Continuare din rubrica ‘Cultură la marginea şoselei’…Se presupune că urmaşii noştri sunt şi vor fi contribuţii valoroase pentru societate. Mă uit în jur şi mă uit lung si trag a ploaie şi a zile mohorâte…mă contorsionez din răsputeri să-mi tresalte inima şi să schiţez un zâmbet atunci când văd …copii. Nu-mi mai iese! Îmi atârnă un rânjet schimonosit în colţul gurii şi sprâncenele se îndârjesc într-o încruntătură dezaprobatoare…copilul…copilul însemna inocenţă, naivitate, veselie pură şi o gălăgie de-ţi era mai mare dragul! Şi venii aşa, deodată, un val imbecil de modernizare care mătură în calea-i şotroane colorate, mingi prăfuite şi garduri şubrede numai bune de escaladat…timid, dar sigur, au răsărit gadgeturi unul mai mândru că celălalt şi copiii s-au metamorfozat văzând cu ochii în nişte omuleţi serioşi, apatici şi răsfăţaţi, veşnic nemulţumiţi.
O fi gena? Or fi vremurile? O fi vina exclusivă şi de necontestat a părinţilor? ‘Un copil trebuie învăţat cum să gândească, nu ce să gândească’, a spus antropologul Margaret Mead. Păi atunci, nu-i spui plodului direct şi verde-n faţă ‘Dacă iei note mai mari, o să-ţi iau o tabletă, cea mai şmecheră de pe piaţă!’, ci faci pe dracu-n patru şi-i explici cum că, o situaţie bună la învăţătură îl va conduce către o profesie de succes şi ca urmare a unor câştiguri substanţiale se vor ivi oportunităţi surprinzătoare. Bla, bla, bla! Cine naiba stă să-şi răcească gura degeaba? Că doar pornim de la premisa că puiandru oricum nu ascultă şi face cum îl taie căpşorul nătăfleţ! De ce să te chinui cu osul ca să priceapă câinele unde să-şi înnopteze laţele? Mai bine-i dai un şut în fund
şi-l trimiţi direct în coteţ!
Ce-mi ‘place la nebunie’ în toată şarada asta, este că părintele crede mereu ce vrea zgaiba să creadă! Nici picat cu ceară nu ar rumega balivernele născocite de oameni mari, întregi la cap, nu atât timp cât scumpul de Goe cască ochii mari şi umezi, mai ceva ca motanul din Shrek.
Am fost la mare…mare adunătură de neamuri proaste! Nu, nu este joc de cuvinte şi nici nu mă identific, că eu-s mai cu moţ şi am mai avut şi şansa fericită să trăiesc câţiva ani în centrul ţării. Eh, plin de familii fiţoase, cu SUV-uri şi mucoşi mai iritanţi ca spray-urile cu piper! Şi cum stăteam eu liniştită şi mă umflam în pene în sinea-mi că fetele mele nu chirlomăneau şi se jucau frumos în nisip, trece un băştănel, ediţie de buzunar, pe lângă una dintre ele şi-i toarnă o lopeţică cu nisip pe cap. Bunică-sa de faţă, îl mângâie pe creştet şi îi şopteşte duios că ‘fata este mai mică, nu se cade.’ Adicătele, dacă era de vârsta lui, toate bune şi frumoase??? Şi nu se consumă scena bine, că-mi şi aud fata plângând şi o văd cu şiroaie de nisip prelingându-i-se pe faţă. Hercule de Dâmboviţa îşi deşertase de data asta, camionul cu nisip pe fiică-mea. Mă ridic nervoasă, abţinându-mă din răsputeri să nu-l proiectez printre zarzări şi încep
să-l apostrofez în timp ce alerga amuzat la matcă. Mama-să, calmă şi nepăsătoare, nici nu se deranjează să se ridice de la masă şi mai şi face o afirmaţie delirantă: ‘Sigur nu este Tudor de vină!’ Ah, fără doar şi poate, restul de cinci – şase părinţi şi bunici prezenţi în mijlocul copiilor şi revoltaţi vizibil de tupeul băiatului, nu erau decât o gloată neînsemnată şi nimic din ce susţineau nu ar fi putut surclasa aura de îngeraş care-i învăluia golănaşul.
Şi mai’ marcantă’ a fost o întâmplare de la şcoală când, o mămică cu gura mai mare decât a Queridei m-a acuzat că i-aş fi agresat fizic progenitura cu o agendă colorată cu multe, multe foi roz şi mov, în timp ce se juca în recreaţie. Cum??? În fine, după mare zarvă şi o întâlnire hilară cu psihologul, directorul şcolii, cadre didactice, elevi martori şi reclamanţi, s-a dovedit clar şi neîndoielnic că nu aveam o astfel de agendă şi nici antecedente de genul. ‘Nu, nu şi nu!’ susţinea cloşca înverşunată. Eu eram mână-n mână cu toţi şi singurul nostru scop era să-i ofensăm copilul. Copilul, care nici nu îmi era elev de-altfel, ne privea nemuritor şi rece şi nici în ruptul capului nu ar fi recunoscut că de plictiseală, inventase o aşa aberaţie. Circul a luat sfârşit când i-am spus doamnei respectuos (şi cu nervii făcuţi sârmă ghimpată) că dacă mai scoate un singur cuvânt, o dau în judecată pentru calomniere.
O domnişoară moţată, ţopăia de acolo-colo într-un magazin; pune ochii pe o monstruozitate de păpuşă cu un preţ pe măsură şi începe să zbiere că o vrea. Mamă-sa – ‚Întreabă-l pe tata!’ Taică-său – ‚Păi, mama ce zice?’ Şi după un ping pong lingvistic cu mare încărcătură educativă, face fata o piruetă si se tăvăleşte pe jos cu lacrimi de crocodil. Părinţii, jenaţi, enervaţi, săturaţi peste măsura, decid clar şi tare: ‚Nu primeşti păpuşa!’ Aha, deci aşa…Copila amuţește de uimire, dar îşi revine repede şi decretează ‚Dacă nu îmi luaţi prinţesa (Ouch! Aia era o prinţesă???) nu mai ies din casă niciodată!’ Mă uitam cu coada ochiului intrigată de suspansul care ar fi făcut-o invidioasă şi pe Agatha Christie. ‚Off, puiule, hai, nu te supăra’, cedează mama slabă de înger la văzul boticului cât casa pe care-l afişa fii-sa. Fetiţa, sare-n sus, îşi aranjează tacticos rochiţa, apucă marioneta (aia necuvântătoare!) de păr şi pleacă de mână cu părinţii, ca o familie model!
Jocurile copilăriei…mereu prezente, dar în continuă schimbare…Azi, nu ne mai jucăm cu păpuşi şi maşinuţe, nici măcar cu calculatorul, îi jucăm pe părinţi! Şi ce joacă sigură şi profitabilă!
ALEXANDRA VLADOVICI BÂRSAN este profesoară de limba engleză, a predat la Sibiu și s-a întors acasă, este și absolventă de CARABELLA…
Citeşte şi
Dana NEACȘU, în AMERICA LA NOI ACASĂ scrie despre PITITA copilăriei (în Pucioasa natală)…
Cătălina CRISTACHE, în PLIMBĂRI BUCUREȘTENE povestește despre UN JOC ARGINTIU…
Constantin VAENI, despre JOCUL DE-A ROMÂNIA, în rubrica ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI…
Dor de copilărie în POEZII, cu doamna Constanța POPESCU…
Mihai Bogdan VLĂDUCĂ , juniorul nostru, despre jocurile copilăriei sale, abia încheiate…
Joc/joacă în AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ, de Maestrul Puiu JIPA…
Mendebilul și flacăra violet a nostalgiei, în CULTURA ONLINE, cu Daniel TACHE…
Amintiri din copilărie (blocurile, jocurile), cu Radu STATE în CULTURĂ ȘI ISTORIE (recentă)…
Arta lui Magister ludi, în CULTURA URBANĂ a lui Pompiliu ALEXANDRU…
Jocurile copilăriei? O întrebare în CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI, cu Teodor Constantin BÂRSAN…
Joc și joacă și în PICĂTURA CHINEZEASCĂ…
Romanul foileton A DOUA FAȚĂ joacă episodul al șaptesprezecelea…