiți că este doar o problemă inofensivă de afișaj pe un ecran, situația este de fapt mult mai serioasă. Miza nu este laptopul nou de pe birou, ci miliardele de mașinării „invizibile” și sisteme încorporate care reglează din umbră viața modernă: trenuri, aparate RMN din spitale, implanturi medicale, bancomate, senzori de infrastructură sau antene de telecomunicații.
Ceea ce este cu adevărat îngrijorător este că nu avem un inventar clar al acestor cipuri. Multe sunt integrate în sisteme închise, autonome, care nu sunt conectate la internet pentru a primi o simplă actualizare de la distanță. Gândiți-vă la o macara industrială uriașă, proiectată să reziste zeci de ani, unde un inginer ar trebui să se urce fizic pentru a interveni asupra ei. Mai mult, aceste programe au fost scrise în limbaje vechi (cum ar fi C, Cobol sau în limbaj de asamblare), cu zeci de ani în urmă, de niște ingineri care poate nu mai sunt astăzi printre noi pentru a ne explica logica lor. Este un adevărat puzzle lăsat moștenire, iar multe companii se află încă într-o stare de negare profundă, rezolvând problemele discret doar când le descoperă la teste, în loc să le abordeze public.
Toate acestea mă fac să mă întreb: oare nu cumva această cursă nebună pentru optimizare, de a economisi câțiva biți de memorie în anii ’70 sau ’80 pentru a reduce niște costuri, ne va costa exponențial mai mult în viitor? Cât de paradoxal este să construim civilizații capabile să antreneze rețele neuronale complexe și să trimită roboți pe Marte, dar care riscă o pană globală pur și simplu pentru că unui contor i-a rămas prea „mică” memoria pentru a mai număra secundele?
Vreau totuși să închei pe o notă optimistă. Deși ceasul ticăie, și ticăie inexorabil în secunde Unix, avem încă timp. Informaticienii știu clar care sunt soluțiile, principala fiind trecerea la arhitecturi pe 64 de biți, care ar împinge limita timpului suficient de departe încât să nu ne mai facem griji. Pentru a preîntâmpina acest haos, comunitatea de specialiști a început deja să se mobilizeze într-o manieră foarte inteligentă și colaborativă. Un exemplu bun este existența site-ului https://y2038.com, un portal creat special pentru a informa publicul și a oferi consultanță premium companiilor care au nevoie de ajutor. Umanitatea a demonstrat la trecerea în anul 2000 că, în fața unui termen limită absolut, știe să lase deoparte orgoliile, să colaboreze și să rezolve probleme tehnice titanice. Sunt convins că și de data aceasta vom repara „ceasul” înainte ca el să ne arunce, fără voia noastră, cu un secol în urmă.
Vă transmit aceleași salutări franțuzești, pline de prospețime, de bucurie și cu privirea spre un viitor luminos (unul de după 2038), de aici, din inima Provence-ului!
*
PS: Așa cum v-am obișnuit, am rugat inteligența artificială să proceseze această întoarcere în timp și să ne lase o glumă. Răspunsul ei: „Știți care e partea bună dacă bug-ul din 2038 ne întoarce în 1901? Măcar o să avem la dispoziție vreo 60 de ani de liniște până să se inventeze din nou internetul și să vă panicați de inteligența artificială!”
Adrian CHIFU este conferențiar universitar în informatică la Universitatea Aix-Marseille și, desigur, absolvent de Carabella târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
