RĂZBOIUL DE LÂNGĂ NOI – Alexandru ȘTEFĂNESCU – Paradoxul Putin

   La mijlocul anilor 1930, în urma unei discuții cu Einstein, fizicianul austriac Schrödinger a propus un experiment de gândire pentru a demonstra cât de șubredă este teoria mecanicii cuantice. În exercițiul său, o pisică era închisă într-o cutie, alături de un flacon cu otravă letală și o sursă radioactivă ce putea elibera otrava în funcție de un eveniment aleator. Conform mecanicii cuantice, nu se putea spune, decât în urma observației, dacă un atom radioactiv s-a degradat sau s-a dezintegrat într-un timp anume. Astfel încât trebuie considerat deopotrivă degradat și nedegradat. Prin urmare, până la deschiderea cutiei, pisica trebuia considerată atât vie, cât și moartă. Doar odată cu deschiderea cutiei lucrurile vor fi forțate să adopte una dintre cele două stări. Schrödinger a folosit experimentul mental bazându-se pe faptul că, în natură, pisica nu poate fi decât vie sau moartă, niciodată ambele, în același timp. Dar în politică?

   Războiul de lângă noi a demonstrat faptul că un stat poate fi invadat cu o forță colosală și poate purta lupte crâncene pe mai multe fronturi, timp de peste 100 de zile, fără să fie în război cu agresorul. În aceeași logică, suveranitatea sa este, în același timp, recunoscută și nerecunoscută.

   La 24 februarie 2022, Rusia a început invazia Ucrainei, folosind o forță uriașă (c.190 000 de soldați, mii de vehicule blindate, piese de artilerie, sute de aeronave, zeci de nave militare), desfășurată pe patru direcții de înaintare, declanșând cel mai mare conflict militar purtat pe continentul european de la al Doilea Război Mondial încoace. Invazia a rămas la nivelul declarațiilor oficiale ale președintelui Putin, doar o „operațiune militară specială”. Mai mult, încă din primele zile, autoritatea pentru reglementarea comunicațiilor din Rusia, Roskomnadzor, a interzis presei folosirea termenilor „invazie”, „ofensivă” sau „război” pentru descrierea conflictului cu țara vecină. La 26 februarie, televiziunea Dojdi și publicația Novaya Gazeta fuseseră deja sancționate, iar la 1 martie, popularul site de știri siberian taiga.info a fost închis. În lunile următoare, la posturile tv a început să se discute tot mai mult despre războiul Rusiei… cu NATO. De exemplu: „(Occidentul) a declarat un război împotriva noastră. Ce mai așteptăm? Va trebui să desfășurăm o operațiune specială de demilitarizare a NATO” (Olga Skabeeva, realizatoare la postul TV Rossia 1, 26 aprilie 2022); „Operațiunea specială” a Kremlinului în Ucraina s-a încheiat și a început „al treilea război mondial”  (Olga Skabeeva, Rossia 1, 30 mai 2022).

   „Operațiunea militară specială” s-a prelungit mult peste estimări, dar, nici până în acest moment, Rusia nu a declarat război Ucrainei, deși majoritatea forțelor sale armate poartă lupte dure și suferă pierderi uriașe pe teritoriul acestui stat.

   În ceea ce privește suveranitatea Ucrainei, relevant pentru modul în care președintele rus înțelege conceptul este discursul său televizat, de circa o oră, din seara de 21 februarie 2022 – seară în care a anunțat recunoașterea independenței Republicilor separatiste Luhansk și Donețk. Așa cum remarca secretarul general al ONU, Antonio Gutteres, gestul în sine reprezenta o „încălcare a integrității teritoriale și a suveranității Ucrainei”. Dar, edificatoare sunt ideile-forță ale discursului: Ucraina nu a avut niciodată o „statalitate reală”, este intrinsec rusă și își datorează existența unor erori ale liderilor sovietici („de ce aveam drepturi asupra teritoriilor de la marginea imperiului rus? De ce au primit statut de teritorii naționale după Revoluția din 1917? Vă întreb pe voi, de ce a trebuit să fim atât de generoși? Și apoi să dăm acestor republici dreptul de a deveni independente? A fost o nebunie… Ucraina sovietică a fost creată ca rezultat al Revoluției bolșevice. Lenin a fost creatorul Ucrainei sovietice”).

   Recent, site-ul vestidinrusia.ro, care preia interviuri din media rusă, a publicat un interviu cu analistul militar Viktor Litovkin, colonel în retragere. Printre altele, Litovkin a spus că trebuie „curățată întreaga Ucraină de Forțele Armate ale Ucrainei” și că „dacă o parte oarecare a Ucrainei rămâne sub controlul Forțelor Armate ale Ucrainei ea va reprezenta o amenințare pentru Rusia”. Nu a precizat dacă restul populației ar fi indicat să rămână, dar perspectiva asupra suveranității statului vecin pare o extrapolare a liniei trasate de la Kremlin.

   Apoi intervine superpoziția cuantică. Într-o declarație din 17 iunie 2022, la Forumul economic de la Sankt Petersburg, Putin afirma că „Nu avem nimic împotrivă, este decizia lor suverană să adere sau nu la uniuni economice (…) Este treaba lor, a poporului ucrainean. Spre deosebire de NATO, UE nu este o alianță militară”, așadar „în ce privește integrarea lor economică, alegerea le aparține”. Iată un mod de recunoaștere, ce-i drept parțială, a suveranității statului vecin, invadat de 3 luni, cu care Rusia poartă lupte crâncene pentru a rupe un sfert din el.

   La momentul acesta, dintre toate statele foste sovietice, se pare că doar Țările Baltice au scăpat din „cutia” experimentală a gândirii politice rusești, restul bucurându-se de un soi de suveranitate, similar cu soiul de viață de care se bucura pisica lui Schrödinger.

   La fel cum pisica închisă în cutie este și vie și moartă în același timp, paradoxul politologic al liderului de la Kremlin permite unui stat să aibă și să nu aibă suveranitate în aceeași măsură, să fie în război și să nu fie în același timp, totul depinzând de momentul în care superputerea vecină alege să se raporteze la respectivul stat.

 

Alexandru ȘTEFĂNESCU  este doctor în istorie, Șef Serviciu Relații cu Publicul la Biblioteca Județeană „I.H.Rădulescu” – Dâmbovița și profesor la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște…