Anul 2024 s-a dovedit a fi cel mai greu dintre primii trei ani de război. A fost anul în care superioritatea resurselor materiale și umane ale Rusiei și-a spus cuvântul, într-un conflict care debutase cu o ofensivă fulger și se transformase într-un război de uzură. Douăsprezece luni de lupte neîntrerupte pe întreaga lungime a frontului au fost marcate de o constantă inițiativă ofensivă a părții ruse. Singurul moment notabil în care ucrainenii avuseseră inițiativa și înregistraseră un succes notabil a fost ofensiva în regiunea Kursk și păstrarea sub controlul Kievului a unei părți din teritoriul Federației Ruse.
Cu această importantă excepție, partea ucraineană a fost forțată la o defensivă continuă, mai mult sau mai puțin elastică, care, totuși, nu a permis rușilor să ocupe o suprafață prea mare din teritoriul Ucrainei: 3267 km2 în cursul anului 2024 – c. 0.5 % din teritoriul recunoscut internațional al țării.
De la nord către sud, principalele sectoare ale frontului au cunoscut evoluții diferite. În regiunea Kursk, ucrainenii au declanșat în data de 6 august 2024 unica lor ofensivă majoră din respectivul an. Implicând forțe tot mai numeroase din cele mai bune brigăzi și alocând un număr considerabil din blindatele de proveniență occidentală încă în uz, luptătorii Kievului au reușit o serie de succese surprinzătoare și ocuparea unei suprafețe de c. 1000 km2 (la mai puțin de o lună după lansarea operațiunii) din teritoriul Federației Ruse – fapt nemaiîntâlnit din anii celui de al Doilea Război Mondial. Cel mai probabil, obiectivele comandamentului ucrainean au fost ocuparea unui teritoriu de c. 2000 km2 ce ar fi putut deveni monedă de schimb în eventualele negocieri de pace, capturarea sau distrugerea forțelor ruse de la sud de râul Seym și forțarea rușilor de a reloca forțe din Donbas către Kursk – fapt ce ar fi redus avântul lor ofensiv. Nu în ultimul rând, se dorea demonstrarea faptului că Ucraina încă deține capacitate ofensivă și ridicarea moralului propriilor soldați și al populației.
Dacă ținem cont de aceste obiective putem considera ofensiva ucraineană în Kursk drept un succes parțial. Așa cum s-a dovedit, forțele implicate nu au avut capacitatea de a păstra ritmul pătrunderii din primele săptămâni. Importantul hub logistic și nod de comunicații Korenevo nu au putut fi ocupat, în ciuda mai multor eforturi ofensive, iar înaintarea către râul Seym, lansată la mijlocul lunii septembrie, a fost marcată doar de progrese minore și stopată în scurt timp. Confruntate cu puternice contraatacuri rusești, forțele ucrainene au cedat constant din teritoriul ocupat, în principal din zona de vest și de nord a intrândului, rămânând în posesie la sfârșitul anului 2024 cu c. 442 km2 și orașul Sudja.
Deși un succes de imagine care a demonstrat vulnerabilitatea teritoriului rus și a adus un număr considerabil de prizonieri, ofensiva ucraineană în regiunea Kursk nu a îndeplinit jumătate dintre obiectivele mai sus menționate și s-a dovedit costisitoare. Poate cel mai important, ea nu i-a forțat pe ruși să aducă forțe din Donbas sau să încetinească ritmul ofensiv în acel sector de front. Kremlinul a folosit inițial rezervele proprii, aflate în interiorul Federației Ruse, cărora li s-au alăturat câteva mii de militari nord-coreeni, trimiși de dictatorul de la Phenian la jumătatea lunii octombrie 2024.
Gândită sub forma unei diversiuni pentru a atrage o parte a forțelor ucrainene din Donbas, ofensiva rusă din vară în direcția marelui oraș Harkov a fost stopată relativ repede de rezistența înverșunată a apărătorilor. La sfârșitul anului, în acest sector, rușii mai controlau 208 km2.
În sectorul Kupiansk, în lunile de toamnă rușii au reușit o pătrundere considerabilă către vest, ocupând Pișceane, Kruhlianhivka și 204 km2, reușind astfel să atingă râul Oskil și să secționeze apărarea în acest sector.
Fosta direcție Bahmut, sectorul de front unde s-au purtat lupte grele în toți cei trei ani ai războiului, a devenit din 2024 sectorul Ceasiv Yar – după numele importantului hub logistic și comunicațional de la vest de Bahmut. Vizat de ruși încă din primele luni ale anului 2024, Ceasiv Yar a rămas în mare parte sub controlul ucrainenilor la sfârșitul anului. Cu toate acestea, importantele poziții care-l protejau (Bohdanivka, Ivanivske, Klișivka) au fost cucerite de ruși, împreună cu un teritoriu de 105 km2.
Centrul logistic Torețk a fost una dintre țintele ofensivei ruse din anul 2024. Deși au reușit să pătrundă în oraș, atacatorii nu au putut ocupa în întregime localitatea, în ciuda eforturilor depuse pe perioada mai multor luni. În această direcție, doar 87 km2 ai intrat sub controlul rușilor.
În direcția Pokrovsk au fost înregistrate atât cea mai importantă victorie (ocuparea fortăreței Avdiivka), cât și cele mai importante câștiguri teritoriale, rușii ocupând în anul 2024 c.1200 km2. Mai mult, s-au apropiat de importantul hub logistic și comunicațional Pokrovsk dinspre sud și est. Evoluțiile din acest sector vor duce la pierderea localității Kurahove, pe care ucrainenii au abandonat-o ca urmare a apariției riscului de învăluire – efect cumulat al înaintărilor masive către Pokrovsk și dinspre Vuhledar.
Mai la sud, un alt succes important fusese căderea fortăreței Vuhledar, acțiune ce antrenase prăbușirea întregului sistem de apărare din sectorul de la sud-vest de Donețk și ocuparea unui teritoriu de 865 km2.
Un alt efect al prăbușirii apărării în sectorul Vuhledar a fost faptul că a permis rușilor să reactiveze frontul din Zaporijia și să lanseze pe final de an o puternică ofensivă către Velika Novosilka, capturând 293 km2, inclusiv localități intens disputate în timpul contraofensivei ucrainene din 2023, precum Rivnopil, Urojaine, Novodonețke. Mai la vest, satul Robotyne – pentru care ucrainenii făcuseră eforturi considerabile în a-l ocupa total în partea finală a contraofensivei lor din 2023 – fusese reocupat de ruși, împreună cu zonele adiacente, însumând 83 km2.
Însă, cea mai gravă constatare făcută pe parcursul anului 2024 a fost capacitatea rușilor de a-și reîmprospăta forțele de pe front prin folosirea masivă a stimulentelor financiare, în contrapondere cu eșecul politicii de mobilizare lansată de regimul de la Kiev.
Dar despre acest aspect, extrem de important pentru evoluția războiului, vom discuta într-un articol viitor.
Alexandru ȘTEFĂNESCU este doctor în istorie, Șef Serviciu Relații cu Publicul la Biblioteca Județeană „I.H.Rădulescu” – Dâmbovița și profesor la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
