De la începutul invaziei rusești în Ucraina, întrebarea care s-a repetat cel mai des în media mondială a fost „ce vrea Putin?”. Altfel spus, care sunt obiectivele Rusiei, pentru atingerea cărora a fost declanșată această amplă operațiune militară? Deși s-au lansat zeci de variante, nici realitatea din teren, nici comunicatele conducerii ruse nu le-au validat. Cheia întregii probleme rezidă în modul de gândire al liderului de la Kremlin.
În interesantele memorii ale lui Rudiger von Fritsch[i], ambasadorul Germaniei la Moscova între anii 2014-2019, regăsim o analiză relevantă a acestui mod de gândire. Fritsch consideră că politica dusă de Putin se bazează pe o tactică variabilă, nu pe o strategie extinsă, ce ia în calcul multitudinea de opțiuni posibile, care sunt puse în practică în funcție de cursul evenimentelor. „Operațiunile concrete – inclusiv cele militare – sunt pregătite cu exactitate, restul rămâne deschis„. Într-o discuție cu un deputat din Duma cu legături foarte bune la Kremlin, purtată în vara anului 2014, după ce Rusia anexase Crimeea (practic, prima agresiune militară asupra Ucrainei), diplomatului german i-a fost explicat modul în care acționează președintele rus în politica externă: „este consiliat în detaliu cu privire la pregătirea operațiunilor, însă apoi decide în mare măsură singur și merge cât vede în față”.
Două foarte recente exemple confirmă această mod de acțiune. În data de 4 iulie 2022, la orele 14.37, steagul Ucrainei a fost ridicat deasupra Insulei Șerpilor. Cu doar 10 minute mai devreme, într-o conferință televizată alături de ministrul Apărării, Putin, a felicitat trupele ruse pentru „eliberarea” regiunii Luhansk (orașul Lisihansk a fost evacuat de trupele ucrainene pe 30 iunie), dar că trupele trebuie să continue ofensiva, pentru îndeplinirea obiectivelor conform planului.
De unde s-a plecat și cum s-a ajuns la cele două situații? La 24 februarie, același lider rus a anunțat operațiunea militară specială pentru demilitarizarea și denazificarea Ucrainei. Altfel spus, operația avea ca obiective anihilarea armatei ucrainene ca forță combativă, dar și eliminarea conducerii de la Kiev – fapt demonstrat de puternica ofensivă contra capitalei, dar și de apelul lui Putin din 25 februarie, în care a calificat puterea din Ucraina drept o „clică de drogați și de neonaziști”, cerând armatei ucrainene să o înlăture și să preia puterea („Luați puterea în mâinile voastre. Mi se pare că va fi mult mai ușor de negociat între mine și voi”). Deși ambele obiective nu au fost atinse, ba chiar armata ucraineană este mai puternică și mai bine dotată decât la începutul conflictului, iar leadership-ul de la Kiev este mai consolidat și mai popular ca oricând, fiind acceptat de ruși ca partener de negocieri, Kremlinul a anunțat că operațiunea decurge conform planului!
Un alt exemplu este lupta pentru Insula Șerpilor. Pe 24 februarie 2022, una dintre mutările care au deschis invazia a fost ocuparea Insulei Șerpilor. Mica garnizoană, lipsită total de posibilități de apărare, a fost somată de nava-amiral a flotei ruse din Marea Neagră, crucișătorul Moskva, să depună armele. Replica apărătorilor, păstrată grație unei înregistrări, a devenit emblematică pentru acest război, făcând înconjurul lumii și fiind rapid adoptată pe milioane de wall-uri ale site-urilor de socializare din întreaga lume: „Navă rusească, du-te în …!”. Deși garnizoana nu a căzut la datorie, refuzând să se predea – cum s-a anunțat inițial – ci a fost luată în captivitate, legenda apărătorilor de pe Insula Șerpilor se născuse. O lună mai târziu, momentul a fost marcat de apariția unui timbru înfățișând un soldat ucrainean care arată crucișătorului rus degetul din mijloc. Primul tiraj al acestui timbru a fost epuizat rapid, fiind comandat în întreaga lume.
Deși foarte redusă ca dimensiuni și lipsită de apă, Insula Șerpilor, amplasată la 45 km de România, permite instalarea dispozitivelor de supraveghere a părții vestice a Mării Negre, fiind un avanpost în protejarea (iar în cazul ocupării ei, blocarea) importantului port Odessa – ultimul mare port rămas în posesia Ucrainei și placă turnantă a comerțului cu grâne – important pentru Europa și vital pentru țările din Africa și America Latină. Pe 26 februarie, imaginile din satelit arătau constituirea unei solide blocade a țărmului ucrainean – blocadă ce includea insula, crucișătorul Moskva și alte nave ale flotei din Marea Neagră.
Primul semnal asupra creșterii capacității ofensive pe mare a ucrainenilor a venit la 13 aprilie, când nava-amiral rusă este lovită de două rachete Neptun și scufundată. Scufundarea navei Moskva nu a însemnat doar o mare victorie navală și o puternică lovitură dată prestigiului Rusiei. Ea a reprezentat pierderea umbrelei antiaeriene asigurată de crucișător deasupra Insulei Șerpilor. Fără puternicul sistem antiaerian al crucișătorului, dronele Bayraktar a putut lovi insula nestingherite, scufundând nave de patrulare din clasa Raptor (2 și 8 mai) și nave de debarcare (9 mai) și distrugând sisteme antiaeriene Tor (6 mai). Apoi, pe 7 mai, aviația ucraineană a bombardat toate obiectivele aflate pe insulă. Rușii au adus noi sistem antiaeriene (Tor și Pantsir), dar noile rachete Harpoon au scufundat remorcherul Vasili Bekh, în timp ce aducea soldați și muniție pe insulă (17 iunie). Sfârșitul lunii a adus în zonă obuzierele franceze Caesar de 155 mm și lansatoarele de rachete HIMARS, insula fiind puternic bombardată pe 27 iunie. Pe neașteptate, în noaptea de 30 iunie, folosind bărci cu motor, rușii au evacuat Insula Șerpilor, lăsând în urmă infrastructura fumegândă, care va fi bombardată de propria aviație, la o zi după. În ziua următoare oficialitățile ruse prezentau evacuarea ca pe „un gest de bunăvoință”, cu caracter umanitar, pentru a demonstra faptul că Rusia nu blochează comerțul cu cereale.
Mai pe scurt, insula, ocupată în prima zi a invaziei, apărată cu furie de trupele ruse în toată această perioadă, cu prețul pierderii de sisteme militare și nave de luptă, a fost părăsită pe 30 iunie, ca un „gest de bunăvoință”!? Și de data aceasta a fost anunțată atingerea obiectivelor!
După aproape 4 luni de război, putem constata lipsa unei strategii cuprinzătoare, stabilirea obiectivelor și luarea deciziilor fiind într-o permanentă evoluție, ceea ce face greu de prevăzut următorul pas. În politică, dar și pe frontul de luptă, Kremlinul urmează veche expresie napoleoniană, citată de Lenin, „On s’engage et puis on voit” (Pornim la luptă și apoi mai vedem).
(1)Rudiger von Fritsch, Drumul Rusiei, București, Ed. Curtea Veche, 2021.
Alexandru ȘTEFĂNESCU este doctor în istorie, Șef Serviciu Relații cu Publicul la Biblioteca Județeană „I.H.Rădulescu” – Dâmbovița și profesor la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
