Ca în toate filmele de acţiune americane, care ne învaţă că nu tot ce zboară se mănâncă şi că întotdeauna va exista un „good cop” şi un „bad cop”, regăsim etichetarea în peisajul învăţământului de pretutindeni. Etichetare discriminatorie, aş zice eu… Nu am găsit în toţi anii de şcoală, un profesor care să fie plăcut absolut de toţi elevii, cum nu am avut nicio clasă în care să mă agreeze toţi copiii. Şi cum ar fi posibil? Drăgălăşii de ei, sunt atât de versaţi, încât nu ai cum să-i mulţumeşti pe toţi! Carte ca la carte, ore serioase şi teme suplimentare? Neh, se strâmbă gaşca veselă… Program artistic cu glumiţe, ironii şi ieşiri de weekend? Prea superficial pentru artileria grea! Dacă ridici tonul, eşti al naibii, dacă te faci că plouă, nu-ţi pasă de bunul mers al orei. Suni părinţii, eşti pârâcios, nu le dai niciun semn, nu-ţi pasă de odraslă. Să-mpaci şi capra şi varză, ehe, deja e utopie! Mai bine îţi vezi mata, profesorul, de treabă, aşa cum ştii tu s-o faci mai bine şi continui cu controversata duplicitate de prof bun / prof rău.
Cum sunt cadrele văzute, asta depinde şi de motivaţie, de ce dă copilu’ pe la şcoală….că aşa a zis mama (că i-a spus ei popa la slujba de seară că e bine), că altfel îl trimite tată-sau să pască capra, mândria familiei, care o să-i îmbogăţească dintr-un muls cât altele din zece, că a picat netul şi acasă e plictiseală mare sau că nimic din jur nu-i mai gâdilă simţurile şi zicala ‚n-ai carte, n-ai parte’ i-a aprins becuşorul…
Eu m-am dus că… aşa trebuia! Nu aveam nici capră şi nici net care să mă motiveze şi nici nu ar fi fost nevoie… Nu era ca acum… Dacă tata ar fi zis „Sari în sus!”, nu aş fi întrebat „De ce?”. Cel mult, m-aş fi aventurat la „De câte ori?” sau „Cât de sus?”. Aşa că am făcut şcoală. Scurt, simplu şi cuprinzător. Şi mai la deal, şi mai la vale… depindea şi de tine, dar şi de bunăvoinţa unor dascăli… Că i se punea unuia pata pe tine şi nu te putea înghiţi, tot ce se poate, dar un „good teacher” făcea abstracţie de mutra-ţi nesuferită şi exersa obiectivitatea la greu. Un „bad teacher” nu numai că te ţinea numa-n patru, dar îşi mai şi descărca muniţia cu insulte la foc automat!
Mie îmi plăceau profii care predau, dar ne şi învăţau ceva. Oamenii ăia care veneau în clasă şi-ţi serveau o lecţie cu atâta seriozitate şi dedicaţie, dar permanent cu zâmbetul pe buze, de te lăsau mut! Iar în afară orelor, zâmbeau în colţul gurii şi-şi continuau drumul nestingheriţi de rotocoalele de fum care se ondulau timid pe la colţurile şcolii. Era reţeta perfectă – predare riguroasă, atmosferă destinsă, învăţare de drag, zero intervenţii în trivialităţile din afara vieţii şcolare.
Acum, ar trebui să fie la fel… Şi atât. Nu mai comentez… sunt năpădită de amintiri cu dascăli dragi…
ALEXANDRA VLADOVICI este profesoară de engleză, și-a început meseria la Sibiu, a revenit acasă și este, mai ales, absolventă de CARABELLA…
Citeşte şi
ROMAN FOILETON – Ionuț Cristache-A DOUA FAȚĂ-Episodul al șaisprezecelea
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI – Constantin VAENI: TOT DESPRE REGIONALIZARE
Cristian Gabriel GROMAN vă povestește despre aventurile căutării unei locuințe la LONDRA ( LA PAS)…
LA 13… în CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI a lui Teodor Constantin BÂRSAN…
Timpul, bla! scrie Puiu JIPA în săptămânala lui AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ…
Un interviu cu Daniel-Silvian PETRE, în CULTURA ONLINE a domnului profesor Daniel TACHE…
Despre o ședință la bloc, în Drumul Taberei, scrie Cătălina CRISTACHE în PLIMBĂRI BUCUREȘTENE…
Destul! zice cu umor doamna profesoară Mihaela MARIN, în rubrica ei CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE…
Facebook
WhatsApp
TikTok
