REFLECȚII ACTUALE – Victor MIHALAȘCU – O scrisoare…

Dragă prietene de idei Ion Fercu, 

   Nu mai știu de când nu am mai redactat o scrisoare „clasică”, dar acum am fost provocat la modul plăcut de către cartea ta Nietzsche, sihastrul din noi publicată anul trecut de prestigioasa editura a Academiei Române și în foiletoane de către revista Ateneu.  Dacă o carte nu se lasă din mână până nu o citești integral, fie ea de filosofie/istorie a filosofiei, făcând și unele însemnări, observații pe marginea lecturii în același timp și ulterior, la recitirea unor idei din ea, cred că și-a atins scopul, nu-i așa? Ai depus un volum mare de documentare, de muncă, cu rigoarea intelectualului confruntat cu tot mai multe provocări și probleme individuale și sociale, inteligența artificială fiind doar una dintre acestea și asupra cărei implicații te apleci în partea finală intitulată Supraomul versus Cyborg, când „iei în răspăr”, cum ar zice Blaga, teme prioritare de reflecție, și anume: postumanismul, transumanismul și metaumanismul – doctrine, atitudini, orientări care vizează esența speciei umane, rolul tehnologiei și statutul comunicării în lumea tot mai clocotitoare și complexă de azi și de la care societatea românească actuală nu face excepție.

    Este evidentă pasiunea intelectualului interesat de un celebru controversat filosof care „face naveta între prăpăstii și piscuri, lăsând în urma sa incendii ideatice oblojitoare și care pârjolește totul ca un zeu răzvrătit”, cum scrii tu – scriitorul și poetul îndrăgostit de metafore, eseist și publicist remarcabil – în Cuvântul înainte al cărții (deși nu îți place acest termen căci, nu-i așa, „orice cuvânt este o prejudecată”, cum ar zice Nietzsche…). Tu însuți o ființă politropică, ești preocupat prin tot ce scrii ca omul să fie mai uman, mai împlinit aici pe Pământ, în timpul vieții efemere, dar care merită să fie trăită, ești preocupat ca fiecare din noi să fie un MetaÜbermensch, ca fiecare să caute virtuți ale sensului esenței umane nepervertite și să spulbere orice umbră ticăloasă de gând care ar vrea să alunece către Üntermensch sau către Marele Cyborg.

    Cartea ta are, deci, și efecte terapeutice precum cele scrise, de exemplu, de către cunoscutul psihiatru Irvin Yalom, care ne propune în Plânsul lui Nietzsche un schimb profesional între medicul clasic al trupului nostru și cel a al minții noastre, psihoterapeutul, asemănător celui susținut de către filosoful Constantin Noica – cel care credea, pe bună dreptate, că nu doar elevii învață de la profesori, ci și invers, și de aceea nu se știe „cine dă” și „cine primește” în școală, relația fiind practic biunivocă.

    În această lume tot mai dadaistă, cum zici tu, ai o înclinație deosebită, firească, pentru cel pasionat de filosofie, chiar molipsitoare, de a face incursiuni în istoria filosofiei universale (de la Francis Bacon, Kant și până la Popper, Heidegger) și românești, precum Blaga, Motru, Noica și alții (vezi cele peste 200 de lucrări citite cu siguranță și citate selectiv în bibliografie, ca și bibliografia electronică), dar și să preiei adesea în mod critic opinii ale istoricilor străini și români ai filosofiei. Remarcabile sunt și raportările la scriitori și poeți celebri, precum Dostoievski, Shakespeare, Saint-Exupery, Baudelaire, Goethe, Malraux, Steinhard, Nicolae Breban ori istorici ai religiilor, ca Mircea Eliade sau chiar economiști, precum Adam Smith sau Galbraith și artiști plastici, precum Picasso… Ai, deci, o viziune interdisciplinară atât de fertilă azi, alături de preocupările hermeneutice etc.

    Ai curajul multor opinii proprii argumentate (a se vedea și paranteza riscantă pe care o faci, în ultima parte a cărții, când te întrebi dacă e posibil ca acela care a trimis Supraomul, prin Zarathustra al său, să îl fi zămislit ca o reacție la automatoni, primii roboți ai omenirii), ca de exemplu în problema dacă filosoful a fost un anticreștin, etc.

   Nu poți să nu îți spui părerea și despre controversata hitlerizare a filosofiei lui Nietzsche, despre rostogolirea Supraomului în societatea germană și trecerea de către această teză a granițelor altor popoare. „Există certitudinea, susții tu, că ideologii celui de-al treilea Reich   s-au inspirat în crearea prototipului arianului din imaginea profetică a unui Übermensch confiscat, manipulată, răstălmăcită ticălos și cu sprijinul dreptei naziste, al național-socialismului”.

    În altă ordine de idei, rețin ca interesantă opțiunea ta de a folosi citate semnificative în titlurile subcapitolelor celor trei mari părți ale cărții, dar și folosirea unui limbaj colocvial uneori. Încercând o sinteză a opiniilor tale din această lucrare despre filosoful Friedrich Nietzsche voi reține că acesta este „un spirit care încearcă să sufoce prejudecăți cu o pânză pe care o țese din propriile resurse” , „un taifun ideatic”, „un reper de mari împotriviri și dorite reevaluări ale tuturor valorilor… la care distingem între măștile geniului, ale sublimului-specifice etapei creative – cea neatinsă de boală (tulburări psihice) și măștile agonicului (ale tragediei), din ultima etapă, cea tulbure, a vieții”.

    La Nietzsche „se ciocnesc două gânduri, în aparență contradictorii: cel al cărui purtător este Supraomul și cel al eternei reîntoarceri: Supraomul este voința liberă și creatoare, eterna reîntoarcere având chipul voinței smerite în fața necesității… în final însă voința omului superior, cea aducătoare de spor valoric, cunoscând armonizări fericite cu voința eternei reîntoarceri și ajungându-se astfel în punctul în care atinge cea mai mare putere, ca autoritatea unui zeu”.

    Temele fundamentale nietzscheene sunt, deci, eterna reîntoarcere – provocarea cea mai tulburătoare a lui Nietzsche -, autodepășirea, devenirea Supraomului, căutarea sensului într-o lume în care „Dumnezeu a murit” în conștiința oamenilor; scopul fundamental al omului este acela de a deveni un Supraom, de a se situa dincolo de bine și rău, deasupra scării valorilor; normalitatea ființării este subordonarea celor slabi în raport cu cei puternici.

   În încheiere aș concluziona, deși ar mai fi multe de spus/scris, că de fapt în tot ce scrii și în tot ce faci, Ioane, te cauți pe tine, cauți să te împaci cu sihastrul din tine! (Cred că și noi o facem, mai naiv sau mai cultivat, mai mult sau mai puțin, adesea!). Este și aceasta o încurajare a neliniștii limitelor, nu-i așa?

P.S. Evitând magistral reducționismul biologic, celebrul filosof interbelic Mircea Florian ne propune într-o lucrare scrisă probabil în deceniul al șaselea al acestui secol, și publicată postum în două volume, în anii 1983 și 1987, o concepție originală despre recesivitate ca structură a lumii și metoda de cercetare filosofică a diverselor concepte. Nu cumva omul actual este, în spiritul lui Nietzsche, dominantul, iar supraomul, metaübermensh-recesivul?

Victor MIHALAȘCU este absolvent al Facultății de Filosofie a Universității București, a publicat mai multe lucrări cu tematică social-politică și antreprenorială și a fost profesor la renumitul liceu „Ovidius” din Constanța.