kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

RĂZBOIUL DE LÂNGĂ NOI – Alexandru ȘTEFĂNESCU – Rusia în flăcări

Campania de atacuri asupra infrastructurii vitală pentru aprovizionarea și finanțarea armatei ruse – aici fiind incluse depozite de combustibil și fabrici de armament – a debutat în forță în ianuarie 2024. Două drone kamikaze au incendiat depozitul petrolier „Oryolnefteprodukt” din Orel în ziua de 8 ianuarie. În primele ore ale zilei de 16 ianuarie, dronele au lovit aeroportul din Voronej, aflat la 250 km de granița cu Ucraina, autoritățile declarând starea de urgență. În noaptea de 17 spre 18 ianuarie dronele ucrainene au incendiat un depozit de petrol în Sankt Petersburg, aflat la 900 km de Ucraina! Patru depozite petroliere, totalizând 6000 metri cubi, din localitatea Klințky, regiunea Briansk, au fost incendiate după lovituri cu drone kamikaze în dimineața de 19 ianuarie. Un nor uriaș negru a putut fi văzut deasupra orașului, combustibilul arzând o zi întreagă, în ciuda intervenției a 170 de pompieri și a unui tren special. În noaptea de 20 spre 21 ianuarie fabrica de armament „Șeglovsky Val” din Tula, unde se produceau sistemele antiaeriene Pantsir S și drone, a fost bombardată și incendiată. În seara zilei de 20 ianuarie terminalele petroliere Novoteka și LNG din portul Ust-Luga au fost lovite de drone… deși portul se afla în oblastul Leningrad, la 900 km de teritoriul ucrainean! Patru nopți mai târziu, dronele ucrainene au incendiat depozitul de petrol din portul Tuapse, aflat la 400 km de teritoriul controlat de Kiev. O altă lovitură la mare distanță – de data aceasta la 500 km! – a fost executată, tot cu drone, asupra celei mai mari rafinării „Lukoil” din Districtul Federal de Sud, în Volgograd. Produse petroliere au ars pe o suprafață de 300 metri pătrați.

Aceste atacuri au produs pagube mai însemnate economiei rusești decât oricare dintre pachetele de sancțiuni economice, exporturile de produse petroliere rusești fiind reduse cu o treime, conform jurnaliștilor de la Reuters.

screenshot 2024 02 06 193113

Imagini furnizate de drone cu scufundarea corvetei „Ivanoveț”(sursa: navyrecongnition.com)

 

În paralel, Flota Mării Negre a continuat să se diminueze ca urmare a atacurilor cu drone navale. Corveta purtătoare de rachete Ivanoveț (Clasa Tarantula) a fost atacată de 6 drone navale Magura V5, în noaptea de 31 ianuarie 2024. Prima lovitură a paralizat nava, lovind-o la pupa și distrugând elicele propulsoare, o a doua a lovit în jumătatea cocii, iar o a treia a lovit exact în spărtura creată anterior, detonând muniția ce alimenta numeroasele sisteme cu care era dotată corveta. A urmat o explozie uriașă ce a pulverizat nava și întregul echipaj. Remarcabil este și faptul că atacul a fost efectuat în Lacul Dunozlav, în nord-vestul Crimeii, semn că ucrainenii au beneficiat de informații precise și proaspete în privința poziției navei, dar și a sistemelor de blocare a intrării în lac dinspre mare.

Tot în ziua de 31 ianuarie, ucrainenii au lovit puternic aerodromul Belbek din Crimeea, aflat la nord de Sevastopol, folosind rachetele Storm Shadow. Deși oficialii ruși au raportat doborârea tuturor rachetelor folosite, distrugerile au fost considerabile: un post de comandă, o stație radar, 2 avioane de vânătoare Su-27 și un avion de atac Su-30. Au fost uciși 12 militari, printre care și Aleksandr Tatarenko, al doilea general-locotenent ucis de la începutul invaziei ruse.

Într-unul dintre cele mai bizare incidente din acest război, în data de 24 ianuarie un avion de transport Il-76 s-a prăbușit în apropiere de Belgorod, eveniment ce a stârnit valuri de discuții, mai ales după ce ambele tabere și-au expus teoriile. Oficialii ruși au învinuit Ucraina de doborârea avionului, afirmând că aparatul transporta, pe lângă 6 piloți și 3 soldați de pază, 65 prizonieri de război ucraineni, ce urmau a fi schimbați. În replică, partea ucraineană a contrazis afirmațiile, spunând că unii dintre prizonierii incluși pe lista prezentată de ruși fuseseră deja eliberați, iar la locul accidentului nu s-au putut observa resturi care se certifice zecile de victime.

Spre surpriza tuturor, în Rusia s-a stat la coadă mai multe zile pentru a semna listele de susținere a candidaturii lui Boris Nadejdin, singurul candidat la prezidențiale cu un program pacifist, care a generat entuziasm anti-Putin în rândul populației.

 

Alexandru ȘTEFĂNESCU este doctor în istorie, Șef Serviciu Relații cu Publicul la Biblioteca Județeană „I.H.Rădulescu” – Dâmbovița și profesor la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media