REFLECȚII ACTUALE – Victor MIHALAȘCU – Altfel, despre prețuri (4)

O încercare de aplicare a metodei filosofice a recesivității la categoriile economice

   Care este locul și rolul prețurilor în dualismul recesiv cerere și ofertă? Adică al unui posibil și necesar al treilea termen în triada cerere-ofertă-preț? Mircea Florian crede că în general al treilea termen are rolul de mijlocitor, dar însăși mijlocirea are mai multe nuanțe și specificații, precum: a) să fie la mijloc pur și simplu, stabilind o continuitate între doi termeni discontinui, cum face Kant cu intelectul situat între sensibilitate și rațiune, dar în final triada se reduce la un termen; b) are o poziție superioară, un „dincolo”, adică după, sau un „dincoace”, adică înainte de cei doi termeni ai dualismului, precum susține Nicolai Hartmann care vorbește de un „dincoace” de idealism și realism; c) sinteză ca poziție superioară, o nuanță fiind filosofia identității a lui Spinoza și desigur concepțiile lui Kant, Hegel etc.

   În general, concluzionează Mircea Florian, sunt în istoria filosofiei universale două variante ale opoziției polare și anume cea care presupune doi termeni de putere egală și cea care presupune o sinteză a lor, ca mijloc de a ajunge la armonie, dar în realitate sinteza nu suprimă opoziția, ci dimpotrivă, căci o consfințește întrucât înseamnă și una, și alta. Scoaterea gândirii din înfundătura opoziției contradictorii isostenice este opoziția recesivă cu termeni de o putere inegală. Dar, în general, atrage atenția filosoful român, raportul de recesivitate nu înseamnă că al doilea termen depinde de primul și invers, întrucât nu avem o dependență cauzală sau de producere, cei doi termeni fiind autonomi, oricât de necesară este conexiunea lor și nu avem o dependență de valoare în sensul că al doilea termen ar fi imperfect, inferior.

   În sfârșit, „să ne împotrivim ispitei de a exagera și generaliza recesivitatea filosofică. Noi nu vedem peste tot recesivități„. Prin urmare, revenind la tema articolelor mele succesive despre încercarea de a aplica metoda recesivității la categorii economice, între cerere și ofertă există o dualitate recesivă, dar între ele și preț avem multe corelații cauzale. (Preiau aici idei din lucrarea profesorilor Constantin Gogoneață și Aura Gogoneață – „Economie politică”, Editura didactică și pedagogică, 1995). Astfel, pe scurt, referindu-ne în principal la piața bunurilor economice: modificarea prețului determină, de regulă, în sens invers pe cea a cererii, modificarea prețului determină în sens direct pe cea a ofertei unui anumit bun marfar cu condiția ca ceilalți factori de influență să fie considerați constanți. Există, de asemenea, relația dintre dinamica cererii și dinamica ofertei unei mărfi și, respectiv, cea a prețului acesteia, ca de exemplu situația când cererea depășește oferta, ce are ca efect creșterea prețului, ori cea inversă ce are ca efect scăderea prețului în spiritul legii cererii și legii ofertei, cu condiția obligatorie a considerării că neschimbați a celorlalți factori care le influențează (de exemplu, dinamica salariilor pe piața muncii locale/naționale în cazul manifestării imigrației tot mai mari precum cea din țara noastră ori alte țări europene comunitare).

   Există și o corelație cauzală complexă ce constă dintr-o cauză, de exemplu, modificarea prețului și mai multe efecte, precum modificarea salariului real, ori cea a puterii de cumpărare etc. și respectiv, o corelație cauzală multiplă, dintre mai multe cauze și un singur efect precum sunt factorii de influență a cererii (prețul mărfii, veniturile cumpărătorilor, ori preferințele lor etc.), înțeleși ca variabile independente, cererea fiind înțeleasă ca variabilă dependentă în această relație; analog, factorii de influență a ofertei (prețul factorilor de producție, prețurile altor producători, fiscalitatea etc.).

   Corelația dintre cele două tipuri de variabile economice este una cauzală, dar o variabilă poate fi în ambele situații în funcție de context, ca de exemplu când se analizează cererea de pe piața unei anumite mărfi, prețul este o variabilă independentă, iar când se analizează relația dintre cererea și oferta de pe piața unui bun marfar, prețul este considerat o variabilă dependentă. Există chiar posibilitatea ca o variabilă independentă să determine modificarea uneia dependente prin intermediul alteia independente, cea independentă fiind o constantă numită parametru economic. Modelul economic este, astfel, un mijloc important pentru cunoașterea corelațiilor cauzale din cadrul proceselor economice.

   Desigur că în realitatea economică se manifestă elasticitatea cererii și cea a ofertei, calculate de către teoreticieni în principal în funcție de: preț – existând numeroase tipuri de bunuri în funcție de valoarea coeficientului de elasticitate (acesta este în general mare pentru bunurile ce pot fi înlocuite cu altele, având deci o plajă mare de înlocuitori, și valori mai mici pentru bunurile de strictă necesitate și care nu pot fi înlocuite cu altele, etc.) și, respectiv, în funcție de venit (acesta fiind mare în cazul produselor de lux, a căror cerere crește rapid în raport cu venitul, și are valori negative în cazul produselor inferioare a căror cerere scade odată cu creșterea veniturilor, etc.). Dar, mai ales se manifestă creșterea generalizată a prețurilor, adică fenomenul inflaționist, diferit de la țară la țară, inclusiv în economia românească actuală, și care are atâtea implicații asupra veniturilor reale ale populației și respective asupra puterii de cumpărare a acesteia. Dar, despre toate acestea, în alte articole…

 

Victor MIHALAȘCU este absolvent al Facultății de Filosofie a Universității București, a publicat mai multe lucrări cu tematică social-politică și antreprenorială și a fost profesor la renumitul liceu „Ovidius” din Constanța.