Un nepot inspirat (mulţumesc, Alex!) mi-a trimis link-ul unui filmuleţ cu câteva zile în urmă. Este vorba despre un episod din show-ul televizat Ted Talks Education. Protagonistul este Sir Ken Robinson, englez stabilit în Los Angeles, autor, orator şi atotştiutor în ale educaţiei. Nu, nu sunt ironică! Omul ăsta chiar m-a lăsat cu gura căscată! Nu numai că bagajul informaţional este impresionant, dar ideile şi principiile pe care le promovează ţintesc la sistemul de învăţământ pe care ni-l dorim cu toţii.Voi spicui câte ceva din acest episod, „How To Escape Education’s Death Valley”, din două motive : mulţi nu au probabil timp să-l acceseze şi pe de altă parte, poate reuşesc să vă stârnesc interesul si să vă fac poftă de…un alt mod de a vă petrece seara. Filmuleţele au şi transcriere în limba română, aşa că nu vă faceţi griji dacă nu ştiţi engleză; nu, nu trebuie să fiţi cadre didactice pentru a-l urmări, Sir Robinson este o prezenţă carismatică şi dispune de un simţ al umorului molipsitor.
Ce-l frământa de fapt în filmarea din aprilie 2013? Pe scurt, standardizarea sistemului educaţional. Sir Robinson crede că un învăţământ de calitate trebuie să aibă la bază trei principii: individualitate, curiozitate şi creativitate. Pornind de la ideea că fiinţele umane sunt diferite şi variate prin natura lor, învăţământul ar trebui să dea o importanţă egală tuturor materiilor de studiu, de la ştiinţele umaniste până la educaţia fizică. Astfel, fiecare copil ar primi şansa de a se remarca în domeniul care i se potriveşte şi care i-ar pune în valoare calităţile.
În România, accentul pică neîndoielnic pe limba maternă, matematică şi o limbă de circulaţie internaţională. Că deh… să ştie copilul să vorbească în limba lui, să facă o adunare dacă-l pune mamă-sa în spatele tejghelei din chioşc, şi, mai ştii, poate pleacă copilu’ să tencuiască un zid napoleonian şi atunci, măcar un „Donnez – moi mon argent!” să fie în stare să producă. Ce dacă e fata talentată la arte şi i-ar face concurenţă Fridei Kahlo sau băiatul redă şi-n somn toate războaiele şi bătăliile de la facerea lumii-ncoace? „Asta n-o să-i aducă bani, maică!” Mda, poate nu bani, dar sigur îi va aduce satisfacere profesională şi de ce nu, emoţională.
Desigur că profesorii deţin un rol extrem de important în modelarea elevului. Sir Robinson spune că motorul reuşitei este chiar…curiozitatea! Da, curiozitatea care îi plictiseşte pe părinţi şi îi disperă pe dascăli! Setea de curiozitate, care – surpriză! – se cultivă şi se satisface prin predare…Predarea, susţine britanicul de LA, nu este un sistem de livrare, ci mai degrabă o profesie creativă. Profesorul are roluri multiple – Sir Robinson subliniază faptul că un dascăl dedicat trebuie să ştie să îndrume, să stimuleze, să entuziasmeze şi mai ales să încurajeze.
Apropo de încurajări, fac o paranteză, pentru că tocmai mi-am amintit de o întâmplare la clasă. O fostă colegă s-a plâns de o elevă necizelată şi impertinentă care, atunci când a fost întrebată dacă ştie să spună ceva în engleză, a început „să recite” nişte versuri hip-hop de-ale lui Eminem, cu argou şi cuvinte ofensatoare din belşug. Colega i-a tăiat elanul din start cu apostrofări şi, inevitabil, un 2. La scurt timp, am avut „onoarea” să o înlocuiesc la o oră cu clasa domnişoarei rapperiţe, care, s-a scuzat că nu învăţase vorbirea indirectă, dar s-a oferit să mă încânte şi pe mine cu o porţie de Eminem. Gândul mi-a zburat de la note şi critici şi am rămas uimită de pronunţia în limba engleză şi de fluenţa discursului. Asta era jumătatea plină a paharului…şi pentru că tot suntem în zona de hip-hop, un muzician, Tupac, a spus odată: „Dacă plantezi un trandafir în asfalt şi petalele vor avea zgârieturi şi semne, nu vei fi surprins că nu sunt perfecte, ci te vei mira că a răsărit un trandafir din beton!”
Revenind la consilierul nostru educativ, ni se atrage atenţia că educaţia se reduce la învăţare. Dacă nu se produce învăţarea, atunci educaţia nu are loc. Comparaţia între verbele care indică „task” şi „achievement” este grăitoare: „a preda” este o sarcină, pe când „a învăţa” este realizarea, reuşita. Desigur că putem îndeplini o sarcină fără a avea un rezultat notabil. Iată de ce mulţi dascăli predau, dar puţini elevi învaţă, tocmai pentru că se pierde din vedere complexitatea actului de predare. Examinarea câştigă teren şi copiii sunt îndemnaţi să urmeze algoritmi de rutină, în loc să aprindă focul imaginaţiei şi al curiozităţii, crede Sir Robinson. Cultura standardizării umbreşte rolul învăţământului, acela de a dezvolta puterea creativităţii, iar multe dintre politicile curente se bazează pe concepţii mecaniciste ale educaţiei.
Hmm…dacă asta este o problemă atât de arzătoare în Marea Britanie şi în State, acolo unde noi avem impresia că învăţământul este numai lapte şi miere (din punctul de vedere al tehnicilor de predare şi al oportunităţilor create pentru copii), atunci, mă întreb, ce titlu ar primi filmuleţul în cauză, dacă Sir Robinson ar asista la câteva ore într-o şcoală de la noi? „Education’s death valley” sună deja…paşnic!
Pentru că veni vorba: de ce „Death valley”? Simplu, Sir Robinson locuieşte în apropierea unui loc denumit astfel din cauza lipsei de precipitaţii şi a aridităţii. Excepţia, când a fost surprins de un câmp cu flori după câteva zile cu nori, l-a determinat să creeze o metaforă interesantă: imediat sub suprafaţă se află seminţele posibilităţii, în aşteptarea condiţiilor pentru a creşte, iar în sistemele organice, viaţa este inevitabilă. Cu alte cuvinte, copiii au nevoie de libertate pentru a fi creativi, pentru a inova, iar rolul conducerii în învăţământ nu ar trebui să fie de comandă şi control, ci de ajustare a climatului. La noi, că să ajustezi climatul în sistemul de învăţământ, trebuie să ajustezi conducerea ţării, şi pentru a face asta, trebuie în primul rând să ajustăm mentalitatea naţiunii. Eh, dar asta este o altă poveste!
ALEXANDRA VLADOVICI este profesoară de engleză ( tânără), a început meseria la Sibiu, a revenit acasă și mai este, înainte de toate, absolventă de CARABELLA…
Citeşte şi
Un nou episod, al paisprezecelea, din ROMANUL FOILETON al scriitorului Ionuț Cristache, A DOUA FAȚĂ…
Hubris sau idioțenie, se întreabă în AMERICA LA NOI ACASĂ doamna profesoară Dana NEACȘU…
Despre solidaritatea româno-slavă scrie Radu STATE în rubrica lui CULTURĂ ȘI ISTORIE…
Despre grabă sau respect în PLIMBĂRI BUCUREȘTENE, cu Cătălina CRISTACHE…
Pompiliu ALEXANDRU scrie despre imaginea fotografică (frânturi de realitate) în CULTURA URBANĂ…
Despre prima slujbă, bănoasă, în LONDRA (LA PAS) scrie Cristian Gabriel GROMAN…
Un fel de iluzii pierdute sunt invocate de Daniel Tache în rubrica lui CULTURA ONLINE…
Facebook
WhatsApp
TikTok
