RĂZBOIUL DE LÂNGĂ NOI – Alexandru ȘTEFĂNESCU – Un conflict de 9 ani

   Controlul Donbasului (regiune compusă din oblasturile Donețk și Luhansk) a devenit obiectivul prioritar al Kremlinului, pentru care se pierd zilnic sute de vieți. Este o luptă începută în 2014 și continuată, cu câteva scurte pauze, până în ziua de azi. În acel an crucial, când puterea la Kiev a fost preluată de forțele pro-europene, Rusia s-a hotărât să rupă cele mai vulnerabile regiuni ale Ucrainei. Crimeea a fost preluată rapid de trupele ruse staționate la Sevastopol. Pentru Donbas a fost nevoie de un război. Țara fusese de mult timp divizată politic, dar susținătorii apropierii de Moscova nu erau pregătiți să lupte cu arma în mână și nu se gândeau că regiunile lor ar trebui rupte de la patria-mamă. Excepție făceau două grupuri pregătite de Kremlin – Republica Populară Donețk (RPD) și Republica Populară Luhansk (RPL) – dornice să „elibereze” Donbas sau Novorossia (Noua Rusie) așa cum denumea Putin spațiul întins din Donbas și până în Crimeea.

   Pe 12 aprilie 2014 separatiștii au trecut la acțiune și au capturat mai multe clădiri administrative în câteva orașe din estul Ucrainei. Echipați cu arme automate și explozibili, ei au asaltat secțiile de poliție pentru a obține noi arme ce au fost împărțite cu generozitate oricui voia să se alăture acțiunii. În replică, forțele ucrainene au declanșat o operațiune antiteroristă. Primul oraș încercuit a fost Sloviansk, unde forțele RPD au respins ultimatumul și au amenințat că îl transformă în noul Stalingrad.  Un jurnalist american de la Vice Media a fost luat ostatic, mașinile au fost luate cu forța, iar mai mulți proprietari de magazine au trebuit să plătească taxe de protecție separatiștilor. Pe 2 mai 2014, 15 000 de militari ucraineni au luat cu asalt orașul, fiind surprinși de cât de bine erau înarmați rebelii, inclusiv cu transportoare blindate. Mai multe elicoptere ucrainene au fost doborâte de lansatoarele antiaeriene portabile furnizate de Rusia. Luptele au durat câteva săptămâni, în final separatiștii retrăgându-se spre est, după ce pierduseră c.50 de oameni.

   În zilele următoare, forțele ucrainene au reluat Kramatorsk, Aeroportul Internațional din Donețk și Mariupol. Un număr semnificativ de separatiști fuseseră uciși sau capturați, dar, în ciuda acestui fapt, numărul lor sporea constant. Curând, guvernul ucrainean a realizat că se confruntă cu o forță multinațională finanțată de Kremlin, printre cei capturați numărându-se ruși, sârbi, ceceni, oseți. Unica posibilitate de a încheia rapid conflictul era tăierea coridorului de aprovizionare cu oameni și arme din Rusia prin raionul Șahtarsk (plasat între cele două oblasturi separatiste și Rusia).

   Bătălia pentru acest raion a început la 16 iulie, finalizându-se la 26 august cu victoria separatiștilor, dotați acum cu tancuri. Cele mai grele lupte au fost purtate pe dealul de importanță strategică de la granița cu Rusia, Savur-Mohyla, protejat antiaerian cu rachete trase de pe teritoriul rus. Pe 17 iulie o rachetă antiaeriană Buk aparținând Brigăzii 53 Antiaeriană a Rusiei a doborât un avion de pasageri (Zborul 17 din Amsterdam spre Kuala Lumpur) al Malaysia Airlines, toți cei 283 de pasageri și 15 membri ai echipajului fiind uciși. Rusia a negat orice implicare și s-a opus anchetei internaționale a ONU.

   În ciuda acestui succes major, în august 2014 separatiștii pierduseră controlul asupra majorității teritoriilor și păreau la un pas de înfrângerea totală. Disperat, liderul RPD, Igor Girkin, s-a adresat președintelui Putin cerând ajutor spunând că înfrângerea „va amenința puterea Kremlinului și a președintelui personal”. Apelul se pare că a atins o coardă sensibilă, numărul soldaților ruși trimiși în Donbas crescând considerabil, la fel și numărul vehiculelor blindate. Aportul acestora a fost clar în lupta pentru Ilovaisk. Orașul a fost eliberat de ucraineni după mai multe zile de luptă (7-20 august), dar cei 1200 militari s-au trezit încercuiți de o forță de 4000 de rebeli și ruși (24-26 august), fiind identificate elemente din Regimentul 331 Parașutiști, Brigada 6 Tancuri, Brigada 8 Munte și Brigada 31 Aeropurtate aparținând Federației Ruse. Coloana trimisă să spargă încercuirea a fost respinsă de parașutiștii ruși, iar orașul a fost masiv bombardat cu artilerie. Refuzând oferta de a evacua soldații, dar fără armament și muniție, trupele ucrainene au încercat să iasă din Ilovaisk în zilele de 28-31 august, suferind pierderi de aproape 90% din efectivul total. Dezastrul a dus la demisia Ministrului Apărării și la semnarea acordurilor de pace de la Minsk (5 septembrie 2014).

   Acordurile, semnate de Ucraina, Rusia și reprezentanții celor două republici separatiste, prevedeau crearea unei zone demilitarizate, late de 15 km, între teritoriilor controlate de separatiști și restul Ucrainei. Fuseseră prevăzute încetarea focului, retragerea artileriei și a mercenarilor străini, pătrunderea convoaielor umanitare… dar niciuna dintre părți nu era pregătită să facă pasul înapoi. La 28 septembrie, în ciuda armistițiului, separatiștii au atacat Aeroportul Internațional din Donețk, fiind susținuți de lansatoare de rachete și tancuri rusești. Ucrainenii au rezistat incredibil și, după o lună de lupte, Putin a anunțat trimiterea de ajutoare umanitare în Ucraina, în ciuda protestelor guvernului de la Kiev. Aeroportul, total distrus, a fost complet ocupat de separatiști abia în ianuarie 2015.

Liderii statelor care au negociat Acordul Minsk II (sursa: Wikimedia)

   Un nou set de acorduri, Minsk II, nu a reușit dezamorsarea situației. Până la jumătatea anului 2015 c.42 000 de soldați ruși luptaseră în Ucraina, „voluntariatul” fiind încurajat de stipendiile generoase oferite de Kremlin (1000-4000 USD/lună). În 2016 s-a ajuns la un blocaj, luptele continuând sporadic, dar fără modificări importante ale teritoriilor controlate. În anul 2021 pierderile militare ale războiului din Donbas erau estimate la 4 600 ucraineni, 5 800 separatiști și  500 ruși. 3 400 de civili fuseseră uciși, fără a adăuga victimele Zborului 17, iar alte 2 milioane își părăsiseră locuințele.

    În 2022 invazia rusă va provoca reluarea luptelor la o intensitate nemaiîntâlnită în Europa postbelică, continuând fără pauză până în prezent, când toate privirile sunt ațintite către Bahmut și Soledar.  Ca fapt divers, milbloggerii ruși s-au săturat de propagandă de război a Kremlinului. Ca o răzbunare pentru măcelul de la Makiivka, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Konașenkov, a declarat că, în noaptea de 7 spre 8 ianuarie 2023, rachete rusești au lovit două școli din Kramatorsk, ucigând 600 de militari ucraineni. Replica milbloggerilor ruși a fost imediată: „ne obișnuisem ca domnul Konașenkov să distrugă mai multe lansatoare HIMARS decât au fost livrate sau să doboare de patru ori mai multe avioane ucrainene decât au…. nu ne este clar de ce s-a decis că 600 de ucraineni au murit pe loc, când se vede că nici măcar nu a fost atinsă clădirea, iar luminile sunt aprinse”. (Rybar).

 

Alexandru ȘTEFĂNESCU  este doctor în istorie, Șef Serviciu Relații cu Publicul la Biblioteca Județeană „I.H.Rădulescu” – Dâmbovița și profesor la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște…