REFLECȚII ACTUALE – Victor MIHALAȘCU – Despre suveranitatea poporului (1)

   Îmi propun să vă supun reflecției, într-un serial, aspecte actuale ale suveranității poporului, ale relației dintre puterea politică (conducători) și puterea spirituală (intelectuali) și etica dezbaterilor politice, pornind de fiecare dată de la lucrarea lui Mircea Florian, publicată postum, „Recesivitatea ca structură a lumii„, Editura Eminescu, 1983, 1987, o lucrare remarcabilă și încă puțin valorificată, în opinia mea.

   Istoria omenirii ne arată creșterea cooperării în dauna dominării, cel mai semnificativ fiind regimul politic democratic. Acesta are trei premise și anume: libertatea, legalitatea și egalitatea. Concluzia celor trei premise este „suveranitatea poporului„, care este, de fapt, principiul de legitimitate al democrației.

   Din păcate, în societățile contemporane democratice, așa cum se vrea și cea românească, se manifestă multe disfuncții precum înlocuirea unanimității cu majoritatea, înlocuirea – în luarea deciziilor importante – a poporului de către partidele politice cu năravurile lor cunoscute și de către o majoritate necompetentă, coruptibilă, adică iresponsabilă. Și totuși, putem afirma că într-o societate democratică matură, nimic nu se poate hotărî fără consimțământul poporului, oricât de instabil ar fi el. Suveranitatea națională, așa cum o știm cu toții, cei care citim Constituția României, aparține poporului român, care o exercită prin cele trei puteri (autorități) și referendum, ca mijloace ale democrației reprezentative, respectiv directe. „Niciun grup social și nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu„, se scrie în articolul 2 al legii fundamentale a țării noastre, dar asistăm, în realitate, la asemenea manifestări, tendințe de un pericol social grav.

   Și totuși, se pot aduce ideii de suveranitate a poporului unele obiecții ce trebuie să fie luate în considerație de un spirit deschis și anume: 1. Constituirea unanimității este grea și e posibilă cel mult în probleme secundare și, deci, vorbim doar de o majoritate reală (nu cea fictivă, fabricată!). „Pericolul real al falsificării majorității, apreciază pe bună dreptate Mircea Florian în lucrarea citată, este în lipsa de conștiință și brutalitatea politicienilor, înclinarea spre retorică goală și șarlatanie, în supralicitare electorală cu o presă venală, în presiunea asupra alegătorilor, precum și în incompatibilitatea, inconștientă și credulitatea pasională a poporului – excese desigur corijabile prin critică”. 2. „Suveranitate poporului” nu se poate constitui nu doar ca unanimitate, dar nici ca majoritate pentru că nu poate fi suprimată opoziția dintre interesul personal și cel general și, de aceea, este rațional să definim majoritatea ca reprezentând sensul autentic al interesului general fără a-l strivi pe cel personal.

   Desigur, sunt și alte imperfecțiuni ale democrației, inclusiv ale celei românești actuale, precum incompetența parlamentarilor (nu numai a unor alegători, mai mulți sau mai puțini!), favoritismul miniștrilor, rutină birocratică etc.

Victor MIHALAȘCU este absolvent al Facultății de Filosofie a Universității București, a publicat mai multe lucrări cu tematică social-politică și antreprenorială și a fost profesor la renumitul liceu „Ovidius” din Constanța.