În dimineața zilei de 6 august 2024 forțele ucrainene au realizat una dintre cele mai surprinzătoare acțiuni ofensive din acest război. În ciuda lipsurilor de toate tipurile care afectează capacitatea de rezistență a ucrainenilor, în ciuda presiunilor armatei ruse în mai multe sectoare ale frontului, în ciuda bombardamentelor constante cu artilerie și aviație, armata ucraineană a demonstrat că posedă, încă, reale capacități ofensive.
Atacând într-un sector de graniță, până atunci liniștit, pe mai multe axe, ucrainenii au realizat surpriza totală asupra inamicului, pătrunzând adânc pe teritoriul rusesc. Sectorul ales a fost regiunea Kursk ce se învecinează cu oblast-ul ucrainean Sumy, iar trupele (estimate de ruși la c.400 de militari, însoțiți de 11 blindate Striker) selectate din rândul forțelor speciale de sub comanda lui Budanov.
Ofensiva ucraineană pe teritoriul Rusiei: situația în data de 13 august 2024 (sursa: Balkan Mapper)
Înaintarea s-a desfășurat pe patru direcții, dispuse de la vest către est astfel: către satul Gordievka, către satul Daryno, către satul Oleșnia (spre orașul Sudja) și către satul Kurilovka. Deși după prânz oficialii ruși anunțaseră respingerea acestor atacuri, către seară a fost confirmată o pătrundere de 7 km în adâncimea teritoriului rus. Pătrunderea principală s-a realizat în direcția Daryno, ucrainenii ocupând satul și alte două localități învecinate (Nikolaev-Daryno și Sverdlikovo). Trupele rusești, alcătuite din recruți și cecenii din batalionul „Ahmat” au fost fie capturate, fie puse pe fugă – comandantul cecen fiind nevoit să-și ceară scuze pentru retragerea precipitată a temuților ceceni.
Sudja era singurul centru important amenințat de atacul ucrainean, fiind înregistrate mai multe explozii în oraș și pe șoselele ce legau așezarea de restul Rusiei. Haosul a fost accentuat de încercările populației civile de a părăsi orașul din proprie inițiativă, în direcția Belița, pe o șosea deja minată.
Rușii au replicat cu atacuri aeriene executate de avioane Su-25, dar și prin trimiterea de rezerve pentru a stopa înaintarea. În ciuda distrugerii unora dintre blindatele Striker, ucrainenii au ocupat poziții în adâncimea teritoriului rus, păstrând controlul asupra așezărilor din vecinătatea graniței. În timpul primei zile de luptă, două elicoptere rusești de atac (un Ka-52 și un Mi-28) au fost doborâte de drone kamikaze!
Spre surpriza generală, ucrainenii nu au oprit înaintarea nici în zilele următoare, luptele continuând zi și noapte grație introducerii rezervelor din armata regulată. La Kremlin, Putin a convocat Consiliul de Securitate, iar în zonele atacate a fost instalată starea de urgență. Trimiterea a numeroase forțe, ca și bombardarea intensă a pozițiilor ocupate de ucraineni au stabilizat parțial noul front.
La sfârșitul celei de-a doua zi de ofensivă au fost confirmate de către sursele ruse (cele ucrainene păstrând o liniște totală) capturarea a noi localități (Obuhovka, Liubimovka, Novoivanovka, Leonidovo, Lebdevka, Kurilova, Guevo), cât și a jumătății vestice a orașului Sudja. Altfel spus, peste 220 km2 de teritoriu rusesc capturat în mai puțin de 48h, suprafață ce o depășea pe cea controlată de ruși în regiunea Harkov după mai multe luni de lupte. Un număr considerabil de militari ruși fuseseră luați prizonieri, atât în zona de graniță, cât și la punctul de trecere de la Oleșnia – milbloggeri rușii calificând pierderile „inacceptabil de mari”.
În apropierea satului Nijni Klin, ucrainenii pierduseră câteva mașini blindate, dar, spre uimirea rușilor, au adus vehicule genistice pentru tractarea lor – semn că poziția era deja asigurată și că ofensiva beneficia de un suport logistic mult peste cel al unui raid obișnuit.
Unii analiști ruși au comparat această acțiune cu ofensiva ucraineană în regiunea Harkov din toamna lui 2022, ofensivă în care detașamentele rapide ucrainene au înaintat în viteză prin diversele breșe din frontul rus cât de adânc au putut, creând haos în rândul apărătorilor și provocând prăbușirea defensivei.
Narativul rus din a doua zi a ofensivei a avut în centru cuvântul „stabilitate”. „Frontul a fost stabilizat”, „situația este stabilă”, rezervele ruse (prezentate în zeci de clipuri cu convoaie militare) „împing inamicul către graniță”. Cu toate acestea, în dimineața zilei de 9 august 2024, trupele ucrainene controlau un perimetru de aproximativ 450 km2, ale cărei granițe erau marcate de satele: Vișnevka (la vest), Stara Sorocina (la nord – la 15 km de graniță), Kazacia Loknia, Kurilovka și Guevo (la est). În aceeași zi, un uriaș convoi cu trupe ruse, compus din cel puțin 10 camioane Kamaz s-a deplasat pe autostrada E-38, în direcția Korenovo. În apropierea localității Oktyabrskoe, în timp ce staționa, convoiul a fost lovit de rachetele HIMARS, majoritatea vehiculelor arzând împreună cu sutele de militari transportați.
Este adevărat, ucrainenii se opriseră din înaintare. Nu însă din cauza rezistenței rușilor sau a pierderilor suferite. Militarii ucraineni se regrupau pentru a permite artileriei să se repoziționeze pentru a proteja noul aliniament și a permite geniștilor să edifice fortificații. În plus baza logistică de la Yunakivka de unde fusese aprovizionat acest atac, se găsea acum la peste 20 km mai la sud și, probabil, nici cel mai optimist planificator al Kievului nu luase în calcul o viteză de înaintare atât de ridicată.
În zilele următoare au început să apară noi informații privind invazia ucraineană. Numărul militarilor ucraineni participați la acțiune era acum estimat la c. 4000, cu zeci de tancuri și vehicule blindate. Deși fuseseră trimise forțe considerabile, rușii erau departe de a controla situația. În data de 13 august lupte grele se dădeau pe toate direcțiile de înaintare, forțele Kievului încercând să lărgească perimetrul controlat.
Cu o zi înainte, guvernatorul regiunii Kursk afirmase că 28 de localități din regiunea sa erau ocupate, împreună cu un perimetru adânc de 12 km și lat de 40 km. Peste 121 000 civili fuseseră evacuați, consemnându-se cea mai amplă evacuare pe teritoriul rusesc de la al Doilea Război Mondial încoace.
Pe axa vestică a înaintării, ruși reocupaseră satul Snagost, dar lupte grele se dădeau la nord de acesta unde ucrainenii pătrunseseră până la Korenevo și Tolpino. Pe axa nordică ucrainenii avansaseră până la Juravli și Semenovka, dar se confruntaseră cu puternice atacuri de aviație și drone, cât și o serioasă contraofensivă rusă. În est: o altă penetrare majoră până la Bolșoie Soldațkoe și Martinovka. Aproape întreg orașul Sudja fusese ocupat, un batalion cecen „Ahmat” fiind încercuit și parțial capturat în ziua de 10 august – cecenii alăturându-se celor peste 400 de prizonieri luați deja de ucraineni în primele zile. Trebuie remarcat faptul că majoritatea acestora sunt tineri care fac serviciul militar obligatoriu și nu semnaseră vreo adeziune pentru participarea la „Operațiunea militară specială”!
Cel mai probabil, prin această invazie masivă asupra teritoriului rusesc (prima de după al Doilea Război Mondial), Kievul a dorit să demonstreze că, după 8 luni de defensivă, încă posedă capacități ofensive consistente. Nu trebuie subestimate nici importanța unei „victorii de moral” și nici greutatea la eventualele negocieri de pace a celor c.1000 km2 de teritoriu rusesc ocupat!
Alexandru ȘTEFĂNESCU este doctor în istorie, Șef Serviciu Relații cu Publicul la Biblioteca Județeană „I.H.Rădulescu” – Dâmbovița și profesor la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
